Psalmii
Încredere în faţa primejdiei
REGELE DAVID a avut de făcut faţă unei situaţii foarte dificile. Propriul său fiu, Absalom, s-a proclamat rege complotînd pentru a-i uzurpa tronul. Acest fiu rebel şi-a cîştigat atît de mulţi aderenţi încît David a fost nevoit să fugă din oraşul-capitală Ierusalim. Dar David a continuat să-şi pună întreaga încredere în Iehova Dumnezeu.
Lucrul acesta reiese limpede din melodia pe care a compus-o David atunci cînd fugea din faţa lui Absalom. (vezi Psalmul 3, antetul) Un mesager a raportat: „Inima bărbaţilor lui Israel a fost cîştigată de Absalom.“ (2 Sam. 15:13). Faptul că lucrurile au ajuns aşa de departe, l-a pus într-o mare încurcătură pe David. El se întreba de ce a trebuit să se întîmple aşa ceva şi cum de i-a fost cu putinţă lui Absalom să dobîndească un sprijin atît de mare. De aceea în Psalmul 3 David exclamă: „O, Iehova, de ce s-au înmulţit atît de mult duşmanii mei? De ce se ridică atît de mulţi împotriva mea?“ — vers. 1
Situaţia era atît de ameninţătoare încît mulţi israeliţi ajunseseră la concluzia că nici chiar Cel Preaînalt nu-l mai putea salva pe David de la căderea în faţa lui Absalom şi a oamenilor şăi. Reflectînd asupra acestei păreri, David a spus: „Mulţi sînt cei care zic despre sufletul meu: ‘Nu mai există nici o salvare pentru el la Dumnezeu’“ (Ps. 3:2). Dar a slăbit oare încrederea lui David? Nu, căci al a continuat astfel: „Si totuşi, tu o Iehova, eşti ca un scut în jurul meu, tu eşti gloris mea şi Cel care îmi înalţă capul. Cu glasul meu îl voi chema chiar pe Iehova iar el îmi va răspunde de pe muntele său cel sfînt.“ — Ps. 3:3, 4
David îl privea pe Iehova ca pe Acela care avea să-l scape din nenorocire, ocrotindu-l aşa cum un scut îi ocroteşte pe războinici. Cînd a fugit din faţa lui Absalom, David a plecat pe jos, cu picioarele goale, plîngînd şi cu capul acoperit în semn de jale. (2 Sam. 15:30) Fireşte, capul îi era plecat cu umilinţă. Si totuşi David nu se îndoia că Cel Preaînalt va schimba starea sa, aducîndu-l la o stare de glorie şi înălţîndu-i capul drept, cu fruntea sus. Iată de ce l-a chemat el pe Iehova în ajutor plin de încredere că va şi răspunde. Intrucît chivotul legămîntului ca simbol al prezenţei lui Iehova ajunsese iarăşi înapoi pe Muntele Sion, David s-a referit în mod adecvat la faptul că i se va răspunde la rugădiune de pe muntele sfînt al lui Dumnezeu. — 2 Sam. 15:24, 25
In consecinţă, nici chiar noaptea, atunci cînd primejdia unui atac prin surprindere era foarte mare, David nu se simţea înfricoşat, nici nu se temea să se culce. Astfel citim: „Cît despre mine, eu mă voi întinde ca să dorm, dar mă voi trezi cu siguranţă, căci însuşi Iehova mă sprijineşte fără încetare“. (Ps. 3:5) Dînd expresie fermei sale convingeri cu privire la capacitatea lui Iehova de a salva, David a scris: „Nu mă voi teme nici de zeci de mii de oameni care s-au aşezat de jur împrejurul meu, împotrivă-mi în ordine de bătaie. Scoală-te, o, Iehova! Salvează-mă, o Dumnezeul meu! Căci tu îi vei lovi peste fălci pe toţi duşmanii mei. Tu vei zdrobi dinţii celor răi. Salvarea îi aparţine lui Iehova. Binecuvîntarea ta este peste poporul tău.“ — Ps. 3:6–8
Sfărîmarea dinţilor duşmanilor lui David avea semnificaţia că puterea lor de a produce pagube a fost zdrobită. Numai Iehova putea aduce o asemenea eliberare. Iată de ce a recunoscut Psalmistul că ‘salvarea îi aparţine lui Iehova’. Apoi, gîndindu-se la dificultăţile sale personale, David s-a simţit îndemnat să ia în considerare şi poporul lui Iehova ca întreg, şi s-a rugat să fie asupra lui binecuvîntarea divină.
La fel ca şi David, nici noi nu trebuie să cedăm în faţa fricii de oameni. Indiferent cît de răi ar putea fi oamenii cu care am avea de a face, Iehova nu-şi va abandona poporul şi nu va permite să fie şters de pe faţa pămîntului. Să continuăm prin urmare, să-i atribuim numai Celui Preaînalt salvarea noastră.