A păşi pe urmele lui Cristos: o probare
„Deoarece şi Cristos a suferit pentru voi, lăsîndu–vă un model, ca să păşiţi cu atenţie pe urmele sale.“ — 1 PETRU 2:21.
1, 2. (a) Ce anume poate să constituie o adevărată probare, şi de ce îi interesează pe creştini lucrul acesta? (b) Ce întrebări se ridică?
DACĂ te–ai plimbat vreodată de–a lungul unei plaje cu nisip fin sau pe un cîmp acoperit cu zăpadă, nu ţi s–a întîmplat să descoperi urme de paşi lăsate de cineva care s–a plimbat pe acolo înaintea ta? Poate, chiar, găsindu–te în faţa mai multor urme de paşi, ai încercat să păşeşti pe vreuna din ele, potrivindu–ţi cît mai exact posibil pasul în urmele paşilor predecesorului tău. Dacă ai încercat lucrul acesta, ţi–ai dat seama că aşa ceva nu este un lucru uşor. În realitate, a păşi cu atenţie pe urmele altei persoane — la propriu sau la figurat — este o adevărată probare. Totuşi, adoptînd numele de creştini, noi ne–am făcut cunoscută dorinţa de a păşi cu atenţie pe urmele lui Cristos.
2 Eşti dispus să depui eforturile necesare pentru a face faţă cu succes acestei probări? Mai mult decît atît, eşti hotărît să procedezi astfel, orice s–ar întîmpla? Dacă da, o înţelegere deplină a dificultăţilor pe care le întîmpină cel care vrea să păşească pe urmele de paşi de pe nisip sau de pe zăpadă, te va ajuta să păşeşti cu mai mult succes, în sens spiritual, pe urmele lui Cristos.
Să învăţăm să ne adaptăm
3. De ce faptul de a păşi pe urmele altei persoane pare, la început, nenatural?
3 Fiecare om are un mers caracteristic. De pildă, mărimea pasului variază de la o persoană la alta şi tot la fel şi unghiul sub care îşi aşează un om sau altul piciorul pe pămînt, raportat la o linie dreaptă: piciorul poate fi orientat cu vîrful spre interior sau spre exterior, unghiul astfel format putînd fi mai pronunţat în funcţie de piciorul cu care păşim. Ai remarcat dificultatea? Pentru a păşi cu atenţie pe urmele unei persoane trebuie să–ţi adaptezi mărimea pasului şi poziţia piciorului la acestea. La început, lucrul acesta ţi se va părea nenatural, dar el trebuie făcut. Nu ai de ales.
4. De ce este mai dificil să păşeşti pe urmele lui Cristos?
4 Felul în care a umblat Cristos, figurat vorbind, a fost unic, deoarece printre contemporanii săi, el singur era un om perfect; da, un om „care n–a cunoscut păcatul“ (2 Corinteni 5:21). Întrucît, în mod natural, oamenii sînt creaturi imperfecte şi supuse păcatului, este ceva nenatural pentru ei să păşească pe urmele lui Isus. Despre acest lucru le–a reamintit Pavel creştinilor din Corint, cînd a spus: „Căci voi încă sînteţi carnali. Căci de vreme ce există gelozie şi ceartă printre voi, nu sînteţi voi carnali şi nu umblaţi în felul oamenilor?“ Tendinţa spre gelozie, certuri, spre ‘lucrări ale cărnii’, este normală pentru oamenii imperfecţi; dar Isus a urmat calea iubirii şi „iubirea nu este geloasă, (...) nu se irită“. Astfel, este mai dificil pentru noi să păşim pe urmele lui Cristos decît pe urmele unei persoane imperfecte. — 1 Corinteni 3:3; 13:4, 5; Galateni 5:19, 20; vezi Efeseni 5:2, 8.
5, 6. (a) De ce nu reuşesc mulţi oameni să păşească pe urmele lui Cristos? Din acest motiv, ce sfat a dat Pavel? (b) Cum sînt încurajaţi astăzi oamenii să păşească pe urmele lui Cristos, şi cu ce rezultat pentru ei?
5 Pe lîngă imperfecţiune, faptul de a nu cunoaşte voinţa lui Dumnezeu poate să–l împiedice pe cineva să păşească pe urmele lui Cristos. Iată de ce Pavel le–a dat creştinilor din Efes următorul îndemn: „Nu mai continuaţi să umblaţi cum umblă şi naţiunile în inutilitatea minţii lor, în timp ce ele sînt în întuneric mintal şi înstrăinate de viaţa care aparţine lui Dumnezeu, datorită ignoranţei care este în ele, datorită insensibilităţii inimii lor.“ — Efeseni 4:17, 18.
6 Graţie lucrării de predicare a Regatului, oamenii sînt invitaţi astăzi să nu mai păşească pe calea lor normală, în ignoranţă faţă de scopurile lui Dumnezeu, în întuneric spiritual şi să nu se mai lase antrenaţi de o inimă insensibilă, urmărind obiective care nu aduc folos. Ei sînt încurajaţi să urmeze exemplul perfect al lui Cristos, ‘umblînd în unitate cu el’, ducînd astfel „în captivitate orice gînd, pentru a–l face ascultător de Cristos“ (Coloseni 2:6, 7; 2 Corinteni 10:5). Oamenii care sînt gata să înfrunte această dificultate găsesc un echilibru în credinţa lor, şi, pe măsură ce se obişnuiesc, lor le devine din ce în ce mai uşor să păşească pe urmele lui Cristos.
7. Cu toate că nu este uşor să păşeşti pe urmele lui Cristos, ce asigurare avem că acest lucru este posibil?
7 Nu este întotdeauna uşor să păşeşti pe urmele lui Cristos, întrucît decalajul dintre o fiinţă perfectă şi una imperfectă este considerabil; oamenii imperfecţi trebuie, aşadar, să facă mari schimbări dacă doresc să urmeze un exemplu perfect. Din cauza moştenirii lor ereditare, probabil, sau a mediului în care au crescut, unii oameni au mai multe dificultăţi ca alţii în ceea ce priveşte conformarea la un mod de viaţă creştin. Dar Iehova ne dă asigurarea că oricine este, într–adevăr, gata să facă eforturile necesare va putea realiza acest lucru. „Am vigoare pentru toate lucrurile, datorită Aceluia care îmi dă putere“, a spus apostolul Pavel (Filipeni 4:13; vezi 2 Corinteni 4:7; 12:9). Acest lucru este valabil pentru toţi creştinii.
Să acordăm atenţie
8, 9. (a) De ce trebuie să acordăm cea mai mare atenţie atunci cînd păşim pe urmele cuiva? (b) Ce sfat biblic trebuie să urmăm pentru a nu ne îndepărta de urmele lui Isus?
8 Atunci cînd păşim pe urmele de paşi de pe nisip este important să privim încotro mergem; altfel, dacă ochii noştri vagabondează şi se lasă distraşi de ceea ce se petrece în jurul nostru sau de alte lucruri, mai devreme sau mai tîrziu vom face un pas greşit. Dacă nu vom acorda cea mai mare atenţie la ceea ce facem, ne vom îndepărta de urmele pe care trebuie să păşim. Aşadar, trebuie să fim tot timpul în gardă, mai ales cînd există riscul de a se produce zgomote neaşteptate sau evenimente susceptibile de a ne abate atenţia de la sarcina ce–o avem de îndeplinit. — Compară Iov 18:10, 11.
9 În sens figurat, acest lucru este valabil şi pentru cei care păşesc pe urmele lui Isus. Cristos şi–a îndemnat discipolii să ia seama la ei înşişi pentru ca inimile lor ‘să nu se îngreuneze niciodată prin exces de mîncare şi de băutură şi prin îngrijorările vieţii’ (Luca 21:34). Satan se foloseşte de aceste elemente ale vieţii cotidiene pentru a ne face să pierdem din vedere urmele lui Isus. El sesizează repede ocaziile în care rezistenţa noastră slăbeşte, ca de pildă persecuţia, boala sau dificultăţile financiare. „Ca să nu mergem niciodată în derivă“, noi trebuie „să acordăm o atenţie mai mult decît obişnuită lucrurilor pe care le–am auzit“, cu alte cuvinte, trebuie, mai mult ca oricînd, să ne păstrăm privirea fixată asupra urmelor lui Cristos. — Evrei 2:1; vezi 1 Ioan 2:15–17.
Să nu deviem
10. (a) Ce pericol există atunci cînd mai multe urme de paşi se întretaie? (b) De ce consecinţele faptului de a păşi pe urme rele sînt grave pe plan spiritual?
10 Pe o plajă aglomerată este posibil ca nisipul umed să fi reţinut multe urme de paşi şi ca mulţi oameni să fi mers spre acelaşi loc, unele urme fiind, cel puţin în aparenţă, asemănătoare. Cît de vital este să fim siguri că noi păşim pe urmele bune! Altminteri putem fi antrenaţi într–o direcţie rea, fapt care, pe plan spiritual, ar putea avea grave consecinţe. A păşi pe urme care par bune, dar care în realitate nu sînt bune, înseamnă a te expune unui pericol împotriva căruia acest proverb ne pune în gardă: „Există o cale care este dreaptă înaintea unui om, dar sfîrşitul ei după aceea sînt căile morţii.“ — Proverbe 16:25.
11. Ce avertisment a dat Pavel congregaţiei timpurii, şi pentru cine serveşte el ca exemplu astăzi?
11 Din cauza acestui pericol cu adevărat real, Pavel s–a simţit obligat să–şi avertizeze fraţii din congregaţia creştină timpurie: „Mă mir că aţi trecut aşa de repede de la Acela care v–a chemat prin favoarea nemeritată a lui Cristos la o altfel de veste bună. (...) Există unii care vă pricinuiesc necaz şi vor să denatureze vestea bună despre Cristos. (...) Oricine vă anunţă ca veste bună ceva ce trece peste ceea ce aţi acceptat, să fie blestemat!“ (Galateni 1:6–9). În armonie cu exemplul lui Pavel, Colegiul Central al Martorilor lui Iehova ne pune astăzi în gardă împotriva apostaţilor şi a fraţilor falşi, care ar putea, oarecum, să ne antreneze pe căi greşite. Adevăraţii creştini nu doresc să devieze de la drumul pe care li l–a trasat Cristos sub conducerea lui Dumnezeu. — Psalm 44:18.
12. (a) Cum ne ajută 2 Timotei 1:13 să nu ne lăsăm înşelaţi astfel încît să păşim pe urme false? (b) Prin ce se caracterizează alte feluri de veşti bune?
12 Dacă nu vrem să fim înşelaţi, trebuie să acordăm o mare atenţie semnelor care permit să fie identificate urmele lui Cristos. Cunoştinţa exactă despre Isus, despre învăţăturile sale şi despre modul în care funcţionează congregaţia creştină ne ajută să identificăm „modelul cuvintelor sănătoase“ care ne protejează împotriva acelora care ‘denaturează vestea bună despre Cristos’ (2 Timotei 1:13). Alte feluri de aşa–numite veşti bune — în realitate, urme false — ne conduc pe căi greşite, căci ele nu sînt conforme modelului adevărului; dimpotrivă, ele denaturează adevărul, crează confuzie. În loc să prezinte într–un mod clar adevărurile şi principiile fundamentale ale Bibliei, ele le contestă. În loc să ne încurajeze să ne intensificăm activitatea în serviciul lui Iehova, ele pretind că trebuie să ne slăbim eforturile. Mesajul lor nu are nici un dinamism şi nu glorifică nici numele, nici organizaţia lui Iehova; departe de a fi constructiv, el se limitează la critică. Mai mult ca sigur, nu acestea sînt urmele pe care dorim să păşim.
Să păstrăm ritmul corespunzător
13. Care trebuie să fie ritmul nostru atunci cînd păşim pe urmele cuiva?
13 Mărimea pasului nostru este determinată, în parte, de viteza cu care mergem. În general, cu cît mergem mai repede cu atît paşii noştri sînt mai mari. În consecinţă, ne va fi mai uşor să păşim pe urmele cuiva dacă mergem cu aceeaşi viteză ca acesta. În mod asemănător, pentru a păşi cu succes, în sens spiritual, pe urmele Conducătorului nostru Isus Cristos, trebuie să menţinem ritmul lui.
14. (a) Ce poate semnifica faptul de a nu păstra acelaşi ritm cu Cristos? (b) De ce faptul de a încerca să mergi mai repede decît „sclavul fidel şi prevăzător“ este lipsit de raţiune?
14 Dacă nu păstrăm ritmul cu Cristos lăsăm să se înţeleagă unul din aceste două lucruri: fie că încercăm să mergem mai repede, luînd–o înaintea „sclavului fidel şi prevăzător“ pe care el îl foloseşte pentru a îndeplini scopul lui Iehova, fie că rămînem în urmă, în loc să urmăm îndeaproape conducerea acestui „sclav“ (Matei 24:45–47). Un exemplu al primului caz ne este furnizat de unii creştini care altădată s–au dovedit nerăbdători, în dorinţa lor de a vedea efectuîndu–se schimbări în ceea ce priveşte învăţăturile sau organizarea. Ei considerau că aceste schimbări erau necesare şi că trebuiau să fie făcute de mult timp. Contrariaţi de ideea că lucrurile nu mergeau destul de repede, ei s–au retras din organizaţia lui Iehova. Ce lipsă de raţiune şi ce vedere scurtă! Într–adevăr, s–a întîmplat adeseori ca punctele asupra cărora ei nu erau de acord să fie modificate puţin după aceea, la momentul prevăzut de Iehova. — Proverbe 19:2; Ecleziast 7:8, 9.
15. Ce exemple frumoase ne–au lăsat regele David şi Isus în ceea ce priveşte păstrarea unui ritm corespunzător?
15 În loc de a vrea să–i dictezi lui Iehova ritmul şi modul în care să se desfăşoare lucrurile, calea înţelepciunii constă în a aştepta ca el să acţioneze. Regele David ne–a lăsat în această privinţă un frumos exemplu. El a refuzat să comploteze împotriva regelui Saul, pentru a–şi asigura regalitatea; dimpotrivă, el a aşteptat momentul pe care Iehova l–a prevăzut pentru a i–o încredinţa (1 Samuel 24:1–15). În mod asemănător, Isus, „Fiul lui David“, a înţeles că trebuia să aştepte înainte de a avea o participare deplină la regalitatea cerească. El cunoştea această declaraţie profetică ce se aplica asupra lui: „Aşază–te la dreapta mea, pînă voi pune pe duşmanii tăi drept scăunel pentru picioarele tale.“ În consecinţă, atunci cînd un grup de iudei a venit „să–l ia pentru a–l face rege“, el s–a retras repede (Matei 21:9; Psalm 110:1; Ioan 6:15). Aproximativ 30 de ani mai tîrziu, conform cu Evrei 10:12, 13, Isus aştepta încă regalitatea. De fapt, el a aşteptat aproape 19 secole înainte de a fi instalat ca Rege legitim al Regatului lui Dumnezeu, Regat care a fost instaurat în 1914.
16. (a) Ce semnifică faptul de a merge mai lent decît ar trebui să mergem? (b) Care este scopul răbdării lui Iehova, şi ce putem face noi pentru a nu abuza de aceasta?
16 Faptul de a nu păstra ritmul corespunzător ar putea să semnifice, de asemenea, slăbirea cadenţei, rămînerea în urmă. Aşadar, atunci cînd Cuvîntul lui Dumnezeu ne arată că trebuie să facem schimbări în viaţa noastră, acţionăm noi fără întîrziere? Sau pretindem că, întrucît Dumnezeu este răbdător, putem amîna aceste schimbări pentru mai tîrziu, sperînd că atunci va fi mai uşor de a le efectua? Adevărat, Iehova este răbdător, dar nu în scopul ca noi să ne lăsăm la voia întîmplării, în loc să operăm în viaţa noastră transformările necesare. Mai degrabă, ‘el este răbdător cu noi, deoarece el nu doreşte ca vreunul din noi să fie distrus, ci doreşte ca toţi să ajungă la căinţă’ (2 Petru 3:9, 15). În cazul acesta, este cu mult mai bine să–l imităm pe psalmistul care a spus: „M–am grăbit şi nu am întîrziat să respect poruncile tale.“ — Psalm 119:60.
17. Ce semnifică faptul de a păstra un ritm corespunzător în domeniul predicării Regatului? Ce întrebări am putea să ne punem referitor la aceasta?
17 Am putea, de asemenea, să rămînem în urmă în ceea ce priveşte predicarea Regatului. În conformitate cu Matei, capitolul 25, Isus judecă în prezent omenirea, separînd „oile“ de „capre“. Această judecată se efectuează în mare parte graţie predicării „veştii bune a regatului“ (Matei 24:14; 25:31–33; Apocalips 14:6, 7). Timpul acordat îndeplinirii acestei lucrări de separare este, prin forţa lucrurilor, limitat (Matei 24:34). Întrucît acest timp se apropie de încheiere, ne putem aştepta ca Isus să accelereze lucrarea. În acest scop, el acţionează ca un instrument al lui Dumnezeu care, vorbind despre această lucrare de strîngere, face promisiunea următoare: „Eu, Iehova, voi accelera lucrul acesta la timpul său“ (Isaia 60:22). Noi, care sîntem colaboratori ai lui Dumnezeu şi care păşim cu atenţie pe urmele Fiului său, ne accelerăm oare ritmul în ceea ce priveşte predicarea Regatului, atît cît ne permite sănătatea şi responsabilităţile biblice? Rapoartele de predicare demonstrează că milioane de Martori ai lui Iehova fac astfel!
Fugi de îngîmfare, luptă împotriva descurajării
18. Cum ar putea deveni cineva îngîmfat, şi cum ne avertizează Biblia în legătură cu acest pericol?
18 Cu cît vom persevera mai mult în a păşi pe urmele cuiva, cu atît mai familiar ne va deveni modul său de a umbla. Dar dacă devenim mulţumiţi de sine, mai de vreme sau mai tîrziu vom face un pas greşit. Aşadar, atunci cînd păşim pe urmele lui Isus, trebuie să recunoaştem pericolul de a deveni îngîmfaţi, de a ne baza pe propriile noastre forţe şi capacităţi şi de a considera că ne–am însuşit modul său perfect de a umbla. Ceea ce i s–a întîmplat altădată lui Petru, conform relatării din Luca 22:54–62, constituie pentru noi un preţios avertisment şi subliniază valoarea sfatului enunţat la 1 Corinteni 10:12: „Cine crede că stă în picioare să aibă grijă să nu cadă.“
19. (a) Ce li se întîmplă, din cînd în cînd, tuturor creştinilor? (Iacob 3:2). (b) Cum ar trebui să considerăm cuvintele lui Pavel de la Romani 7:19, 24?
19 Din cauza imperfecţiunii, toţi creştinii fac, din cînd în cînd, cîte un pas greşit. Îndepărtarea poate să fie sau mică şi abia perceptibilă pentru alţii, sau atît de evidentă încît să fie observată de toţi. Şi într–un caz şi în celălalt, este mîngîietor să ne amintim de această mărturisire sinceră a lui Pavel: „Binele pe care îl doresc nu îl fac, ci răul pe care nu îl doresc este ceea ce practic. Om mizerabil ce sînt!“ (Romani 7:19, 24). Bineînţeles, aceste cuvinte nu trebuie să ne servească drept scuză pentru a face răul. Mai degrabă, ele se dovedesc a fi o încurajare pentru creştinii devotaţi care luptă împotriva imperfecţiunilor lor; ele îi ajută să persevereze în eforturile pe care le fac pentru a înfrunta această provocare de a păşi pe urmele perfecte ale lui Isus.
20. (a) Cum ne ajută Proverbe 24:16 în cursa noastră pentru viaţă? Ce anume ar trebui să fim hotărîţi să facem?
20 „Cel drept poate să cadă de şapte ori, şi, în mod sigur, el se va ridica“, spune Proverbe 24:16. În cursa noastră pentru viaţă, niciunul dintre noi nu ar trebui să se simtă îndemnat să renunţe. Această cursă este ca un maraton, este o cursă de rezistenţă şi nu una de o sută de metri. Alergătorului la 100 de metri, care face cel mai neînsemnat pas greşit, nu–i mai rămîne nici o şansă de a repurta victoria. Dar alergătorul la maraton, chiar dacă face o greşeală, are timp să se corecteze şi să încheie alergarea. Astfel, cînd comitem o greşeală care ne determină să exclamăm: „Om mizerabil ce sînt!“, să ne amintim că noi avem încă timp să ne redresăm. Putem încă să ne corectăm pasul după paşii Conducătorului, Isus Cristos. Nu avem nici un motiv să fim disperaţi sau să abandonăm. Să fim hotărîţi, cu ajutorul lui Iehova, să înfruntăm cu succes provocarea de a ‘păşi cu atenţie pe urmele lui Cristos’. — 1 Petru 2:21.
De ce trebuie creştinii
◼ să înveţe să se adapteze?
◼ să acorde o mare atenţie?
◼ să nu piardă din vedere modelul adevărului?
◼ să păstreze ritmul corespunzător?
◼ să fugă de îngîmfare?
◼ să lupte împotriva descurajării?
[Legenda ilustraţiei de la pagina 15]
Menţinîndu–şi ochii aţintiţi asupra ţintei, cel drept se va ridica în mod sigur