Motive temeinice de a crede

UNELE persoane care consideră credinţa ca fiind lipsită de valoare practică, nu s-au gîndit niciodată profund dacă nu cumva există motive temeinice de a crede. Dar tu?

Presupunînd că te hotărăşti să aprofundezi problema, spre ce te vei orienta în primul rînd şi care vor fi dovezile pe care te vei baza? Examinează lumea înconjurătoare şi opreşte-te asupra lucrurilor deosebit de interesante.

INFINITUL MARE ŞI INFINITUL MIC

Este normal ca alegerea să o faci tu însuţi: fie că vei studia infinitul mare — profunzimea fără de margini a spaţiului, fie că te vei adînci în infinitul mic — pînă în componentele microscopice ale corpului şi universului nostru, de la un capăt la altul, vei găsi motive de a crede în existenţa unui Creator. — Gen. 1:1; 2:1–4.

Cu vreo 3 000 de ani în urmă, un bărbat din Orientul Mijlociu, pe nume Elihu, a spus: „Priveşte cerul şi vezi“ (Iov 35:5). Pentru acest om însuşi cerul era dovada existenţei unui Creator. Desigur că Elihu, cu ochiul liber, nu ar fi putut observa nici 5 000 din cele 100 de miliarde de stele ce formează galaxia noastră, Calea Lactee. El nu avea cunoştinţă despre miliardele de alte galaxii cu miliardele lor de stele. Dar ar fi slăbit oare credinţa lui în Dumnezeu dacă ar fi cunoscut aceste lucruri aşa cum le cunoaştem noi astăzi? Sau mai degrabă această cunoştinţă i-ar fi întărit credinţa? Ceva mai tîrziu psalmistul David a spus: „Cerurile vestesc gloria lui Dumnezeu şi întinderea vorbeşte despre lucrarea mîinilor sale.” — Ps. 19:1.

Astăzi oamenii de ştiinţă au explorat sistemul solar cu ajutorul vehiculelor spaţiale, au scrutat spaţiul extraterestru cu ajutorul telescoapelor, iar cu ajutorul radio-telescoapelor au ascultat sunete venite din depărtările astrale. Noi nu avem aşadar decît şi mai multe motive de a crede în Dumnezeu.

Fizicianul Wernher von Braun, fostul director al unui centru de zboruri spaţiale de la NASA (organism american de studii aeronautice şi spaţiale) a scris: „Materialiştii secolului al nouăsprezecelea şi descendenţii lor marxişti de astăzi au vrut să ne facă să credem că pe măsură ce ştiinţa ne dă mai multă cunoştinţă despre creaţie, noi am putea trăi fără credinţa într-un Creator. Dar pînă în prezent, fiecare răspuns nou nu a făcut altceva decît să ridice noi întrebări. Cu cît înţelegem mai bine magistrala întocmire a galaxiilor, cu atît găsim mai multe motive să ne minunăm de minunile creaţiei lui Dumnezeu.”

La aceeaşi concluzie vei ajunge şi dacă te vei întoarce de la imensitatea universului şi vei examina infimele mecanisme ale propriului tău corp. David s-a simţit îndemnat să exclame despre Dumnezeu: „Tu ai creat fiecare parte din mine; tu m-ai asamblat în uterul mamei mele (. . .) tot ce ai făcut este straniu şi minunat.” (Ps. 139:13, 14, Today’s English Version). Pe parcursul multor ani în care a profesat ca neuro-chirurg, Robert J. White, doctor în medicină, a avut ocazia să examineze îndeaproape creierul uman. El spune:

„Experienţa pe care am cîştigat-o îngrijindu-mi pacienţii, precum şi cercetările prin care încercam să descifrez misterele creierului, m-a pătruns mai mult ca oricînd de o teamă plină de respect faţă de acest organ. Eu nu pot decît să recunosc existenţa unei Inteligenţe Superioare care a conceput şi realizat corelaţia creier-spirit — care depăşeşte cu mult capacitatea de înţelegere a omului.”

Dacă ai avea posibilitatea să studiezi structura însăşi a celulei umane, vei găsi dovezi mai mult ca suficiente de a crede într-un Creator. Celula este componenta de bază a oricărei vieţuitoare de pe pămînt. Corpul tău este format din aproximativ 100 000 de miliarde de astfel de celule microscopice. Dar fiecare din ele este deja de o complexitate uluitoare şi de o remarcabilă concepţie.

De exemplu, în fiecare celulă a corpului există zeci de mii de gene precum şi celebrul ADN, care-i spune celulei cum să funcţioneze şi cum să se reproducă. Această substanţă a determinat culoarea părului, tău ritmul dezvoltării tale precum şi o infinitate de alte detalii. Intreabă-te: Cum se face că toate aceste informaţii figurează în ADN-ul fiecărei celule din corpul meu?

În cartea intitulată Whence and Wherefore? (De unde şi încotro?), 1978, dr. Zev Zahavy relatează o conversaţie care a avut loc într-o oră de curs de biochemie la facultatea de ştiinţe medicale a Universităţii Cornell, Statele Unite. Profesorul vorbea despre „moleculele programate de ADN”. Iată ce relatează cartea:

„La curs participau tineri studenţi care au crescut în era informaticii şi ca urmare înţelegeau foarte bine rolul programatorului atunci cînd se pregăteşte programarea computerizată. Expresia ,moleculele programate’ a trezit brusc o întrebare în mintea unui student.

,Dacă structurile de ADN şi ARN sînt programate să execute şi să opereze conform unui model bine stabilit, de unde provin programările înseşi?’ a întrebat studentul.

Profesorul a răspuns cu un zîmbet ciudat: ,Bineînţeles că de la Generatorul diversităţii’ (în limba engleză Generator of Diversity).

Nedumerit şi cu spirit critic, studentul a exclamat: ,Generatorul diversităţii? Cine este acesta?’

,Cred că este mai bine cunoscut după iniţialele sale’, a răspuns bine dispus profesorul.”

Profesorul făcea aluzie la cuvîntul Dumnezeu (în limba engleză GOD, cuvînt format din iniţialele expresiei „Generator of Diversity” — Generatorul diversităţii).

Da, o investigaţie a aspectelor creaţiei în domeniul macrocosmosului sau în cel al microcosmosului îţi va oferi motive puternice de a crede în existenţa lui Dumnezeu. Cu toate acestea poate tot te vei mai întreba dacă o astfel de credinţă mai are vreo valoare practică în zilele noastre.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 5]

Fragment dintr-o moleculă de ADN