ELIASAF
[Dumnezeu a adăugat (înmulțit)]
1. Fiu al lui Deuel (Reuel), din tribul lui Gad; a fost una dintre cele douăsprezece căpetenii pe care Iehova le-a ales ca să-i ajute pe Moise și pe Aaron să facă numărătoarea bărbaților pentru armată (Nu 1:1-4, 14; 2:14). Eliasaf a fost căpetenie peste bărbații de război din tribul său, armata sa făcând parte din grupul de trei triburi al taberei lui Ruben (Nu 2:10-15; 10:18-20). După montarea tabernacolului, Eliasaf împreună cu celelalte căpetenii au prezentat o ofrandă colectivă, iar în a șasea zi el și-a prezentat propria ofrandă pentru inaugurarea altarului (Nu 7:1, 2, 10, 42-47).
2. Fiu al lui Lael și căpetenie a casei părintești a gherșoniților. Sub conducerea lui Eliasaf, gherșoniții transportau învelitorile cortului și paravanul de la intrarea în tabernacol, paravanul de la intrarea în curte, pânzele împrejmuirii curții, precum și funiile cortului (Nu 3:21-26).