„Angajaţi în lucrarea sfîntă a veştii bune”

„Mie mi-a fost dată din partea lui Dumnezeu favoarea nemeritată de a fi un servitor public al lui Cristos Isus pentru naţiuni, angajîndu-mă în lucrarea sfîntă a veştii bune.” — Romani 15:15, 16.

1, 2. De ce este importantă vorbirea şi conduita noastră?

REPUTAŢIA unui om se întemeiază pe activităţile şi pe vorbirea sa. În consecinţă, oamenii din jurul lui îl judecă pe el şi principiile sale în funcţie de ceea ce văd că face şi de ceea ce aud că spune. Regele Solomon a scris: „Tocmai prin acţiunile sale se face cunoscut un tînăr, lăsînd să se vadă dacă acţiunile sale sînt curate şi drepte.” — Prov. 20:11, Young’s Literal Translation; Matei 7:16–20.

² Ce semnificaţie are pentru tine lucrul acesta dacă eşti creştin? N-ar trebui oare ca semenii noştri să-şi poată da seama din conduita şi din vorbirea noastră că el servim pe adevăratul Dumnezeu, Iehova? Biblia ne spune că Dumnezeu este sfînt şi curat şi că principiile sale sînt drepte şi binefăcătoare (Isaia 6:3; Iov 34:10; Deut. 32:4). Dacă noi ne pătrundem cu adevărat de spiritul personalităţii lui Dumnezeu, lucrul acesta ar trebui să se vadă în viaţa noastră. — Ef. 5:1.

3, 4. a) Ce efect a avut asupra oamenilor dintre naţiuni închinarea şi istoria lui Israel? b) Ce efect trebuie să aibă creştinismul asupra acelora care văd practicarea lui?

³ Cînd în viaţa creştinilor se manifestă închinarea adevărată, faptul acesta poate exercita o influenţă favorabilă asupra oamenilor din jurul lor. Să luăm un exemplu. La început Iehova a întreţinut relaţii cu israeliţii. El le-a zis: „Voi trebuie să vă dovediţi sfinţi, căci eu, Iehova, Dumnezeul vostru, sînt sfînt” (Lev. 19:2; vezi şi Exod 19:5, 6.) Legile alimentare, sanitare şi morale pe care Dumnezeu le-a dat israeliţilor i-au protejat pe aceştia de un mare număr de practici degradante care erau obişnuite la naţiunile vecine. Rezultatul a fost că mulţi străini s-au decis să i se închine şi ei lui Iehova, impresionaţi de efectele binefăcătoare ale adevăratei închinări şi de modul în care Dumnezeu îl conducea şi îl ocrotea pe Israel. — 1 Regi 8:41, 42; 10:1; Rut 1:16.

⁴ Acelaşi lucru se întîmplă şi atunci cînd creştinii adevăraţi trăiesc în armonie cu directivele divine. Noul lor mod de viaţă şi „conduita excelentă” de care dau dovadă creştinii îi îndeamnă pe unii martori oculari să îl „glorifice pe Dumnezeu” (1 Petru 2:12–15; 3:1, 2; Tit 2:7, 8; 1 Tes. 4:11, 12). Biblia însă arată cu claritate că creştinismul nu constă doar în a duce o viaţă curată pe plan moral şi în a dezvolta o frumoasă personalitate, ca reflectare a „roadelor spiritului” (Gal. 5:22, 23; Ef. 4:22–24). Oricît de importante ar fi aceste caracteristici ale creştinismului, totuşi toţi discipolii adevăraţi ai lui Isus trebuie să mai îndeplinească încă o lucrare unică în felul ei.

„LUCRAREA SFÎNTĂ A VEŞTII BUNE”

5. a) Ce este la fel de important pentru noi ca şi pentru Isus, potrivit exemplului său? b) De ce este importantă această activitate?

⁵ Cînd era copil precum şi mai tîrziu, ca om perfect, Isus l-a onorat pe Tatăl său ceresc. Prin modul său de viaţă şi prin personalitatea sa el a dat un exemplu excelent îndemnîndu-i pe numeroşi martori oculari să îl glorifice pe Dumnezeu (Luca 2:49, 52). De îndată ce a fost botezat Isus „şi-a început lucrarea,” străduindu-se din răsputeri, în timp ce umbla din loc în loc „predicînd vestea bună a Regatului” (Luca 3:23; Mat. 4:17, 23). El i-a format şi pe alţii în vederea acestei lucrări şi i-a trimis să-i înveţe pe oameni (Luca 10:1, 8, 9). La început această lucrare de învăţare şi de formare de discipoli s-a efectuat numai printre iudei. Dar mai tîrziu ea a fost extinsă căci aşa cum a explicat apostolul Pavel în Rom. 15:8, 9 voinţa lui Dumnezeu era aceea ca toate popoarele pămîntului să poată fi ajutate să-l glorifice pe El.

6, 7. Ce „lucrare sfîntă” a îndeplinit apostolul Pavel?

⁶ Însuşi Pavel a lucrat activ în acest scop. În Rom. 15:16 el s-a numit pe sine „un servitor public al lui Cristos Isus pentru naţiuni.” În ce consta acel ’serviciu’? Pavel a adăugat că el era „angajat în lucrarea sfîntă a veştii bune a lui Dumnezeu, pentru ca naţiunile să se dovedească o jertfă acceptabilă.” Ce se înţelege prin aceasta?

⁷ La Romani 15:16 se găseşte un verb grecesc (hierourgounta) care nu figurează nicăieri în altă parte a Bibliei şi care are semnificaţia de ’a lucra sau a te angaja într-o misiune sacră.a Astfel Pavel a spus că el era angajat în mod activ în lucrarea sfîntă sau sacră de predicare a veştii bune a lui Dumnezeu, a mesajului creştin, oamenilor dintre naţiuni. Cei care au acceptat mesajul şi au devenit creştini au fost ca o jertfă adusă lui Dumnezeu, ca un dar pe care Iehova l-a aprobat şi l-a binecuvîntat cu spiritul său. — Rom. 1:1, 16.

8. Cum a realizat Pavel această lucrare printre iudei?

⁸ Cum şi-au îndeplinit Pavel şi alţii împreună cu el această „lucrare sfîntă a veştii bune a lui Dumnezeu,” predicînd mesajul creştin? Dat fiind faptul că această „veste bună” putea să salveze vieţi omeneşti, ei aveau dorinţa de a ajunge la cît mai mult persoane cu putinţă. Pavel care era iudeu li se putea adresa uneori compatrioţilor săi întruniţi în sinagogi (Fapte 13:14–42; 14:1; 18:4). Dar cum putea el şi alţi creştini să ajungă la majoritatea oamenilor dintre „naţiuni,” adică la neiudei?

9. Ce metode au folosit primii creştini pentru a-i ajuta pe neiudei?

⁹ Creştinii le puteau vorbi oamenilor în locuri publice cum erau de pildă pieţele (Fapte 17:17–22). Este însă improbabil că în felul acesta ei ar fi reuşit să ajungă în mod practic la toţi oamenii doar prin această metodă. Dar nu puteau oare să meargă şi să-i găsească pe oameni la casele lor, aşa cum au făcut discipolii lui Isus cînd i-a trimis el să predice în diferite oraşe (Mat. 10:5–13; Luca 9:2–6). Ba da. Creştinii din primul secol au folosit şi această metodă şi ei s-au angajat cu entuziasm „în lucrarea sfîntă” a răspîndirii creştinismului pretutindeni.

10. Ce dovadă avem că creştinii mergeau din casă în casă pentru a-i găsi şi ajuta pe cei care încă nu credeau?

¹⁰ Noi regăsim această idee în observaţiile pe care le-a adresat Pavel bărbaţilor care deveniseră bătrîni în adunarea din Efes. Vorbind despre timpul din trecut cînd au cunoscut ei creştinismul Pavel le-a zis: „Nu am neglijat să vă predic cu privire la lucrurile care erau bune pentru sufletele voastre, şi am învăţat [pe oameni] pe străzi şi din casă în casă, punîndu-le astfel mărturie atît iudeilor cît şi arameilor [sau păgînilor] despre căinţa faţă de Dumnezeu şi despre credinţa în Domnul nostru Isus” (Fapte 20:20, 21, tradus din siriană de George M. Lamsa)b. Este limpede că Pavel vorbea aici eforturile pe care le făcuse de a le predica acestor oameni atunci cînd erau încă necredincioşi şi aveau nevoie să se căiască şi să creadă în Isus. Pavel se ducea să-i caute pe asemenea necredincioşi la domiciliul lor. De ce ar fi ezitat el să le predice astfel acestor străini de vreme ce el îndeplinea „lucrarea sfîntă” care se bucura de aprobarea şi binecuvîntarea lui Dumnezeu?

11. a) Cum îndeplinesc astăzi creştinii această „lucrare sfîntă”? b) De ce este importantă participarea la predicarea din casă în casă?

¹¹ Tot la fel şi în timpurile noastre martorii lui Iehova au fost activi în lucrarea de mărturie din casă în casă ca o primă cale de contact cu oamenii şi de predicare a adevărului lui Dumnezeu. Fără îndoială că fiecare creştin care este pătruns de obligaţia şi de privilegiul său de a anunţa „vestea bună” va utiliza fiecare ocazie potrivită de a le pune mărturie rudelor, colegilor de şcoală, colegilor de muncă, vecinilor şi străinilor prin intermediul conversaţiei ocazionale. Astfel chiar şi în ţările în care mărturia publică din casă în casă ar fi un lucru imprudent sau chiar imposibil din cauza opoziţiei extreme din partea elementelor religioase deslănţuite sau din cauza poliţiei statului, creştinii continuă să facă tot ce pot pentru a depune mărturie în alte feluri. Însă pretutindeni unde ei nu au de întîmpinat asemenea situaţii extreme, martorii lui Iehova vizitează în mod sistematic fiecare casă. Aceasta le permite să depună o ’mărturie amănunţită’ şi să vină în contact cu numeroase persoane care altfel nu ar avea posibilitatea de a-i întîlni pe creştinii adevăraţi şi de a auzi „vestea bună.” — Fapte 4:19, 20; 20:21; vezi şi Ezechiel 9:3, 4.

ESTE ACEASTA O METODĂ EFICACE?

12–14. Ce fapte arată eficacitatea predicării din casă în casă?

¹² Dar această metodă de evanghelizare este oare întotdeauna un mijloc eficace de „angajare în lucrarea sfîntă a veştii bune”? Faptele dovedesc că DA! Revista Social Compass (Busola socială) a publicat în anul 1977 articolul „Martorii lui Iehova în Japonia” al sociologului britanic Bryan Wilson. Autorul scria că „ei depăşesc în mod categoric, în ce priveşte unitatea lor de spirit în lucrarea de evanghelizare, toate celelalte” religii noi din Japonia. Potrivit propriului său sondaj:

„Majoritatea [58,3x] dintre cei care au devenit martori declară că interesul lor a fost trezit printr-o vizită făcută la domiciliui lor” de către unul din martorii lui Iehova.

¹³ Chiar şi conducătorii religioşi care resping învăţătura biblică a martorilor lui Iehova recunosc eficacitatea predicării din casă în casă. Iată un citat în acest sens:

„Poate că [bisericile] neglijează foarte mult ceea ce constituie în mod precis principala preocupare a martorilor: vizitele la domiciliu, care corespund metodologiei apostolice a bisericii primitive. În timp ce bisericile se limitează nu de puţine ori [. . .] să predice în interiorul locurilor lor de întrunire, [martorii] urmează metoda apostolică de a merge din casă în casă. — „El Catholicismo,” Bogota Columbia, 14. sept. 1975.

’Catolicii ar trebui să urmeze exemplul martorilor lui Iehova în materie de evanghelizare, s-a declarat în faţa participanţilor la primul Congres naţional privitor la evanghelizare.’ — Minneapolis „Tribune,” Aug. 29. 1977.

¹⁴ Predicarea din casă în casă caracterizează aşa de mult pe martorii lui Iehova încît în numeroase ţări cînd oamenii le deschid uşa locuinţei lor, exclamă: „A! Trebuie că sînteţi unul dintre martorii lui Iehova!” Chiar dacă nu i se oferă martorului posibilitatea de a discuta mai mult despre Biblie cu locatarul, totuşi un rezultat deja s-a obţinut şi anume acela că s-a atras atenţia asupra numelui sacru al lui Dumnezeu care merită să fie sfinţit. În plus, locatarul îşi va aduce aminte că servitorii lui Dumnezeu au trecut pe la el pentru a-i vorbi despre mesajul divin (Mat. 6:9; Is. 12:4; Ezech. 33:6–9, 29). Dar, aşa cum arată citatele de mai sus, această lucrare produce adesea numeroase alte rezultate.

15. Cum au efectuat creştinii această lucrare în unele locuri în care au de întîmpinat obstacole?

¹⁵ Mărturia în case, de la om la om, este atît utilă cît şi eficace pentru a lua contact cu oamenii, — lucru pentru care martorii depun eforturi serioase chiar şi în împrejurări critice. Acesta a fost cazul într-o ţară din Africa australă unde autorităţile au interzis această metodă de evanghelizare este utilă, pentru ca ei „să asculte de Dumnezeu ca Stăpînitor mai degrabă decît de oameni” şi ca să aplice sfatul lui Isus de a fi „prudenţi ca şerpii dar nevinovaţi ca porumbeii” (Fapte 5:29; Mat. 10:16, 17). Ce aveau ei să facă?

Unii dintre ei şi-au împărţit o stradă lungă sau un cartier pe numere de casă. Unul avea să se ocupe de casele care se terminau cu 2 [2, 12, 22, 32, etc.] şi le vizita cînd putea, în ordinea care-i convenea lui. Un altul se ocupa de numerele de case care se terminau cu 3 [3, 13, etc.] şi le putea vizita în zile diferite. În felul acesta s-a putut depune o mărturie amănunţită.

S-au folosit şi alte metode de apropiere de oameni. De exemplu un creştin venea cu un coş cu ouă sau cu fructe, oferindu-le locatarului pentru vînzare, dar la un preţ mai ridicat decît la piaţă. Astfel nu se prea făcea vînzare, dar s-au putut începe numeroase discuţii cu privire la costul vieţii, la dificultăţile actuale, iar apoi, dacă părea potrivit, despre împlinirea profeţiilor biblice.

Un alt creştin care avea nevoie de legume s-a servit de acest pretext pentru a intra în contact cu persoanele din „teritoriul” său. Înainte de a se duce la piaţă el se ducea la oamenii care aveau grădini ca să-i întrebe dacă nu aveau legume de vînzare. Indiferent dacă răspunsul era favorabil sau nu, el era urmat de o posibilă conversaţie şi de comunicarea unor idei biblice.

Folosind aceste metode creştinii au putut evita neplăcerile pe care altfel i le-ar fi putut atrage din partea membrilor partidelor politice care le tulburaseră mai înainte activitatea din casă în casă. În felul acesta le-a fost posibil să depună o mărturie amănunţită.

16. Ce modificări trebuie să facă uneori martorii pentru ca activitatea din casă în casă să-şi păstreze eficacitatea?

¹⁶ În alte părţi a fost nevoie de adaptare la împrejurări diferite. În anii trecuţi putea să pară normal faptul de a face vizite în case dimineaţa, cînd numeroşi locatari erau acasă. Dar pentru că s-au schimbat condiţiile de viaţă şi astăzi cei mai mulţi oameni sînt la muncă dimineaţa, înseamnă oare că această metodă de predicare a devenit inadecvată? Nu, căci ce alt mijloc avem de a lua contact cu fiecare persoană în fiecare casă şi în fiecare apartament, pentru a-i oferi „vestea bună”? S-ar putea să fie recomandabil să-i vizităm pe oameni după amiază sau la începutul serii, cînd întreaga familie se află acasă. Scopul nostru este de a ajunge la cît mai multe persoane cu putinţă şi de a le da ajutor. — Vezi Fapte 16:13.

17. În armonie cu exemplul lui Pavel, cum poate să se adapteze fiecare dintre noi după oamenii pe care îi întîlnim din casă în casă?

¹⁷ Apostolul Pavel era gata de a–şi adapta metodele şi modul de prezentare în faţa auditoriului său. El a declarat: „Eu fac totul pentru vestea bună ca să fiu un participant la ea împreună cu alţii” (1 Cor. 9:19–23). O asemenea capacitate de adaptare poate să fie utilă şi astăzi. Să presupunem că trăim într-o regiune în care cei mai mulţi oameni şi-au pierdut interesul faţă de religie şi faţă de Biblie. Vă veţi modifica voi oare modul de prezentare după situaţia creată?

Un martor din Belgia ne relatează: ’Eu ţin Biblia deschisă în mînă. Fără să precizez imediat despre ce carte este vorba, spun: „În timp ce aşteptam să veniţi ca să deschideţi, citeam ceea ce scrie aici: [. . .] ’Fericiţi sînt cei blînzi pentru că ei vor moşteni pămîntul’ [Mat. 5:5]. Credeţi că mai există încă oameni blînzi printre noi?” Se va lega negreşit o conversaţie iar apoi Biblia va fi acceptată mult mai uşor.’

O LUCRARE PE CARE O BINECUVÎNTEAZĂ DUMNEZEU

18. Ce dovezi avem că Dumnezeu se interesează de „lucrarea sfîntă a veştii bune”?

¹⁸ Dacă creştinii din întreaga lume manifestă un viu interes faţă de „lucrarea sfîntă a veştii bune,” Dumnezeu o face în şi mai mare măsură. Într-adevăr, Pavel a declarat că oamenii care au fost aduşi la creştinism prin participarea la această lucrare erau ca un dar sau ca o jertfă acceptabilă în ochii lui Dumnezeu şi asupra căreia el şi-a revărsat spiritul său. — Rom. 15:16.

19. Arătaţi cum poate să aducă roade activitatea noastră chiar şi atunci cînd cei mai mulţi oameni nu ne ascultă?

¹⁹ La ora actuală Dumnezeu acordă favoarea şi binecuvîntarea sa acestei lucrări de predicare, inclusiv importantei activităţi din casă în casă în scopul de a-i găsi şi de a-i ajuta pe oameni. Nu vom cita drept dovadă decît faptul următor: Un serv (supraveghetorul călător) care vizitează adunările dintre-o vastă regiune a Statelor Unite a acceptat să însoţească pe o creştină în vederea unui studiu biblic. El relatează:

„Am întrebat-o pe locatară ce o determina să studieze împreună cu martorii lui Iehova. Ea a spus că adeseori deschidea Biblia la întîmplare şi citea versetul la care i se oprea degetul. Rareori însă putea înţelege ce citea.

Într-o zi era foarte deprimată din pricina unor grave probleme de familie. Ea a deschis din nou Biblia şi s-a oprit la un verset. Nu l-a putut înţelege şi în deprimarea şi în dezamăgirea ei a început să plîngă. Ea s-a rugat lui Dumnezeu să trimită pe cineva la ea ca s-o ajute să înţeleagă Cuvîntul său. Abia terminase de rostit aceste cuvinte, cînd auzi soneria. Cînd a deschis a dat peste o martoră care a început cu cuvintele: ’N-aţi dori să înţelegeţi mai bine Biblia?’ Locatara a poftit-o nerăbdătoare înăuntru şi astfel s-a început numai decît un studiu biblic.”

20–23. Ce binecuvîntări pot să rezulte dintr-o participare sporită la lucrarea de predicare din casă în casă?

²⁰ Chiar şi atunci cînd cei mai mulţi oameni par să respingă „vestea bună,” se pot obţine bune rezultate.

Într-un sat din Africa de Sud o adolescentă mergea de la uşă la uşă. Ea n-a găsit la oameni decît prea puţin interes, pentru că o organizaţie religioasă locală discreditase în mare măsură eforturile binevoitoare ale martorilor lui Iehova. De fiecare dată i se închidea uşă în nas. Străduinţele ei păreau zadarnice.

Dar, fără ca ea să ştie, de la o fereastră de peste drum era urmărită de nişte ochi curioşi. Era o femeie în vîrstă care observase răbdarea martorei care persevera în ciuda primirii neprieteneşti care i se făcea. Fără îndoială că această creştină i se părea total deosebită de alţi tineri.

Cînd tînăra ajunse la casa femeii aceasta o invită înăuntru. Deşi fata vorbea mai ales engleza iar locatara vorbea afrikaans, ele au reuşit să discute despre importantul mesaj pe care îl conţine Biblia pentru epoca noastră. După aceea interesul femeii a fost susţinut în continuare de către un slujitor creştin şi această femeie în vîrstă a acceptat cu bucurie să studieze cu regularitate Cuvîntul lui Dumnezeu.

²¹ Este evident în multe domenii că Dumnezeu binecuvîntează „lucrarea sfîntă a veştii bune.” Un supraveghetor călător care vizitează adunările din New Orleans, Louisiana, scria: „Spiritul de evanghelizare devine mai puternic. Ultimele opt sau nouă adunări pe care le-am vizitat au petrecut mult mai mult timp decît înainte în activitatea de predicare. Datorită acestui efort predicatorii găsesc mai multe persoane interesate de ’vestea bună.’ Şi întrucît fraţii şi surorile sînt mai ocupaţi cu predicarea ’veştii bune,’ acest adunări reflectă tot mai mult un spirit al păcii şi al bucuriei.”

²² Creştinii care predică în mod energic şi cu înflăcărare „vestea bună” şi care simt binecuvîntarea lui Dumnezeu planînd asupra lor, văd această pace şi bucurie crescînd tot la fel în viaţa lor personală şi familială. Este limpede că există încă probleme şi nelinişti în viaţă. Noi sîntem conştienţi că acestea vor fi prezente atîta vreme cît sîntem imperfecţi şi cîtă vreme mai există încă acest sistem rău de lucruri. Dar cu cît devine un creştin mai ocupat în „lucrarea sfîntă a veştii bune” poruncită de Dumnezeu cu atît mai plină, mai bogată şi mai fericită va deveni viaţa sa (Fapte 20:35). Aceasta nu e o teorie goală. Acestea sînt realităţi. Aşa a fost şi în cazul apostolului Pavel. Aşa este şi în cazul milioanelor de martori ai lui Iehova de astăzi. Şi aşa va fi şi în cazul vostru.

²³ Oamenii din jurul vostru vor fi în măsură să observe ce fel de creştini sînteţi. Ei vă vor observa participînd la lucrarea de proclamare a „veştii bune.” Ei vor vedea pacea şi bucuria pe care o vor aduce în viaţa voastră activitatea aceasta şi toate celelalte ocupaţii creştine. Ei vor observa diferitele moduri în care reflectaţi personalitatea creştină şi „roadele spiritului” (Ef. 4:24; Gal. 5:22, 23). Da, voi demonstraţi în faţa multor oameni că serviţi în mod demn un Dumnezeu sfînt.

24. Ce sentiment puteţi avea dacă luaţi parte din plin la lucrarea „veştii bune”?

²⁴ După ce Pavel a arătat că s-a „angajat în lucrarea sfîntă a veştii bune” adăugat: „Astfel deci, am motive de a jubila în Cristos Isus cînd este vorba despre lucruri care îl privesc pe Dumnezeu” (Rom. 15:17). Astfel deci, noi care sîntem creştini să lucrăm în aşa fel încît să putem jubila şi noi în Cristos Isus.

[Note de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 16]

La sărbătoarea Zilei a cincizecea au început ,lucrări mai mari’.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 17]

Astăzi martorii de pe întregul glob pămîntesc participă la ,lucrări mai mari’