De ce suferă oamenii buni?

ERA în anul 1914, iar lumea intrase în război. Într-un lagăr de prizonieri din Serbia a izbucnit pe neaşteptate tifosul. Dar acesta nu era decît începutul. Înfricoşătoarea boală s-a răspîndit în rîndul civililor cauzînd în numai şase luni moartea a 150 000 de oameni. În timpul războiului şi al revoluţiei care a urmat, în Rusia au murit de tifos trei milioane de persoane. Pe bună dreptate aţi putea trage concluzia că mulţi oameni buni şi membrii îndoliaţi ai familiilor lor s-au numărat printre victime.

Acesta este doar un singur exemplu de tragedie umană. Poate că aţi trăit voi înşivă suferinţa care se naşte atunci cînd cei dragi cad victimă bolilor, accidentelor şi calamităţilor de un fel sau altul. Probabil că sînteţi îndureraţi cînd o persoană dreaptă este chinuită de durerile unei boli incurabile. Şi probabil că vă întristaţi mult cînd o persoană bună — poate un bărbat cu familie şi care muncea din greu — este omorît într-un accident. Poate că necazul celor îndoliaţi vă face să suferiţi pentru ei.

Mulţi consideră că cineva care face binele trebuie să fie răsplătit cu eliberarea de suferinţă. Unii chiar sînt de părere că suferinţa este o dovadă că victima este un răufăcător. Aceasta a fost opinia a trei oameni care au trăit în urmă cu circa 3 600 de ani. Ei erau contemporani cu un om bun pe nume Iov. Să ne întoarcem la vremea aceea în timp ce începem să căutăm răspunsul la întrebarea: De ce suferă oamenii buni?

Suferinţele lui Iov

Cînd cei trei aşa-zişi prieteni ai lui Iov  l-au vizitat pe acesta, el îndura suferinţe de nedescris din cauza durerii şi a bolii. Cei zece copii îi muriseră şi îşi pierduse toate bunurile materiale. Oamenii care îl stimaseră în mod deosebit îl detestau. Chiar şi soţia sa încetase să-l mai sprijine şi îl îndemna să-l blesteme pe Dumnezeu şi să moară. — Iov 1:1—2:13; 19:13–19.

Timp de şapte zile şi şapte nopţi vizitatorii lui Iov  au urmărit în tăcere suferinţa sa. Apoi unul dintre ei l-a acuzat de conduita incorectă pentru care era, se pare, pedepsit. „Adu-ţi aminte, te rog, a spus Elifaz: care nevinovat a pierit? Şi unde a fost nimicit cel drept? După cîte am văzut eu, numai cei ce ară fărădelegea şi seamănă nelegiuirea, îi seceră roadele! Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu, nimiciţi de suflarea nărilor Lui“. — Iov 4:7–9.

Deci Elifaz susţinea că Dumnezeu îl pedepsea pe Iov  pentru păcatele pe care acesta le făcuse. Azi, la fel, unii susţin că dezastrele sînt acţiuni ale lui Dumnezeu menite să-i pedepsească pe oameni pentru fapte rele. Dar Iehova nu îl pedepsea pe Iov  pentru că ar fi comis fapte incorecte. Ştim aceasta deoarece, mai tîrziu, Dumnezeu i-a spus lui Elifaz: „Mînia Mea s-a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-aţi vorbit aşa de drept despre Mine, cum a vorbit slujitorul Meu Iov“. — Iov 42:7.

Dumnezeu nu este vinovat

Azi milioane de persoane — inclusiv, desigur, mulţi oameni buni — suferă de sărăcie şi aproape că mor de foame. Unii s-au supărat şi îl învinovăţesc pe Dumnezeu pentru suferinţa lor. Dar nu el este vinovat de foamete. De fapt, el este Cel care furnizează hrană omenirii. — Psalmul 65:9.

Egoismul, lăcomia şi alţi factori umani pot împiedica furnizarea hranei la cei înfometaţi. Printre lucrurile care cauzează foamete se numără războiul. De exemplu, în The World Book Encyclopedia se spune: „Războiul poate avea drept consecinţă foametea dacă mulţi fermieri îşi părăsesc ogoarele şi se duc la armată. În unele cazuri, o armată a cauzat în mod intenţionat foamete pentru a-şi înfometa duşmanul şi a-l obliga să se predea. Armata distruge magaziile de alimente şi recoltele nestrînse de pe cîmp şi instituie o blocadă pentru a împiedica aprovizionarea cu hrană a duşmanului. Blocadele au împiedicat transporturile de alimente să ajungă în Biafra, în timpul războiului civil din Nigeria (1967–70). Rezultatul a fost foametea, şi peste un milion de biafrezi au murit, probabil, de foame“.

Unii l-au acuzat pe nedrept pe Dumnezeu îndeosebi în timpul celui de-al doilea război mondial, cînd mulţi oameni buni au suferit şi au murit. Totuşi, prin faptul că se urăsc şi se războiesc între ei, oamenii calcă legile lui Dumnezeu. Cînd Isus Cristos a fost întrebat care era „cea dintîi dintre toate poruncile“, el a răspuns: „Cea dintîi este aceasta: «Ascultă, Israele! [Iehova, NW], Dumnezeul nostru, [Iehova, NW] este unul singur»; şi: «Să iubeşti pe [Iehova, NW] Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată gîndirea ta şi cu toată puterea ta» . . . Iar a doua este aceasta: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi». Nu este altă poruncă mai mare decît acestea“. — Marcu 12:28–31.

Cînd oamenii calcă legile lui Dumnezeu prin faptul că ucid în masă, poate cineva în mod justificat să-l acuze pe el de suferinţele care rezultă de aici? Dacă un părinte le spune copiilor săi să nu se bată între ei, iar ei nesocotesc sfatul său bun, este el răspunzător dacă ei se rănesc? Părintele respectiv nu mai este răspunzător, aşa cum Dumnezeu nu este răspunzător de suferinţele umane atunci cînd oamenii desconsideră legile divine.

Deşi suferinţa poate apărea cînd legile lui Iehova sînt ignorate, Biblia nu arată că dezastrele în general sînt acţiuni ale lui Dumnezeu menite să-i pedepsească pe cei răi. Cînd prima pereche umană a păcătuit, ea a pierdut binecuvîntarea lui specială şi ocrotirea sa. Exceptînd cazurile de intervenţie divină pentru realizarea scopurilor lui Iehova, ce s-a întîmplat omenirii zi de zi se află sub incidenţa următorului principiu scriptural: „Nu cei iuţi aleargă . . . nu cei viteji cîştigă războiul . . . nu cei înţelepţi cîştigă pîinea, nici cei pricepuţi bogăţia, nici cei învăţaţi bunăvoinţa, ci toate depind de timp şi de împrejurări“. — Eclesiastul 9:11.

Şi cei buni, şi cei răi suferă

În realitate, atît oamenii buni, cît şi cei răi suferă din cauza păcatului moştenit şi a imperfecţiunii (Romani 5:12). De exemplu, şi cei drepţi, şi cei răi suferă de boli dureroase. Creştinul fidel Timotei suferea din cauza ‘deselor lui îmbolnăviri’ (1 Timotei 5:23). Cînd apostolul Pavel a menţionat despre propriul său „ţepuş în carne“, se poate ca el să fi făcut aluzie la o anumită suferinţă fizică (2 Corinteni 12:7–9). Dumnezeu nu îndepărtează nici chiar de la slujitorii săi loiali slăbiciunile moştenite sau vulnerabilitatea la boli.

Oamenii fideli lui Dumnezeu pot suferi şi fiindcă folosesc o judecată slabă sau nu aplică uneori sfaturile scripturale. Să ilustrăm: Cineva care nu ascultă de Dumnezeu şi se căsătoreşte cu un necredincios poate suferi neplăceri conjugale pe care le-ar fi putut evita (Deuteronomul 7:3, 4; 1 Corinteni 7:39). Dacă un creştin nu mănîncă meniuri echilibrate şi nu se odihneşte suficient, poate suferi din cauza deteriorării sănătăţii.

Suferinţa de natură emoţională poate fi rezultatul cedării în faţa slăbiciunilor şi a angajării într-o comportare greşită. Adulterul regelui David cu Bat-Şeba i-a provocat acestuia o mare suferinţă (Psalmul 51). În timp ce încerca să-şi ascundă păcatul, el suferea din cauza unui zbucium intens. „Cînd am păstrat tăcerea, oasele mele se uzau prin gemetele mele cît era ziua de lungă . . . Seva vieţii mele s-a schimbat ca în căldura uscată a verii“ (Psalmul 32:3, 4, NW). Frămîntarea cauzată de vinovăţie a scăzut vigoarea lui David aşa cum un copac şi-ar putea pierde seva vieţii în timpul unei secete sau în căldura uscată a verii. Se pare că David a suferit atît psihic, cît şi fizic. Dar Psalmul 32 arată că o asemenea suferinţă poate fi alinată dacă persoana respectivă îşi mărturiseşte plină de căinţă păcatul şi primeşte iertare de la Dumnezeu. — Proverbele 28:13.

Oamenii răi suferă deseori nu ca rezultat al pedepsei divine, ci pentru că urmează o cale imorală. Irod cel Mare era măcinat de boală din cauza obiceiurilor lui rele. În ultimele sale zile, el „a îndurat chinuri groaznice, spune istoricul evreu Josephus. Avea o poftă chinuitoare de a se scărpina, intestinele lui aveau ulceraţii, iar în părţile intime avea cangrenă şi viermi. Zadarnic încerca el să scape de sufocări şi de convulsii la izvoarele termale de la Callirrhoe . . . Irod suferea de dureri atît de mari, încît a încercat să se înjunghie, dar a fost împiedicat de vărul lui“. — Josephus: The Essential Writings (Scrierile principale, engl.), traduse şi editate de Paul L. Maier.

Respectarea cu stricteţe a legilor lui Dumnezeu oferă o anumită protecţie faţă de lucruri cum ar fi bolile sexual transmisibile. Totuşi, de ce oamenii buni care caută să obţină favoarea sa par să aibă parte de o suferinţă care depăşeşte nivelul obişnuit?

De ce suferă cei fideli lui Dumnezeu

Un motiv primordial pentru care oamenii fideli lui Dumnezeu suferă ar fi acela că sînt drepţi. Lucrul acesta este ilustrat de cazul lui Iosif, fiul patriarhului Iacov. Deşi soţia lui Potifar îl îndemna încontinuu pe Iosif să aibă relaţii sexuale cu ea, el întreba: „Cum aş putea eu să fac un rău atît de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?“ (Geneza 39:9). Atitudinea lui a dus la o întemniţare nedreaptă, făcîndu-l pe Iosif să sufere pentru că a fost integru.

Dar de ce permite Dumnezeu ca slujitorii săi fideli să sufere? Răspunsul rezidă într-un litigiu declanşat de îngerul rebel Satan Diavolul. Acest litigiu priveşte integritatea faţă de Dumnezeu. Dar de unde ştim aceasta? Ştim deoarece lucrul acesta a fost exemplificat prin cazul dreptului Iov, menţionat mai sus.

La o întrunire a fiilor îngereşti ai lui Dumnezeu în ceruri, Iehova l-a întrebat pe Satan: „Ţi-ai îndreptat inima asupra servitorului meu Iov, căci nu există nici unul ca el pe pămînt, un om ireproşabil şi integru, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău“? Replica Diavolului dovedeşte că exista o dispută cu privire la faptul dacă oamenii îşi vor menţine integritatea faţă de Iehova cînd sînt puşi la încercare. Satan a afirmat că Iov  îl slujea pe Dumnezeu din cauza binecuvîntărilor materiale de care avea parte, nu din iubire. Atunci Satan a spus: „Pentru a schimba lucrurile, întinde-ţi mîna, te rog, şi atinge tot ce are [Iov] şi vezi dacă nu te va blestema în faţă“. Iehova i-a răspuns: „Iată, tot ce are el este în mîna ta. Numai să nu-ţi întinzi mîna împotriva lui însuşi!“ — Iov 1:6–12, NW.

În pofida oricărui lucru pe care Satan l-a putut face, Iov  şi-a păstrat integritatea şi a dovedit că îi slujea lui Iehova din iubire. De fapt, Iov  le-a spus acuzatorilor săi: „Este de neconceput din partea mea să vă declar oameni drepţi! Pînă la moarte nu voi renunţa la integritatea mea!“ (Iov 27:5, NW). Într-adevăr, asemenea persoane care şi-au păstrat integritatea au fost întotdeauna dispuse să sufere de dragul dreptăţii (1 Petru 4:14–16). Biblia relatează despre multe persoane care au manifestat o iubire nestrămutată faţă de Dumnezeu, trăind în integritate, onorîndu-l pe Dumnezeu şi dovedind că afirmaţia lui Satan, potrivit căreia el i-ar putea îndepărta de la Iehova pe toţi oamenii, este o minciună. Fiecare persoană care suferă fiindcă îşi păstrează integritatea faţă de Dumnezeu poate fi fericită prin faptul că dovedeşte că Diavolul este mincinos şi că face să se bucure inima lui Iehova. — Proverbele 27:11.

Dumnezeu nu rămîne indiferent la suferinţa slujitorilor săi fideli. Psalmistul David a spus: „[Iehova, NW] sprijină pe toţi cei ce cad şi îndreaptă pe toţi cei încovoiaţi“ (Psalmul 145:14). Celor dedicaţi lui Iehova le poate lipsi tăria necesară pentru a suporta suferinţele vieţii şi persecuţiile de care au parte ca popor al său. Dar Dumnezeu îi întăreşte şi îi susţine, acordîndu-le înţelepciunea necesară pentru a suporta toate încercările (Psalmul 121:1–3; Iacov 1:5, 6). În cazul în care persecutorii îi ucid pe unii dintre slujitorii loiali ai lui Iehova, ei au de la Dumnezeu speranţa învierii (Ioan 5:28, 29; Faptele 24:15). Dumnezeu merge pînă acolo încît poate chiar să schimbe totalmente efectele oricărei suferinţe îndurate de cei care îl iubesc. El a pus capăt suferinţei lui Iov  şi l-a binecuvîntat din abundenţă pe acest om integru. Iar noi putem fi siguri că Iehova nu îşi va părăsi poporul din zilele noastre. — Iov 42:12–16; Psalmul 94:14.

În curînd, nu va mai fi suferinţă!

Aşadar, fiecare are parte de suferinţe din cauza imperfecţiunii moştenite şi a vieţii din acest sistem rău de lucruri. Oamenii fideli lui Dumnezeu se pot aştepta şi la suferinţe deoarece îşi păstrează integritatea faţă de Iehova (2 Timotei 3:12). Dar ei se pot bucura fiindcă Dumnezeu va pune în curînd capăt lacrimilor, morţii, doliului, ţipătului şi durerii. Referitor la acest lucru, apostolul Ioan a scris:

„Am văzut un cer nou şi un pămînt nou; căci cerul de mai înainte şi pămîntul de mai înainte trecuseră şi marea nu mai este. Am văzut, de asemenea, oraşul sfînt, Noul Ierusalim, coborînd din cer de la Dumnezeu, pregătit ca o mireasă împodobită pentru soţul ei. Atunci am auzit o voce puternică de la tron, care spunea: «Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi el va locui cu ei şi ei vor fi popoarele sale. Şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei. Şi el va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moartea nu va mai fi; nici doliu, nici ţipăt, nici durere nu vor mai fi. Lucrurile de odinioară au trecut». Şi Cel ce şedea pe tron a spus: «Iată, eu fac toate lucrurile noi». Şi el zice de asemenea: «Scrie, căci aceste cuvinte sînt fidele şi adevărate»“. — Apocalipsa 21:1–5, NW.

În mod asemănător, apostolul Petru a declarat: „Potrivit făgăduinţei Lui [Iehova Dumnezeu], aşteptăm ceruri noi şi un pămînt nou, în care locuieşte dreptatea“ (2 Petru 3:13). Ce perspective grandioase ne aşteaptă! Puteţi avea privilegiul plin de bucurie de a trăi pe un pămînt paradiziac (Luca 23:43). Aşadar, nu lăsaţi ca suferinţele actuale să vă umple de amărăciune, ci priviţi viitorul cu optimism. Puneţi-vă speranţa şi încrederea în lumea nouă a lui Dumnezeu care este atît de aproape. Urmaţi o cale care îi place lui Iehova Dumnezeu şi veţi putea trăi veşnic într-o lume lipsită de orice suferinţă.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 4]

Deşi Iov  a suferit, el a urmat o cale care îi place lui Dumnezeu

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

Puteţi trăi într-o lume lipsită de orice suferinţă

[Provenienţa fotografiei de la pagina 3]

Collier’s Photographic History of the European War