TIMP DE BUNĂVOINȚĂ

În 2 Corinteni 6:2, apostolul Pavel citează din profeția consemnată în Isaia 49:8, unde este scris: „Iată ce spune Iehova: «Într-un timp de favoare ți-am răspuns și într-o zi de salvare te-am ajutat. Te-am ocrotit ca să te dau ca legământ pentru popor, ca să restabilești țara, ca să faci să-și ia în stăpânire moștenirile pustiite»”. În contextul său original, această declarație i-a fost adresată lui Isaia, care reprezenta, sau simboliza, națiunea Israel. (Is 49:3) Fiind în mod evident o profeție de restabilire, prima sa împlinire a avut loc în perioada în care Israelul a fost eliberat din Babilon, când prizonierilor israeliți li s-a zis: „Ieșiți!”. Aceștia s-au întors în țara lor și i-au restabilit ținuturile pustiite. (Is 49:9)

Totuși, cuvintele „ca să te dau ca legământ pentru popor” din versetul 8 și declarația din versetul 6, conform căreia „slujitorul” lui Iehova avea să fie dat ca „lumină a națiunilor, pentru ca salvarea [lui Dumnezeu] să ajungă până la marginile pământului”, indică în mod clar că aceasta este și o profeție mesianică, ce se aplică la Cristos Isus, „slujitorul” lui Dumnezeu. (Compară Is 42:1-4, 6, 7 cu Mt 12:18-21.) Întrucât, în acest „timp de favoare”, Iehova ‘i-a răspuns’ slujitorului său și ‘l-a ajutat’, profeția trebuie să facă referire la viața pământească a lui Isus, când el „i-a făcut implorări și cereri, cu strigăte puternice și lacrimi, Celui care putea să-l salveze de la moarte; și a fost ascultat pentru teama lui sfântă”. (Ev 5:7-9; compară cu Ioa 12:27, 28; 17:1-5; Lu 22:41-44; 23:46) Prin urmare, aceasta a fost ‘o zi de salvare’ pentru Fiul lui Dumnezeu, o perioadă în care a avut ocazia să se dovedească integru în sens absolut și, drept rezultat, „a primit ca responsabilitate salvarea veșnică a tuturor celor care ascultă de el”. (Ev 5:9)

În plus, faptul că Pavel menționează această profeție în 2 Corinteni arată că ea li se aplică și creștinilor pe care apostolul îi îndeamnă ‘să nu accepte bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu pentru ca apoi să-i rateze scopul’ și cărora le spune (după ce citează din Is 49:8): „Iată, acum este în mod deosebit timpul de bunăvoință! Iată, acum este ziua salvării!”. (2Co 6:1, 2) Acești creștini deveniseră membri ai ‘Israelului lui Dumnezeu’ începând de la Penticosta din 33 e.n. (Ga 6:16), însă ei trebuiau să se dovedească demni de bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu, astfel încât „timpul de bunăvoință” să fie într-adevăr ‘o zi a salvării’ pentru ei.

Având în vedere că, în aplicarea sa inițială, această profeție a fost una de restabilire, se poate trage concluzia că ea se aplică și la un timp de eliberare din captivitatea spirituală și de restabilire a unei poziții aprobate înaintea lui Dumnezeu. (Compară cu Ps 69:13-18.)

Evreilor care nu au discernut că acela era un timp de bunăvoință și că lor li se oferise ocazia de a intra în Israelul spiritual Pavel le-a zis că se întorcea spre oamenii din națiuni. În sprijinul acestei idei, el a citat Isaia 49:6, spunând: „Căci Iehova ne-a dat poruncă prin aceste cuvinte: «Te-am pus ca lumină a națiunilor, ca să fii o salvare până la marginile pământului»”. (Fa 13:47) Pentru că termenii „timp” și „zi” exprimă caracterul temporar al unui lucru, utilizarea lor subliniază necesitatea de a acționa cu sentimentul urgenței și de a folosi cu înțelepciune timpul de bunăvoință, profitând de îndurarea divină și de posibilitatea salvării înainte ca acest timp să se încheie. (Ro 13:11-13; 1Te 5:6-11; Ef 5:15-20)