Întrebări de la cititori
Martorii lui Iehova evită oare celebrarea zilei de naştere din cauză că această practică avea o anumită semnificaţie religioasă în timpurile antice?
Celebrarea zilei de naştere îşi are originea în superstiţie şi în religia falsă, dar acesta nu este unicul sau principalul motiv pentru care Martorii lui Iehova evită această practică.
Unele obiceiuri care au avut cîndva natură religioasă, în multe locuri au pierdut-o. De exemplu, verigheta avea cîndva o semnificaţie religioasă, dar, în majoritatea locurilor din prezent, nu o mai are. Prin urmare, mulţi dintre adevăraţii creştini acceptă obiceiul local de a purta o verighetă ca dovadă că o persoană este căsătorită. În probleme de acest fel, în general, este important dacă practica respectivă este acum legată de religia falsă. — Vezi „Întrebări de la cititori“ din Turnul de veghere din 15 ianuarie 1972, engl., şi din 15 octombrie 1991.
Nimeni nu poate nega însă că numeroase lucrări de referinţă dezvăluie trecutul religios şi superstiţios al celebrării zilei de naştere. The Encyclopedia Americana (ediţia 1991) consemnează: „Lumea veche din Egipt, Grecia, Roma şi Persia celebra ziua de naştere a zeilor, regilor şi nobililor“. Ea declară că romanii celebrau ziua zeiţei Artemis şi ziua lui Apollo. În schimb, „cu toate că vechii israeliţi ţineau o evidenţă a vîrstei cetăţenilor lor de sex masculin, nu există nici o dovadă despre faptul că ar fi avut vreo festivitate de aniversare a datei naşterii“.
Alte lucrări de referinţă intră în detalii minuţioase legate de originea celebrării zilei de naştere: ‘Petrecerile cu ocazia zilei de naştere au început cu ani de zile în urmă în Europa. Oamenii credeau în spirite bune şi rele, numite uneori zîne bune şi rele. Oricine se temea de aceste spirite, ca nu cumva să-i cauzeze vreun rău celui care îşi celebra ziua de naştere şi, de aceea, era înconjurat de prieteni şi de rude care, prin urările lor bune, şi prin propria lor prezenţă, îl protejau de pericolele necunoscute pe care le purta ziua de naştere. Acordarea de daruri oferea o şi mai mare protecţie. Faptul de a mînca împreună furniza o altă garanţie şi contribuia la atragerea binecuvîntărilor din partea spiritelor bune. Astfel, petrecerea cu ocazia zilei de naştere a fost destinată iniţial să elibereze persoana respectivă de rău şi să-i asigure un bun an viitor’. — Birthday Parties Around the World (Petrecerile ocazionate de ziua de naştere în lume), 1967.
Cartea explică, de asemenea, originea multor obiceiuri legate de ziua de naştere. De exemplu: „Motivul [utilizării lumînărilor] provine de la vechii greci şi romani care credeau că lumînările aveau calităţi magice. Ei ofereau rugăciuni şi făceau urări pentru a fi purtate spre zei de flăcările lumînărilor. Atunci zeii îşi trimiteau binecuvîntările şi probabil răspundeau la rugăciuni“. Alte informaţii generale de acest gen sînt prezentate la paginile 426 şi 427 ale cărţii Să aducem argumente din Scripturi, publicată de Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc.
Aşa cum am menţionat însă, în această chestiune este implicat ceva mai mult decît faptul că celebrarea zilei de naştere a fost sau mai este încă de natură religioasă. Biblia semnalează problema zilei de naştere, iar creştinii maturi, în mod înţelept, sînt sensibili la orice indicaţie pe care le-o dă ea.
Slujitorii lui Dumnezeu din vechime au notat cînd anume s-au născut unele persoane, ceea ce a permis calcularea unor epoci. Citim: „Din Noe, la vîrsta de cinci sute de ani, s-au născut Sem, Ham şi Iafet“. „În anul al şase sutelea al vieţii lui Noe . . . s-au rupt toate izvoarele adîncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor.“ — Geneza 5:32; 7:11; 11:10–26.
După cum a menţionat Isus, în mijlocul poporului lui Dumnezeu naşterea unui copil era un eveniment binecuvîntat şi fericit (Luca 1:57, 58; 2:9–14; Ioan 16:21). Totuşi, poporul lui Iehova nu comemora data naşterii; ei celebrau alte aniversări, dar nu zilele de naştere (Ioan 10:22, 23). Encyclopaedia Judaica spune: „Celebrarea zilei de naştere este necunoscută în ritualul tradiţional iudaic“. Customs and Traditions of Israel (Obiceiuri şi tradiţii din Israel) remarcă: „Celebrarea zilei de naştere a fost împrumutată din practicile altor naţiuni, fără ca despre existenţa printre iudei a acestui obicei să se facă vreo menţiune în Biblie, Talmud sau scrierile de mai tîrziu ale Înţelepţilor. De fapt, el era un vechi obicei egiptean“.
Această legătură egipteană reiese clar dintr-o celebrare a zilei de naştere relatată în Biblie, pe care adevăraţii închinători nu o celebrau. A fost banchetul cu ocazia zilei de naştere a faraonului care guverna în timp ce Iosif se afla într-o închisoare egipteană. Unii dintre acei păgîni probabil că s-au bucurat de banchet, totuşi, ziua de naştere a fost asociată cu decapitarea mai-marelui brutarilor de la curtea faraonului. — Geneza 40:1–22.
O lumină nefavorabilă asemănătoare este revărsată asupra altei celebrări a zilei de naştere descrisă în Scripturi — cea a lui Irod Antipa, fiul lui Irod cel Mare. Această celebrare a zilei de naştere, cu certitudine, nu este prezentată în Biblie doar ca o festivitate inocentă. Dimpotrivă, ea a ocazionat decapitarea lui Ioan Botezătorul. Atunci, „ucenicii lui au venit şi i-au luat trupul şi l-au îngropat; şi au venit şi au dat de ştire lui Isus“, care „a plecat de acolo . . . la o parte spre un loc pustiu“ (Matei 14:6–13). Vă imaginaţi că acei discipoli sau Isus s-au simţit atraşi spre practicarea celebrărilor zilei de naştere?
Avînd în vedere cunoaşterea originii celebrării zilei de naştere şi, mai important, lumina nefavorabilă în care este prezentată în Biblie, Martorii lui Iehova au motive suficiente să se abţină de la această practică. Ei nu au nevoie să urmeze acest obicei lumesc, deoarece pot avea şi au ocazii fericite de a servi masa împreună în orice moment din cursul anului. Faptul de a oferi daruri nu este obligatoriu sau impus de invitarea la o reuniune; este o împărţire de daruri spontană, care poate avea loc oricînd, izvorîtă din generozitate şi afecţiune autentică. — Proverbele 17:8; Eclesiastul 2:24; Luca 6:38; Faptele 9:36, 39; 1 Corinteni 16:2, 3.