Întrebări de la cititori

◼ Este potrivit pentru o femeie creştină să poarte bijuterii, să se fardeze, să–şi vopsească părul sau să facă alte lucruri asemănătoare?

Atît în trecut, cît şi în zilele noastre, unii, care afirmau că urmează învăţăturile biblice, şi–au format păreri categorice dar foarte diferite despre podoabe.a

Femeile din anumite biserici evită total fardul şi bijuteriile. De exemplu, cartea The Amish People relatează că ele „îşi impun restricţii cu privire la aspectul fizic, deoarece consideră că orice membru care manifestă un interes viu faţă de aspectul lumesc este în pericol, doarece interesul [acesta] ar trebui concentrat mai degrabă asupra considerentelor de ordin spiritual decît de ordin fizic. Unele . . . vor cita Scripturile.“

Textul care a fost citat după aceea este cel din 1 Samuel 16:7: „Şi DOMNUL i–a zis lui Samuel: «Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui . . . omul se uită la ceea ce izbeşte ochiul, dar DOMNUL se uită la inimă.»“ Textul acesta însă se referă la înălţimea fratelui lui David, Eliab. Din context se înţelege clar că Dumnezeu nu se referea aici la practicile legate de îngrijirea aspectului exterior, ca şi cum David sau fraţii săi ar fi avut anumite pieptănături sau ar fi purtat obiecte de podoabă. — Geneza 38:18; 2 Samuel 14:25, 26; Luca 15:22.

Aceasta ilustrează că aceia care afirmă că creştinii ar trebui să se distingă net, nefolosind fard sau bijuterii, caută suport în texte scripturale greşit interpretate. Biblia de fapt nu discută detaliat despre îngrijirea aspectului exterior, nici nu aprobă anumite practici cosmetice, interzicînd altele. Ea oferă în schimb îndrumări rezonabile. Să le analizăm pe acestea şi să vedem cum pot fi ele puse în practică astăzi.

Apostolul Pavel a oferit îndrumarea inspirată: „Tot aşa, femeile să se gătească, avînd o îmbrăcăminte cuviincioasă, cu modestie şi bun simţ, nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu îmbrăcăminte scumpă.“ (1 Timotei 2:9) Petru a scris la fel: „Podoaba voastră să nu fie cea de afară, care stă în împletirea părului şi în purtarea de podoabe de aur sau în îmbrăcarea hainelor [veşmintelor exterioare, NW], ci omul ascuns al inimii, în frumuseţea nepieritoare a unui duh blînd şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.“ — 1 Petru 3:3, 4.

Termenii greceşti redaţi aici prin «podoabă» şi „cuviincioasă“ derivă din cuvîntul ko’smos, care este şi rădăcina cuvîntului „cosmetică“, avînd sensul de „a face frumos, în special tenul.“ Textul acesta ne ajută astfel să răspundem la întrebarea referitoare la folosirea produselor cosmetice, a fardurilor, a bijuteriilor sau a altor obiecte de podoabă feminină.

Au vrut oare Pavel şi Petru să spună că femeile creştine trebuie să evite să–şi împletească părul, să poarte mărgăritare sau, prin extensie, să folosească produse cosmetice? Nu. Faptul de a pretinde că acesta ar fi sensul cuvintelor lor ar însemna ca femeile creştine să evite şi „îmbrăcarea hainelor“ [a veşmintelor exterioare, NW]. Însă Dorca, pe care a înviat–o Petru, era iubită deoarece confecţiona «haine» [veşminte exterioare, NW] pentru celelalte surori. (Fapte 9:39). Prin urmare, 1 Timotei 2:9 şi 1 Petru 3:3, 4 nu pot avea sensul că surorile trebuie să evite să–şi împletească părul, să poarte mărgăritare, veşminte exterioare şi aşa mai departe. Mai degrabă, Pavel a subliniat necesitatea modestiei şi a bunului simţ în ceea ce priveşte aspectul exterior al femeilor. Petru arată că femeile ar trebui să acorde o mai mare atenţie spiritului lor lăuntric, pentru a–şi cîştiga soţii necredincioşi, şi nu etalării aspectului exterior sau a fardului.

Pe scurt, Biblia nu interzice nimănui eforturile de a–şi îmbunătăţi sau de a–şi înfrumuseţa aspectul exterior. Unii slujitori ai lui Dumnezeu, atît bărbaţi, cît şi femei, au purtat bijuterii (Geneza 41:42; Exodul 32:2, 3; Daniel 5:29). Credincioasa Estera a consimţit la un amplu regim de înfrumuseţare cu uleiuri cosmetice, parfumuri şi masaje (Estera 2:7, 12, 15; compară cu Daniel 1:3–8.). Dumnezeu a spus că el, în mod figurativ, a împodobit naţiunea Israel cu brăţări, cu un colier, cu un inel pentru nas şi cercei. Astfel a făcut ca ea se devină „de o frumuseţe desăvîrşită.“ — Ezechiel 16:11–13.

Relatarea din Ezechiel însă ne dă un avertisment împotriva concentrării atenţiei asupra aspectului. Dumnezeu a spus: „Dar te–ai încrezut în frumuseţea ta şi te–ai prostituat din cauza renumelui tău; ţi–ai revărsat desfrîul înaintea tuturor trecătorilor şi te–ai dat lor.“ (Ezechiel 16:15; Isaia 3:16, 19). Astfel, Ezechiel 16:11–15 subliniază înţelepciunea sfatului de mai tîrziu al lui Pavel şi Petru referitor la faptul de a nu pune accentul pe aspectul exterior. Dacă o femeie decide să poarte bijuterii, cantitatea şi stilul trebuie să concorde cu modestia, evitînd excesul şi etalarea lor ostentativă. — Iacov 2:2.

Dar ce se poate spune despre faptul că o femei creştină foloseşte cosmetice, cum ar fi rujul, coloranţi ai pleoapelor şi rimel? În Israel şi împrejurimi, arheologii au descoperit cutii cu farduri, precum şi instrumente adecvate şi oglinzi. Da, femeile din Orientul antic au folosit produse cosmetice care au fost premergătoare multora dintre cele de azi. Numele fiicei lui Iov, Cheren–Hapuc, probabil că însemna „Corn pentru vopsea neagră (de ochi)“, sau ceva în ce se păstra fardul pentru ochi. — Iov 42:13–15.

Anumite produse cosmetice erau folosite în Israel; totuşi, exemplele biblice prezintă pericolul excesului. La ani de zile după ce devenise regină a Israelului, Izabela „şi–a fardat ochii, şi–a împodobit capul.“ (2 Împăraţi 9:30). Mai tîrziu, descriind cum naţiunea Israel căuta să–şi atragă interesul imoral al naţiunilor păgîne, Dumnezeu a spus că ea «s–a împodobit cu ornamente de aur, şi–a făcut ochii şi s–a înfrumuseţat.» (Ieremia 4:30; Ezechiel 23:40) Nici aceste versete şi nici altele nu spun că ar fi greşit să se folosească mijloace artificiale pentru îmbunătăţirea aspectului. Însă relatarea despre Izabela sugerează că ea şi–a pus atît de mult fard negru în jurul ochilor, încît faptul acesta a putut fi observat de la distanţă chiar şi de Iehu, care se afla în afara palatului. Ce se poate învăţa de aici? Să nu foloseşti fardul din gros, într–un mod exagerat.b

Desigur că, orice femeie, care poartă bijuterii sau se fardează, cu greu va spune că metodele ei, precum şi cantitatea, ar fi nepotrivite. Nu încape însă nici o discuţie că, din cauza incertitudinii sau a influenţei reclamelor speculative, o femeie şi–ar putea forma obiceiul de a folosi prea mult fard. Ea ar putea fi atît de obişnuită cu aspectul rezultat încît nu realizează că acesta intră în conflict cu «modestia şi bunul simţ» al majorităţii femeilor creştine. — Vezi Iacov 1:23, 24.

Gusturile, natural, diferă; unele femei nu folosec decît puţin fard sau chiar deloc, iar altele mai mult, la fel stînd lucrurile şi cu bijuteriile. Nu este, aşadar, înţelept să adoptăm o atitudine de judecători faţă de cineva care foloseşte fardul şi bijuteriile într–o cantitate şi într–un mod diferit. Un alt factor îl constituie şi obiceiul local. Dacă unele stiluri sînt acceptate în altă ţară (sau erau obişnuite în timpurile de demult), aceasta nu înseamnă că ele sînt recomandabile astăzi pe plan local.

O femeie creştină care dă dovadă de înţelepciune îşi va revizui din cînd în cînd modul de a–şi întreţine aspectul exterior, întrebîndu–se cu toată onestitatea: «Port eu de regulă mai multe bijuterii şi folosesc eu mai mult fard decît majoritatea femeilor creştine din jurul meu? Nu cumva am luat eu drept model în ce priveşte aspectul exterior persoanele narcisiste din înalta societate sau stelele frivole de cinema ori, dimpotrivă, mă ghidez după sfatul din 1 Timotei 2:9 şi 1 Petru 3:3, 4? Da, este aspectul meu, într–adevăr, modest şi exprimă el un respect sincer faţă de părerile şi sentimentele altora?» — Proverbe 31:30.

Femeile care au soţi creştini le pot cere acestora părerea şi sfatul. De asemenea, în cazul că este căutat cu sinceritate, un sfat cît se poate de corect poate fi obţinut şi de la alte surori. Dar în loc să ne îndreptăm spre vreo prietenă care are gusturi asemănătoare cu ale noastre, ar putea fi mai bine să vorbim cu surorile mai în vîrstă, ale căror concepţii raţionale şi înţelepciune sînt respectate. (Compară cu 1 Împăraţi 12:6–8.) Biblia spune că femeile în vîrstă şi cu o comportare sfîntă „să îndemne pe cele tinere . . . să fie cumpătate, curate, . . . ca să nu fie vorbit de rău Cuvîntul lui Dumnezeu.“ (Tit 2:2–5) Nici o femeie creştină matură nu ar dori ca lipsa ei de modestie în ce priveşte purtarea de bijuterii sau în modul de a se farda să cauzeze «vorbirea de rău» a Cuvîntului şi a poporului lui Dumnezeu.

Relatarea biblică despre Tamar arată că aspectul exterior al unei femei o poate încadra pe aceasta într–o anumită categorie, comunicînd un puternic mesaj (Geneza 38:14, 15). Ce fel de mesaj transmite coafura unei femei creştine, culoarea părului (în cazul că este vopsit), bijuteriile pe care le poartă, precum şi felul în care se fardează? Este el un mesaj care spune că aceasta este o slujitoare curată, modestă şi echilibrată a lui Dumnezeu?

Unii care le observă pe femeile creştine în ministerul de teren sau care asistă la întrunirile noastre, ar putea fi impresionaţi în mod favorabil, lucru care în general aşa se şi întîmplă. Majoritatea femeilor creştine nu dau nici un motiv celor din afară să tragă, pe de o parte, concluzia că ele ar fi demodate sau, pe de altă parte, că ar fi excesiv de fardate şi împodobite; mai degrabă, aspectul lor exterior este aşa „cum se cuvine femeilor care spun că se tem de Dumnezeu.“ — 1 Timotei 2:10.

[Note de subsol]

[Legenda fotografiilor de la pagina 31]

Descoperiri arheologice din Orientul Mijlociu: cutie de fildeş pentru cosmetice, oglindă, colier din aur şi cornalină

[Provenienţa fotografiilor]

Toate trei: Pictorial Archive Est (Arhive de istorie a Orientului Apropiat).