Iehova, un Dumnezeu care arată apreciere
Iehova Dumnezeu este izvorul vieţii. Toate creaturile înzestrate cu raţiune, în cer şi pe pămînt, îi datorează lui existenţa lor. Nimeni nu poate face nimic prin care s-ar schimba ceva în de priveşte poziţia proeminentă, pe care o ocupă Iehova Dumnezeu faţă de întreaga creaţiune. Aşa stau lucrurile cum a zis tînărul Elihu: „Dacă păcătuieşti, ce-i faci tu lui? Si dacă-ţi înmulţeşti păcatele, ce-i pricinuieşti lui? Dacă eşti drept ce-i dai lui sau ce primeşte el din mîna ta? Pentru un om ca tine are valoare nelegiuirea ta, şi pentru un fiu al omului, dreptatea ta“ (Iov 35:6–8; Elberfelder Bibel).
In poziţia sa proeminentă el rămîne neatins de ceea ce face sau nu face cineva. Cu toate acestea, Iehova Dumnezeu apreciază foarte mult serviciul creaturilor sale dotate cu raţiune. In Biblie citim: „Iehova îşi găseşte plăcerea în aceia, care se tem de El, în aceia, care aşteaptă cu nerăbdare bunătatea lui iubitoare“ (Psalmi 147:11). „Rugăciunea celor fără prihană este plăcută“ (Prov. 15:8). Iehova Dumnezeu nu uită în mod nerecunoscător ceea ce au făcut servii săi. Biblia ne dă asigurarea: „Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrul şi dragostea voastră pe care le-aţi arătat faţă de numele său“ (Evrei 6:10). Comportamentul său din trecut întăreşte asigurarea că el apreciază ceea ce fac servii săi.
REGELE IEHU
Să luăm cazul lui Iehu, al unui rege al lui Israel. El a fost ales de Iehova Dumnezeu îndeosebi pentru a executa sentinţe asupra casei regale a lui Ahab împovărată de crime. Deoarece, Iehova a apreciat ceea ce a făcut Iehu, i-a dat următoarea promisiune: „Din motivul că ai procedat bine întrucît ai făcut ceea ce este drept în ochii mei, şi ai făcut casei lui Ahab, după tot ce era în inima mea, fii tăi, după tine, vor şedea pînă la a patra generaţie pe tronul lui Israel“ (2 Regi 10:30).
Noi ar trebui să luăm în consideraţie că Iehu, ca rege, n-a procedat fără greşeli. Biblia raportează: „Totuşi Iehu n-a luat seama să umble din toată inima în legea lui Iehova, Dumnezeul lui Izrael. El nu s-a abătut de la păcatele, în care tîrîse Ieroboam pe Izreal“. (2 Regi 10:31). In loc să înlăture toate centrele de închinare falsă, Iehu a permis mai departe închinarea la viţei introdusă de regele Ieroboam. In afară de acesta, casa lui Iehu, după profeţia lui Osea s-a încărcat, în ochii lui Iehova cu vina de ucidere (Osea 1:4). Totuşi, deşi Iehu a făcut greşeli grave în viaţa sa, Iehova Dumnezeu şi-a ţinut promisiunea Sa, pe care a îndeplinit-o prin aceea că Ioahaz, Ioas Ieroboam al doilea şi Zaharia — urmaşii lui Iehu pînă la a patra generaţie — au ocupat tronul celor zece seminţii.
CINEVA, CARE I-A SERVIT DIN NESTIINTA
De remarcat este şi faptul că Iehova nu răsplăteşte numai pe aceia care-l recunosc ca Dumnezeu. Regele babilonian, spre exemplu, a îndeplinit un serviciu întrucît a pornit împotriva oraşului Tir. Acel oraş meritase pedeapsa, deoarece el avusese o atitudine neloială faţă de izraeliţi. Odinioară Tirul întreţinuse legături foarte prietenoase cu ei, totuşi în anii de mai tîrziu el s-a unit cu duşmanii lor.
Asedierea oraşului s-a dovedit a fi de lungă durată. Ceea ce fusese luat ca pradă, evident era cu mult în urma aşteptărilor. Era ca şi cînd Nebucadneţar şi oştirea sa n-ar fi primit nici o răsplată. Cu toate că Nebucadneţar, numai fără să ştie servise ca executor al răzbunării lui Dumnezeu asupra Tirului, Iehova Dumnezeu n-a trecut cu vederea ceeace făcuse el. Prin profetul său Ezechiel a declarat Iehova: „Nebucadneţar însuşi, regele Babilonului şi-a pus forţa sa militară să facă un serviciu mare împotriva Tirului . . . dar în ce priveşte plata, n-a existat nimic pentru el şi pentru forţa sa armată de la Tir, pentru serviciul pe care-l adusese împotriva lui. De aceea iată ce vorbeşte Domnul (Suveran) Iehova: „Iată că dau lui Nebucadneţar, regele Babilonului, ţara Egiptului; El îi va ridica bogăţiile, o va prăda şi o va jefui, aceasta va fi plata cestei lui“ (Ezechiel 29:18, 19).
Să ne închipuim că Nebucadneţar n-a ştiut niciodată că a îndeplinit un serviciu, care corespundea cu scopul lui Dumnezeu! Cu toate acestea Iehova nu l-a lăsat nerăsplătit pentru aceasta. El s-a îngrijit ca Nebucadneţar şi armata să fie bogat despăgubită. Cu cît mai mult va arăta, aşadar Cel Prea Inalt apreciere pentru ceea ce fac cu ştiinţă servii săi loiali!
APRECIERE PENTRU LUCRURI MICI
Creatorul apreciază chiar şi lucrurile cele mai mici. Aceasta reiese din ceea ce a spus Isus Cristos urmaşilor săi: „Cine vă primeşte pe voi, mă primeşte pe mine, şi cine mă primeşte pe mine, primeşte şi pe acela care m-a trimis pe mine. Cine primeşte un profet, pentru că este profet, va primi plata unui profet, şi cine primeşte un om drept pentru că este drept, va primi plata unui om drept. Si oricine dă de băut măcar un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi, pentru că este un ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata“ (Matei 10:40–42).
A da un pahar de apă rece unui ucenic al Domnului Isus Cristos, desigur că nu e un lucru mare. Dar dacă cineva face aceasta pentru că respectivul este un ucenic a lui Cristos, Iehova Dumnezeu arată mare apreciere pentru acest gest. Intocmai ca şi Fiul său, tot aşa consideră şi Iehova acest lucru ca şi cînd lui însuşi i s-ar da paharul cu apă. De aceea cine se lasă condus de motive bune, va fi răsplătit bogat din punct de vedere spiritual. Cu toate că o prietenie arătată unui ucenic a lui Isus Cristos aparent nu este importantă, ea poate duce la aceea că respectivul obţine recunoaşterea lui Iehova.
IMITA–L PE IEHOVA
Faptul că Iehova Dumnezeu şi-a arătat tot mereu aprecierea faţă de oameni, care nu pot schimba absolut cu nimic poziţia sa proeminentă, ar trebui să ne determine cu siguranţă să ne examinăm atitudinea noastră proprie. Noi oamenii sîntem foarte legaţi unul de altul. Arătăm noi, însă, apreciere pentru amabilitatea care ni se arată?
Dacă dorim să fim ca Iehova, ar trebui să arătăm apreciere. Dacă alţii fac ceva pentru noi, atunci ar trebui să fim mulţumitori pentru aceasta atît lor, cît şi lui Iehova Dumnezeu, care aşa a creat pe om ca să fie prietenos, şi să poată proceda generos. Unor astfel de persoane ar trebui să le dorim acelaşi lucru ca Boaz lui Rut: „Iehova să-ţi răsplătească ce ai făcut, şi plata să-ţi fie deplină din partea lui Iehova“ (Rut 2:12).