Simţi tu afecţiune pentru Iehova?
IUBIREA are mai multe aspecte. Astfel un tînăr s-ar putea îndrăgosti de o fată drăguţă. Există, de asemenea, iubirea pe care o mamă o simte pentru copilul ei. Şi nu trebuie să uităm nici iubirea care-i uneşte pe creştini ca fraţi pe tot pămîntul.
Toate aceste sentimente pot fi evocate prin cuvîntul nostru „iubire“. Dar grecii foloseau termeni diferiţi, în funcţie de felul iubirii despre care vorbeau. Să luăm mai întîi cuvîntul éros, iubirea legată de atracţia între sexe. Cuvîntul storgé indică iubirea fondată pe relaţii de sînge, în timp ce termenul agápe se aplică iubirii pătrunsă de abnegaţie şi bazată pe principii, iubire pe care creştinii adevăraţi o dovedesc pe întregul pămînt. — Ioan 13:34, 35.
O tandră afecţiune
Dar atunci cînd vor să descrie o iubire în mod special plină de căldură şi afecţiune, redactorii Scripturilor greceşti creştine folosesc termenul philía. Acest termen presupune un ataşament personal puternic şi profund, ca acela ce-i uneşte pe adevăraţii prieteni. Iehova simte această afecţiune cu totul particulară faţă de unicul său Fiu. Iată de ce, vorbind despre sine, Isus a zis: „Fiul nu poate face nimic din proprie iniţiativă, căci el nu face decît ceea ce vede că face Tatăl. Dar tot ceea ce face El, face şi Fiul la fel. Căci Tatăl are afecţiune faţă de Fiul şi îi arată toate lucrurile pe care le face el însuşi.“ De asemenea, cu privire la discipolii săi, Isus a declarat: „Căci Tatăl însuşi are afecţiune faţă de voi, pentru că voi aţi avut afecţiune faţă de mine şi aţi crezut că eu am ieşit ca reprezentant al Tatălui.“ — Ioan 5:19, 20; 16:27.
În Scripturile greceşti creştine termenul „afecţiune“ exprimă o iubire profundă şi personală. De altfel, în Traducerea Lumea Nouă precum şi în alte traduceri, el este adesea însoţit de adjectivul „tandru“. Astfel apostolul Pavel dă următorul îndemn creştinilor: „Cît priveşte iubirea frăţească, să aveţi o afecţiune tandră unii faţă de alţii“ (Romani 12:10). La rîndul său, Iacob citează răbdarea lui Iov şi deznodămîntul pe care i l-a dat Iehova ca o dovadă că „Iehova este plin de tandră afecţiune şi milă.“ — Iacob 5:11.
Este oare posibil să simţim afecţiune faţă de Iehova?
Iehova poate, aşadar, să simtă o tandră afecţiune faţă de oamenii integri, cu toate că sînt imperfecţi. Dar fiindcă afecţiunea este o tandreţe profundă, oare presupune intimitate, pot oare oamenii imperfecţi să aibă, la rîndul lor, afecţiune faţă de Iehova, Suveranul universului?
Fără doar şi poate. David ne-a lăsat un remarcabil model da vie afecţiune pe care o nutrea faţă de Iehova, afecţiune ce poate fi observată în mulţi psalmi ai şăi. El era plin de recunoştinţă faţă de Iehova, Păstorul său, pentru îngrijirile sale pline de iubire. — Psalm 18:1; 23:1–6.
Iehova ni se poate părea atît de aproape şi real încît noi ajungem să simţim o afecţiune sau o tandreţe personală pentru el. De fapt, noi trebuie să avem această vie afecţiune faţă de Creatorul nostru, afecţiune care ne apropie de el, cum de altfel reiese din prima şi cea mai mare poruncă. În conformitate cu această, noi trebuie să-l iubim pe Iehova din toată inima, din tot sufletul, cu toaţă mintea şi cu toată puterea noastră. — Marcu 12:29, 30.
Să cultivăm o vie afecţiune faţă de Iehova
Cum putem, deci, cultiva această vie afecţiune faţă de Iehova? Dezvoltînd o recunoştinţă tot mai profundă faţă de acest Taţă ceresc iubitor şi afectuos. Aceasta o vom putea face consacrînd cu regularitate timp pentru a citi Cuvîntul său, Biblia. Vom găsi, desigur, că Psalmii, Evangheliile şi scrisorile apostolilor sînt cele mai folositoare.
Dacă ne vom mări recunoştinţa pentru tot binele cu care ne-a copleşit Iehova, şi dacă vom fi mai prompţi în a-i mulţumi, lucrul acesta ne va ajuta mult în dezvoltare unei vii afecţiuni faţă de el. Priveşte toate lucrurile bune ca venind de la el, căci într-adevăr „orice lucru bun şi orice dar perfect (. . .) coboară de la Tatăl luminilor cereşti.“ Da, mai ales în Psalmii şi în scrisorile lui Pavel, Biblia ne îndeamnă foarte adesea să-i aducem mulţumiri lui Dumnezeu. Cităm aceste cuvinte caracteristice ale apostolului: „(Aduceţi) întotdeauna mulţumiri pentru toate lucrurile Dumnezeului şi Tatălui nostru.“ — Iacob 1:17; Efeseni 5:20.
Rugăciunea poate, de asemenea, să contribuie mult la afecţiunea noastră faţă de Iehova. Cererile şi implorările sincere, făcute cu smerenie şi bun simţ ne vor ajuta în mod special. În rugăciune noi medităm asupra minunatelor calităţi ale lui Iehova, asupra bunătăţii ce ne-o arată şi înţelegem cîtă nevoie avem de El. Cînd ne rugăm, îl implorăm, de asemenea, să ne ierte păcatele, aşa cum a făcut şi David în Psalmul 51. Nimic uimitor, deci, în faptul că rugăciunea ne apropie de Iehova şi ne întăreşte afecţiunea faţă de el.
În ce măsură poate fi folositoare afecţiunea faţă de Iehova?
Dacă noi dezvoltăm această afecţiune vie şi personală faţă de Iehova, astfel încît să-l iubim în realitate din toată inima, din tot sufletul, cu toată mintea şi cu toată puterea noastră, oare ce va rezulta din aceasta? Lucrul acesta ne va ajuta să umblăm pe calea plăcută lui Dumnezeu şi ne va feri de multe dureri şi suferinţe. Un creştin care se îndreaptă spre rău, încălcînd grav legea lui Dumnezeu, foarte probabil că a omis să întreţină relaţii pline de căldură cu Tatăl ceresc.
Cităm cazul unui tînăr creştin care, abia ieşit din adolescenţă, avea deja privilegiul de a fi în serviciul cu timp integral. Dar el a devenit neglijent şi a cedat „lucrărilor cărnii“ trebuind să fie pedepsit (Galateni 5:19–21). Cînd a fost făcut să înţeleagă gravitatea faptei sale, el s-a căit sincer. El nu ţinuse cont tocmai de ceea ce ar fi trebuit să-l preocupe mai mult, adică de ocara pe care conduita lui rebelă o arunca asupra numelui lui Iehova. Dacă acest tînăr ar fi fost într-o relaţie plină de căldură cu Tatăl său ceresc, aceasta l-ar fi împiedicat, desigur, să procedeze aşa cum a procedat.
Isus l-a întrebat pe Petru dacă are nu numai iubire, ci afecţiune faţă de Maestrul său. Cînd Petru i-a răspuns afirmativ, Isus a spus: „Paşte oiţele mele“ (Ioan 21:15–17). La fel stau lucrurile şi cu afecţiunea noastră faţă de Iehova. Acest sentiment ne va ajuta să avem grijă să-i fim plăcuţi lui Dumnezeu, respectîndu-i poruncile. Graţie acestei afecţiuni noi vom dori din inimă să nu-i displăcem, să nu-l supărăm. Aşa cum Pavel ne aminteşte, Iehova nu-şi găseşte plăcerea în noi dacă în loc să-i facem voia, ne retragem. Ori, noi nu am vrea, desigur, să ajungem pînă acolo (Evrei 10:38, 39). Aşadar, este cu mult mai bine să exercităm credinţă în Dumnezeul nostru plin de iubire şi să avem o afecţiune vie şi sinceră faţă de el.
Să dezvoltăm deci o profundă afecţiune pentru Iehova. Noi putem ajunge la aceasta dacă citim Cuvîntul său, dacă reflectăm cu recunoştinţă la bunătatea să, dacă perseverăm în rugăciune şi dacă ne străduim să-i fim pe plac prin conduita noastră şi prin serviciul nostru zelos, vestind numele şi Regatul său.