ÎNCĂPĂȚÂNARE

Sensul de bază al cuvintelor din limbile originale care transmit ideea de încăpățânare este rigiditate sau tărie, îndeosebi în sens negativ. Deseori se referă la refuzul deliberat al cuiva de a se supune voinței sau poruncilor lui Dumnezeu. (Ps 78:8; 81:12; Is 1:23; 65:2; Ier 3:17; 5:23; 7:23-26; 11:8; 18:12; Os 4:16; Fa 7:51) Scripturile au evidențiat în repetate rânduri că cei ce persistă în încăpățânarea lor vor suferi consecințe dezastruoase. (De 29:19, 20; Ne 9:29, 30; Pr 28:14; Is 30:1; Ier 6:28-30; 9:13-16; 13:10; 16:12, 13; Da 5:20; Os 9:15; Za 7:12; Ro 2:5) De exemplu, potrivit legii date de Dumnezeu Israelului, un fiu încăpățânat și răzvrătit trebuia omorât cu pietre. (De 21:18, 20)

În relațiile cu omenirea, Iehova Dumnezeu a fost răbdător permițându-le oamenilor și națiunilor să continue să existe, chiar dacă meritau distrugerea. (Ge 15:16; 2Pe 3:9) Unii au reacționat favorabil făcând schimbări pentru a avea parte de îndurare (Ios 2:8-14; 6:22, 23; 9:3-15), alții, în schimb, s-au încăpățânat și mai mult, împotrivindu-se lui Iehova și poporului său. (De 2:30-33; Ios 11:19, 20) Întrucât Iehova nu îi împiedică pe oameni să devină încăpățânați, despre el s-a spus că ‘le-a permis să se încăpățâneze’ și că „le-a împietrit inima”. Când Iehova aduce, în cele din urmă, răzbunarea asupra celor încăpățânați, acest lucru constituie o demonstrare a puterii sale impresionante și are drept rezultat declararea numelui său. (Compară cu Ex 4:21; Ioa 12:40; Ro 9:14-18.)

Acest aspect este ilustrat de modul în care a acționat Dumnezeu când faraonul a refuzat să le permită israeliților să părăsească Egiptul. Iehova a adus zece plăgi devastatoare asupra Egiptului. Când faraonul își împietrea inima la sfârșitul fiecărei plăgi, Iehova se folosea de ocazie pentru a oferi dovezi suplimentare ale marii sale puteri înfăptuind alte miracole. (Ex 7:3-5, 14–11:10) Prin urmare, unii egipteni și-au dat seama că Iehova era un Dumnezeu de care trebuiau să asculte. De exemplu, când a fost anunțată a șaptea plagă, chiar și unii dintre oamenii faraonului s-au asigurat că slujitorii și animalele lor erau la adăpost înainte de începerea distrugătoarei furtuni cu grindină. (Ex 9:20, 21) În cele din urmă, după ce i-a lăsat pe israeliți să plece, faraonul și-a împietrit din nou inima și și-a adunat armata pentru a-i urmări și a se răzbuna pe ei (Ex 14:8, 9; 15:9), însă Iehova i-a distrus pe el și armata lui în Marea Roșie. (Ex 14:27, 28; Ps 136:15) Chiar și după mult timp de la acel eveniment, numele lui Dumnezeu a continuat să fie declarat printre națiuni, întrucât acestea vorbeau despre ce le-a făcut Iehova egiptenilor din cauza încăpățânării lor. (Ex 18:10, 11; Ios 2:10, 11; 9:9; 1Sa 6:6)

Având în vedere că sentințele lui Iehova asupra celor încăpățânați sunt precedate întotdeauna de avertismente, executarea sentințelor sale nu poate fi atribuită altor cauze sau altei surse. Prin intermediul profetului Isaia, Iehova le-a spus israeliților încăpățânați: „Fiindcă am știut cât ești de încăpățânat – că gâtul îți este un tendon de fier, iar fruntea îți este de aramă –, ți-am spus de mult aceste lucruri. Te-am făcut să le auzi înainte ca ele să se întâmple, ca să nu spui: «Idolul meu le-a făcut, chipul meu cioplit și chipul meu de metal le-au poruncit»”. (Is 48:4, 5; compară cu Ier 44:16-23)