SUCOT
[Colibe]
1. Loc unde Iacob, după ce s-a întâlnit cu Esau, și-a construit o casă și a făcut colibe, sau staule acoperite, pentru turma sa; de aici și numele Sucot (Ge 33:16, 17). Relatarea biblică spune în continuare că următorul loc unde și-a așezat tabăra Iacob, și anume Sihemul, era „în țara Canaanului”, ceea ce lasă să se înțeleagă că Sucotul nu se găsea în Canaan (Ge 33:18).
Faptul că Sucotul se afla la est de Iordan reiese și din alte versete, care foarte probabil fac referire la același loc. Astfel, Sucotul este menționat printre orașele date ca moștenire tribului lui Gad, la est de Iordan (Ios 13:24, 25, 27). Ghedeon, aflat în urmărirea madianiților, a traversat Iordanul și a ajuns la Sucot. Prinții orașului au refuzat să-i dea hrană pentru armata sa și la fel au făcut și bărbații din orașul vecin Penuel. La întoarcere, Ghedeon a aflat numele celor 77 de prinți și bătrâni din Sucot (fapt ce arată că orașul era foarte mare) și i-a pedepsit fiindcă nu l-au sprijinit în acțiunea militară întreprinsă la porunca lui Dumnezeu (Ju 8:4-16). Mai târziu, când Solomon a construit templul, obiectele de aramă au fost turnate în ținutul Iordanului, între Sucot și Țaretan (1Re 7:46).
Pe baza acestor referințe, Sucotul este de regulă identificat cu Tell Deir ʽAlla (numit în prezent Sukkot) sau cu un loc din apropiere. Tell Deir ʽAlla se află la circa 5 km E de Iordan și la mică distanță N de locul unde Iabocul iese dintre dealuri. E posibil însă ca numele „Sucot” să se fi păstrat în numele „Tell el-Ekhsas”, numele unui loc din apropiere, întrucât „Tell el-Ekhsas” este echivalentul arab al numelui ebraic „Sucot”. Tell Deir ʽAlla domină o câmpie fertilă, care ar putea corespunde cu „valea Sucotului”, menționată în Psalmii 60:6; 108:7.
2. Primul loc unde s-au oprit israeliții în drumul lor spre Marea Roșie (Ex 12:37). Întrucât nu se știe unde s-au aflat Ramsesul (punctul lor de pornire) și Etamul (locul unde au campat după Sucot), nu se poate ști sigur nici unde s-a aflat Sucotul (Ex 13:20). Cel mult se poate spune că se afla la o zi distanță (30–50 km) de pustiul Etam, despre care se crede că se întindea de-a lungul părții nord-vestice a peninsulei Sinai.