Întrebări de la cititori

● În Ioan 1:1 termenul ”dumnezeu” este aplicat atît la Tatăl cît şi la Fiul, Cuvîntul. Dar în textul grecesc, cuvîntul pentru ”dumnezeu” (theós) este scris diferit în aceste două cazuri. Pentru ce? Ce înseamnă aceasta?

Unei persoane nefamiliare cu limbajul grecesc i-ar putea părea că există o semnificaţie indicată de faptul că primul cuvînt este scris theón şi următorul theós, dar diferenţa este pur şi simplu o chestiune de conformare a cazului gramatical folosit în greacă.

Ioan 1:1 sună: ”La început era Cuvîntul şi Cuvîntul era cu Dumnezeu [tón theón, literal: dumnezeul] şi Cuvîntul era un Dumnezeu [theós].

Greacă are cinci cazuri — nominativ, genitiv, dativ, acuzativ şi vocativ. Modul de scriere al unui cuvînt poate varia în funcţie de cazul în care el este folosit. Să luăm, de exemplu, articolul hotărît ”l”. În genul masculin ”l” este scris în cele dintîi patru din aceste cazuri: ó, tou, to tón, la numărul singular.

În mod asemănător în Ioan 1:1, cuvîntul theós este scris în conformitate cu cazul particular în care este folosit. În primul caz (”Cuvîntul era cu Dumnezeu”), el este în cazul acuzativ şi astfel el este scris theón. Dar în a doua apariţie el este în cazul nominativ, şi astfel este scris theós. Modul de scriere a lui theós nu arată în sine însuşi persoana sau poziţia celui desemnat, aşa după cum ilustrează 2 Corinteni 4:4, 6. În versetul patru Satan este identificat ca theós ”dumnezeul acestui sistem de lucruri,” iar în versetul şase, Creatorul este desemnat theós. Modul de scris este theós în ambele versete, căci cazul nominativ este folosit în fiecare. Astfel, faptul că theós este scris diferenţiat în cele două apariţii din Ioan 1:1 nu arată vreo diferenţă în însemnătate; ”dumnezeu” este însemnătatea în ambele cazuri.

Ceea ce este interesant este că în Ioan 1:1, articolul hotărît ó (ho) este folosit numai înaintea cuvîntului theós cînd se aplică la Fiul, Cuvîntul. Cu privire la acest punct, renumitul traducător al Bibliei William Barclay scrie:

”Acum, normal, exceptîndu-se motivele speciale, substantivele greceşti au întotdeauna articolul hotărît înaintea lor, . . . cînd un substantiv grecesc nu are articolul înaintea lui, el devine mai degrabă o descriere decît o identificare, şi are caracterul unui adjectiv, mai degrabă decît al unui substantiv. Noi vedem exact acelaşi lucru în engleză dacă eu spun: ’Iacov este omul,’ atunci eu îl identific pe Iacov cu omul definit pe care eu îl am în minte; dar, dacă eu spun: ’Iacov este om,’ apoi, eu îl descriu pur şi simplu pe Iacov ca om, cuvîntul om a devenit o descriere şi nu o identificare. Dacă Ioan a spus ho theós en ho lógos, folosind un articol definit în faţa ambelor substantive, atunci el ar identifica în mod definit pe Lógos [Cuvîntul] cu Dumnezeu, dar, deoarece el nu are nici un articol definit în faţa lui theós el devine o descriere, şi mai mult a unui adjectiv decît al unui substantiv. Traducerea devine, apoi, pentru a o reda stîngaci: ’Cuvîntul era în aceeaşi clasă ca Dumnezeu, a aparţinut aceluiaşi ordin, fiind ca Dumnezeu.’ . . . Ioan nu identifică aici Cuvîntul cu Dumnezeu. Pentru a reda foarte simplu, el nu spune că Isus era Dumnezeu.“ — Many Witnesses, One Lord (1963), pag. 23, 24. (Mulţi martori, un singur Domn.)

De aceea în ambele traduceri ale lor Dr. Edgar J. Goodspeed şi Dr. James Moffatt redă fraza după cum urmează: ”Cuvîntul [sau Lógos] era divin.” Aceasta reflectă distincţia excelentă în fraza pe care a folosit-o apostolul Ioan, o distincţie care se acordă cu faptul că Isus n-a fost egal în putere şi veşnicie cu Tatăl, ci Fiul creat al Tatălui (1 Cor. 11:3). The New World Translation (Traducerea Lumea Nouă) redă precis versetul: ”La început era Cuvîntul şi Cuvîntul era cu Dumnezeu şi Cuvîntul era un dumnezeu.”

● Ce a înţeles Amos cînd s-a desemnat a fi ”zgîrietor de smochine”?

După ce Amos fusese somat de preotul idolatru Amaţia să nu mai profeţească Ia Bethel, el a răspuns: ”N-am fost profet şi nici fiul unui profet; ci văcar şi zgîrietor de smochine” (Amos 7:12–14). În anumite părţi din Orientul Apropiat şi astăzi se mai înţeapă cu un ac sau cu un alt obiect ascuţit în fructele necoapte ale smochinelor. Dacă nu se face această peraţie, fructul secretează un suc apos şi nu se coace. Amos avea grijă, evident, de această înţepare la fructele smochinilor şi de aceea s-a desemnat ca ”zgîrietor de smochine.”