ȚEREDA
1. Orașul natal al lui Ieroboam, primul rege al regatului de nord al lui Israel (1Re 11:26). Singurul indiciu cu privire la locul unde s-a aflat orașul se găsește în cuvintele: „Și mai era Ieroboam, fiul lui Nebat, efraimit din Țereda“. În general este identificat cu Deir Ghassana (în regiunea lui Efraim), la circa 25 km S-V de Sihem. În apropiere se găsește izvorul ʽAin Seridah, ce păstrează numele orașului.
2. Țereda din „ținutul Iordanului“ este menționată în legătură cu turnarea unor ustensile de aramă pentru templul construit de Solomon (2Cr 4:17). Din relatarea paralelă, din 1 Regi 7:46, reiese că este unul și același loc cu Țaretanul, „Țereda“ fiind probabil o altă grafie a acestui nume. (Vezi ȚARETAN.)