Întrebări de la cititori
◼ De vreme ce îngerii sînt spirite, care nu au corpuri materiale, de ce îi reprezentaţi în ilustraţii ca avînd aripi? Este aceasta doar o simplă tradiţie religioasă?
De obicei noi îi reprezentăm pe îngeri ca avînd aripi, datorită descrierii simbolice pe care o găsim în Biblie.
Aveţi dreptate cînd spuneţi că spiritele, respectiv creaturile spirituale, nu au corpuri materiale, înzestrate cu aripi propriu–zise, cu faţă, cu mîini, cu picioare sau cu alte membre ale corpului. Şi totuşi, în anumite ocazii în care îngerii s–au arătat slujitorilor lui Dumnezeu, ei trebuie să fi arătat ca oamenii obişnuiţi, întrucît au fost luaţi drept oameni. — Geneza 18:2, 22; 19:1; Judecători 6:11–22.
Uneori însă oamenii au primit viziuni privitoare la îngeri şi i–au descris. Profetul Ezechiel a văzut „patru făpturi vii“ şi, într–o viziune ulterioară, el le–a identificat pe acestea cu îngeri care aveau rang de heruvimi. (Ezechiel 1:5; 9:3; 10:3) Fiecare dintre aceşti îngeri avea patru aripi, fapt care arată capacitatea de a reacţiona prompt, deplasîndu–se cu repeziciune în orice direcţie care le este indicată de porunca lui Dumnezeu. „Cînd mergeau, nu se întorceau în nici o parte, ci fiecare mergea drept înainte (. . .) Încotro le mîna duhul să meargă, într–acolo mergeau; iar în mersul lor nu se întorceau în nici o parte.“ — Ezechiel 1:6, 9, 12.
Însă îngerii din viziuni nu arătau întotdeauna la fel. Creaturile îngereşti numite serafimi, pe care le–a văzut Isaia, aveau şase aripi. (Isaia 6:1, 2) Deosebiri există chiar în cadrul viziunilor avute de Ezechiel. În cea dintîi, îngerii aveau picioare şi mîini sub fiecare dintre cele patru aripi şi patru feţe (una ca o faţă de om, alta ca de leu, una ca de taur şi alta ca de vultur). În viziunea sa următoare, una dintre feţe era ca aceea a unui heruvim, în loc să fie ca o faţă de taur, pentru a indica, probabil, marea putere de care dispun heruvimii. Într–o altă viziune, de mai tîrziu, privitoare la împodobirea unui templu simbolic, Ezechiel a văzut heruvimi care nu aveau decît două feţe, una de om şi cealaltă de leu. (Ezechiel 1:5–11; 10:7–17; 41:18, 19) În Sfînta Sfintelor tabernacolului, precum şi în templul lui Solomon, din Ierusalim, existau reprezentări de heruvimi doar cu două aripi. Aceştia erau sculptaţi pe capacul de aur al lăzii denumite arca legămîntului. Cei doi heruvimi de aur stăteau faţă în faţă şi amîndoi aveau două aripi întinse deasupra arcei. (Exod 25:10–22; 37:6–9) Deasupra arcei (şi a capacului ei) din templul lui Solomon erau doi heruvimi acoperiţi cu aur, fiecare avînd două aripi întinse. — 1 Regi 8:6–8; 1 Cronici 28:18; 2 Cronici 5:7, 8.
Josephus a scris: „În ce îi priveşte pe [acei] heruvimi, nimeni nu poate să spună sau să îşi imagineze cum arătau.“ Astfel, unii biblişti şi artişti plastici, atunci cînd îi descriu pe îngeri (şi în special pe heruvimi), se bazează pe aşa–zisele prototipuri antice, din Orientul Apropiat, de zei cu forme de animale înaripate. Dar un ghid demn de mai multă încredere este comentariul lui Ezechiel, care arată că înfăţişarea acelora pe care i–a văzut „era asemănătoare unui om“. (Ezechiel 1:5) Astfel, atunci cînd în publicaţiile noastre sînt înfăţişaţi îngeri, noi îi reprezentăm în general în formă umană. Noi îi înfăţişăm cu aripi datorită numeroaselor descrieri din Biblie, în care diferiţi îngeri sînt prezentaţi cu aripi, precum şi datorită comentariilor care îi prezintă «zburînd». — Apocalipsa 14:6; Psalm 18:10.
În sfîrşit, pagina 288 a cărţii Revelation — Its Grand Climax At Hand! (Apocalipsul — grandiosul său apogeu este aproape!) înfăţişează o creatură cerească înaripată, avînd o coroană pe cap şi o cheie în mînă. Aceasta este o reprezentare plastică a descrierii din Apocalipsa 20:1: „Am văzut un înger coborîndu–se din cer, avînd cheia Adîncului şi un lanţ mare în mînă.“ Noi înţelegem că acest înger cu cheia este glorificatul Isus Cristos. Ilustraţia îl prezintă cu aripi, pentru a fi în armonie cu faptul că îngerii din viziuni au de obicei aripi.