Să nu-l ignorăm pe Regele ceresc
SE PARE că atunci cînd Isus s-a aflat pe pămînt ca om, el nu a vorbit niciodată despre prima perioadă a vieţii sale. Într-o zi, pe cînd el predica în faţa unei mulţimi, o femeie i-a strigat: „Ferice de pîntecele care te-a purtat şi de sînul la care ai supt!“ Dar Isus i-a răspuns: „Nu, mai fericiţi sînt aceia care aud cuvîntul lui Dumnezeu şi-l respectă!“ (Luca 11:27, 28). Isus nu a încurajat, deci, pe nimeni să vorbească cu sentimentalism despre naşterea sa, nici despre rolul pe care l-a jucat mama sa Maria.
Să reţinem faptul că Biblia nu indică data naşterii lui Isus şi că însuşi Isus nu a poruncit nicăieri să fie celebrată naşterea sa. În afară de aceasta, primele secole care au urmat după moartea lui Isus nu ne-au lăsat nici o dovadă despre vreo eventuală celebrare a Crăciunului printre creştini.
Ţinînd cont de aceşti factori precum şi de numeroasele obiceiuri păgîne legate de Crăciun, numeroase persoane din prezent refuză să celebreze această sărbătoare. Ele preferă să-şi manifeste respectul faţă de Isus prin alte mijloace. Pentru asemenea persoane Isus nu mai este un copil într-o iesle; el a crescut şi a devenit un personaj important.
CE SPUNE BIBLIA
În timpul slujbelor religioase de Crăciun se citesc adeseori aceleaşi pasaje din Biblie care sînt acum bine cunoscute. Să examinăm deci unele dintre aceste texte, aşa cum apar ele într-o traducere modernă a Bibliei şi să vedem ce anume ne învaţă ele cu privire la modul cum trebuie să-l considerăm pe Isus astăzi.
Un prim text ne arată cum a aflat Maria că avea să devină mama lui Isus. Îngerul Gabriel i-a apărut şi a anunţat-o: „Iată că tu vei concepe în uterul tău şi vei naşte un fiu şi va trebui să-i pui numele Isus.“ Acest episod este foarte cunoscut. Dar ai remarcat şi ce a spus îngerul în continuare cu privire la Isus? „Acesta va fi mare şi va fi numit Fiul Celui Preaînalt; iar Iehova Dumnezeu îi va da tronul tatălui său David şi el va domni asupra casei lui Iacob pentru totdeauna, iar regatul său nu va avea sfîrşit.“ — Luca 1:31–33.
Iată că îngerul Gabriel a arătat că venise să anunţe ceva cu mult mai important decît naşterea unui copil. Fiul Mariei avea să devină mare. El avea să fie moştenitorul regelui David şi să domnească pentru totdeauna.
Cînd s-a născut Isus, a avut loc încă un alt eveniment bine cunoscut. Un înger a apărut unor păstori care-şi păşteau turmele pe cîmp şi le-a zis: „Iată că vă anunţ o veste bună despre o mare bucurie pe care o va avea tot poporul, pentru că astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un salvator care este Cristos Domnul. Şi iată un semn pentru voi: veţi găsi un copilaş înfăsat în scutece şi culcat într-o iesle.“ Apoi, o mulţime de alţi îngeri s-au asociat celui dintîi şi au lăudat pe Dumnezeu zicînd: „Glorie lui Dumnezeu sus în înălţimi şi pace pe pămînt între oamenii cu bunăvoinţă!“ — Luca 2:8–14.
Îngerul a declarat păstorilor că Isus era culcat într-o iesle. Acesta era un semn care trebuia să-i ajute să identifice copilul în cauză. Dar, după părerea ta, care a mesajului i-a impresionat mai mult pe păstori? Fără nici o îndoială că era vestea că Salvatorul promis, acela care avea să devină cu siguranţă Cristosul, era în sfîrşit prezent. Se născuse acela care, atunci cînd avea să devină bărbat, avea să aducă pacea pe pămînt între oamenii cu bunăvoinţă.
Un alt text care se citeşte deseori de Crăciun în bisericile creştinătăţii se află în Isaia, capitolul nouă. Aici se spune: „Căci un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat; şi stăpînirea princiară va fi pe umărul lui. Şi el va fi numit Sfătuitor minunat, Dumnezeu puternic, Tată etern, Prinţ al păcii.“ — Isaia 9:6.
Pe aceste cuvinte a fost scrisă o muzică foarte emoţionantă, care se poate auzi adesea în perioada Crăciunului. Dar cîte persoane acordă realmente atenţie şi cuvintelor care urmează după prima parte a frazei: „Un copil ni s-a născut?“ Tocmai ceea ce urmează reprezintă o serie de titluri impresionante şi semnificative. Versetul şapte vorbeşte despre Isus ca despre un personaj care va aduce omenirii binefaceri fără sfîrşit, datorită domniei pe care o va exercita Regatul său. Oare nu acesta este acel Isus pe care ar trebui să ni-l imaginăm noi astăzi?
CE ESTE ISUS ÎN PREZENT
Atunci cînd cineva îşi serbează aniversarea naşterii sale, i se oferă în general cadouri şi este felicitat că este cu un an mai bătrîn. Dar ce ar simţi o astfel de persoană dacă mama sa ar insista să scoată mereu acele fotografii de pe vremea cînd respectivul era sugar? Oamenilor le place să fie luaţi drept ceea ce sînt acum, şi nu drept ceea ce erau în prima lor copilărie.
Aceeaşi remarcă se poate face atunci cînd se pune în contrast viaţa şi moartea. Oamenii speră ca ceilalţi să-şi aminteasca mai ales de ceea ce au făcut ei în viaţă şi nu de aspectul pe care-l aveau înainte de a muri. Atunci cînd se ridică o statuie în cinstea unui om celebru, el este reprezentat în general stînd în picioare şi plin de putere sau ocupat cu una dintre activităţile care l-au făcut celebru, dar în nici un caz nu este prezentat în timpul agoniei şi al suferinţelor morţii.
Să remarcăm însă cum îl reprezintă cel mai adesea majoritatea oamenilor pe Isus. La Crăciun este considerat ca un copil inofensiv culcat într-o iesle, iar în restul anului este reprezentat ca un om aflat pradă chinurilor morţii. Este oare raţional lucrul acesta?
Este adevărat că în aceste două ocazii Isus a dat dovadă de o remarcabilă umilinţă. El şi-a abandonat poziţia sa glorioasă pe care o ocupa în ceruri. „El s-a golit pe sine însuşi şi a luat forma unui sclav şi a apărut asemenea oamenilor.“ Apoi, ca om, „el s-a umilit şi a devenit ascultător pînă la moarte şi încă moartea pe stîlpul de tortură.“ — Filipeni 2:7, 8.
Noi ar trebui să fim pe deplin conştienţi de aceste sacrificii pe care le-a făcut Isus, căci el ne-a dat prin aceasta exemplul unei profunde umilinţe (Filipeni 2:5, 6). Să mai adăugăm şi faptul că fiecare dintre aceste etape era indispensabilă pentru ca Isus să poată îndeplini voinţa Tatălui său şi să-şi ofere viaţa sa umană pentru salvarea locuitorilor pămîntului. Numai în acest fel putea el să devină „Salvatorul, care este Cristos, Domnul.“
Dar istoria lui Isus nu s-a oprit aici. El nu este un copil inofensiv, culcat într-o iesle. El nu mai este nici osînditul care stă atîrnat pe un stîlp de tortură. După moartea sa, Dumnezeu l-a readus la viaţă şi l-a înălţat într-o poziţie superioară, dîndu-i cu plăcere numele care este mai presus de orice alt nume, pentru ca în numele lui Isus să se plece orice genunchi.“ — Filipeni 2:9, 10.
Însuşi Isus a declarat: „Toată puterea mi-a fost dată în cer şi pe pămînt“ (Matei 28:18). Acum el este Regele uns al lui Dumnezeu şi domneşte în Regatul său ceresc instaurat. Asupra lui s-a realizat deja această profeţie a lui Daniel: „Şi i s-a dat stăpînire şi demnitate şi un regat, pentru ca toate popoarele, grupurile naţionale şi limbile să-i servească. Stăpînirea sa este o stăpînire de o durată nedefinită, care nu va trece, iar regatul său un regat care nu va fi suprimat.“ — Daniel 7:14.
NOI AVEM NEVOIE DE REGATUL LUI DUMNEZEU
Pe vremea cînd se afla pe pămînt, Isus a făcut din Regat tema predicării sale. El spunea: „Căiţi-vă, căci regatul cerurilor s-a apropiat“ (Matei 4:17). El a arătat importanţa acestui Regat, învăţîndu-i pe discipolii săi să se roage în aceşti termeni: „Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţit să fie numele tău. Să vină regatul tău. Să se facă voinţa ta, precum în cer aşa şi pe pămînt!“ (Matei 6:9, 10). El a arătat astfel că voinţa lui Dumnezeu se va îndeplini datorită Regatului al cărui rege întronat este el.
Dar care este voinţa lui Dumnezeu? Pentru Isus această voinţă este ca el să fie „Prinţul păcii.“ Astfel Dumnezeu va face „să înceteze războaiele pînă la marginile pămîntului“ (Psalmul 46:9). Pe baza morţii lui Isus, Dumnezeu poate forma planul de salvare a omenirii din păcat şi din moarte şi să ne ofere posibilitatea de a trăi etern. Astfel Isus devine „Salvatorul“ nostru, „care este Cristos, Domnul.“ Binefacerile acestei lucrări de salvare vor fi revărsate asupra oamenilor prin Regat.
Pentru cei care sesizează ocazia pe care le-o oferă Dumnezeu, viitorul va însemna o serie lungă de binecuvîntări sub domnia regală a lui Cristos. Dispariţia bolii şi a morţii, învierea tuturor celor dragi ai noştri dispăruţi şi prosperitatea fizică şi spirituală, iată lucrurile pe care le aşteaptă cei loiali sub domnia lui Isus, care, aşa cum a anunţat îngerul Gabriel pe Maria, „va domni pentru totdeauna.“ — Apocalipsul 21:4; Ioan 5:28, 29; Luca 1:33.
Dar cum se va putea realiza oare lucrul acesta? Nu este supus astăzi, oare, pămîntul unor guvernări umane care îşi apără cu gelozie suveranităţile lor? Biblia ni-l prezintă pe Isus nu numai ca pe un prinţ al păcii, ci şi că pe un rege victorios care înlătură orice constituie un obstacol în calea fericirii eterne a speciei umane. De aceea conducătorii lumii sînt avertizaţi că trebuie să accepte dominaţia sa regală (Psalmul 2:10–12). Despre aceia care vor să-l ignore, Biblia spune: „În timpul acelor regi [conducătorii politici actuali] Dumnezeul cerului va stabili un regat care nu va fi niciodată suprimat. Şi acest regat nu va trece la nici un alt popor. El va zdrobi şi va pune capăt tuturor acestor regate şi el însuşi va dăinui pentru timpuri nedefinite.“ Astfel Isus va deveni conducătorul lumii.“ — Daniel 2:44.
CE ÎNSEAMNĂ ACEASTA PENTRU TINE?
Cînd Isus a crescut, trecînd de la copilărie la starea de om adult, el a manifestat asemenea însuşiri care ne impresionează inimile. El a dat dovadă de compasiune faţă de cei oprimaţi şi de milă faţă de cei bolnavi, încercînd să-i ajute (Matei 14:14). El a arătat afecţiune faţă de copii, iar copiii s-au simţit atraşi spre el (Matei 19:13–15). El iubea dreptatea şi ura încălcarea de lege (Evrei 1:9). Mai mult încă, el i-a iubit pe discipolii săi în mod profund, „pînă la sfîrşit.“ — Ioan 13:1.
Acum, cînd el este rege ceresc, mai posedă el oare aceste calităţi? Cu siguranţă că da şi ele fac din el conducătorul ideal al neamului omenesc.
Au trecut aproape 2 000 de ani de cînd a răsunat anunţul naşterii lui Isus, producînd o mare bucurie îngerilor din ceruri. Dar acest copilaş a crescut! Noi nu putem ignora faptul că acum el este „Regele celor care domnesc ca regi şi Domnul celor care stăpînesc ca domni“ (I Timotei 6:15). Aşadar, nu în calitate de copil, ci în calitate de rege domnitor va aduce el „pace pe pămînt între oamenii cu bunăvoinţă,“ aşa cum mulţi dintre noi doresc cu ardoare.
De ce atunci să nu examinezi tu personal Biblia şi să înveţi să-l cunoşti pe Isus aşa cum este el în prezent, adică în calitate de rege întronat de Dumnezeu? De ce să nu studiezi Scripturile, ca să descoperi felul cum ai putea şi tu să faci parte dintre „oamenii cu bunăvoinţă“ care vor cunoaşte „pacea pe pămînt,“ aşa cum a promis Dumnezeu cu aproape 2 000 de ani în urmă? Să nu uiţi că Isus însuşi a lansat următoarea invitaţie individuală: „Veniţi la mine, voi toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi eu vă voi reconforta. Luaţi asupra voastră jugul meu şi deveniţi discipolii mei, căci eu am un caracter blînd şi o inimă umilă, şi veţi găsi mîngîiere pentru sufletele voastre. Căci jugul meu este blînd şi sarcina mea este uşoară“ (Matei 11:28–30). Oare ar fi înţelept să ignore cineva o invitaţie atît de binevoitoare care vine din partea unui rege atît de mare?
[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]
Maria a aflat că Isus ‘va domni pentru totdeauna’
[Legenda ilustraţiei de la pagina 11]
Isaia a aflat că Isus va fi un Prinţ al păcii
[Legenda ilustraţiei de la pagina 12]
Numeroase persoane îl recunosc astăzi pe Isus ca Rege care domneste.