Isus predă în Pereea în timp ce călătoreşte spre Iudeea

Isus a rămas un timp în zona de „dincolo de Iordan”, numită Pereea (Ioan 10:40). Acum călătoreşte spre sud, spre Ierusalim.

Isus nu este singur. Îl însoţesc discipolii săi, precum şi „mari mulţimi” de oameni, printre care încasatori de impozite şi păcătoşi (Luca 14:25; 15:1). Scribii şi fariseii, care dezaprobă ce zice şi face Isus, sunt şi ei de faţă. Au multe lucruri la care să se gândească după ce au auzit ilustrările lui Isus despre oaia pierdută, despre fiul risipitor şi despre omul bogat şi Lazăr (Luca 15:2; 16:14).

Poate având încă în minte atitudinea critică şi dispreţuitoare a împotrivitorilor săi, Isus le aminteşte discipolilor unele idei pe care le-a predat cu ceva timp în urmă în Galileea.

De exemplu, Isus spune: „Nu se poate să nu vină motive de poticnire. Dar vai de cel prin care vin! . . . Fiţi atenţi la voi înşivă! Dacă fratele tău comite un păcat, mustră-l şi, dacă se căieşte, iartă-l. Chiar dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi şi se întoarce la tine de şapte ori, zicând: «Mă căiesc», să-l ierţi” (Luca 17:1-4). Această ultimă remarcă a lui Isus îi aminteşte, probabil, lui Petru de episodul în care l-a întrebat dacă este suficient să-şi ierte fratele de şapte ori (Matei 18:21).

Vor putea discipolii să aplice cuvintele lui Isus? Când ei îi cer „Dă-ne mai multă credinţă”, Isus îi asigură: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, i-aţi zice acestui dud: «Dezrădăcinează-te şi plantează-te în mare!», şi el v-ar asculta” (Luca 17:5, 6). Da, chiar şi numai cu o măsură de credinţă se pot realiza lucruri măreţe.

În continuare, Isus îi învaţă pe apostoli cât de important este să fie umili şi să aibă o părere echilibrată despre ei înşişi. El le spune: „Cine dintre voi, dacă are un sclav care ară sau păzeşte turma, îi va zice când se întoarce de pe ogor: «Vino imediat aici şi întinde-te la masă»? Oare nu-i va zice mai degrabă: «Pregăteşte-mi ceva să cinez, pune-ţi un şorţ şi slujeşte-mi până termin eu de mâncat şi de băut şi apoi poţi şi tu să mănânci şi să bei»? Îi va fi el recunoscător sclavului pentru că a făcut lucrurile care i-au fost încredinţate? La fel şi voi, când veţi face toate lucrurile care v-au fost încredinţate, să ziceţi: «Suntem nişte sclavi netrebnici. Am făcut ce trebuia să facem»” (Luca 17:7-10).

Fiecare slujitor al lui Dumnezeu ar trebui să înţeleagă că este important să pună serviciul lui Dumnezeu pe primul loc în viaţă. Mai mult, niciunul dintre noi nu ar trebui să uite că este un privilegiu să i se închine lui Dumnezeu ca membru al casei sale.

Se pare că, la scurt timp după aceea, la Isus ajunge un mesager trimis de Maria şi de Marta. Ele sunt surorile lui Lazăr şi trăiesc în Betania din Iudeea. Mesagerul îi transmite lui Isus: „Doamne, iată că cel pentru care ai afecţiune este bolnav” (Ioan 11:1-3).

Deşi află că prietenul său Lazăr este foarte bolnav, Isus nu se lasă copleşit de durere. De fapt, el spune: „Această boală nu este spre moarte, ci spre gloria lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea”. Isus rămâne două zile în locul în care se află, apoi le spune discipolilor săi: „Să mergem iarăşi în Iudeea”. Îngrijoraţi, ei îi zic: „Rabi, nu demult cei din Iudeea căutau să te omoare cu pietre şi tu mergi iarăşi acolo?” (Ioan 11:4, 7, 8).

Isus le răspunde: „Nu sunt douăsprezece ore de lumină în zi? Dacă cineva umblă în lumina zilei, nu se împiedică de nimic, pentru că vede lumina acestei lumi. Dar, dacă cineva umblă noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este în el” (Ioan 11:9, 10). Din câte se pare, Isus vrea să spună că timpul stabilit de Dumnezeu pentru serviciul său nu s-a terminat încă. De aceea, trebuie să profite la maximum de puţinul timp care i-a rămas.

Isus adaugă: „Lazăr, prietenul nostru, se odihneşte, dar mă duc acolo să-l trezesc din somn”. Gândindu-se că Lazăr doar se odihneşte şi că îşi va reveni, discipolii spun: „Doamne, dacă se odihneşte, se va vindeca”. Atunci Isus le spune deschis: „Lazăr a murit . . . Să mergem dar la el” (Ioan 11:11-15).

Conştient că Isus ar putea fi ucis în Iudeea, însă dornic să-l susţină, Toma îi îndeamnă pe ceilalţi discipoli: „Să mergem şi noi, ca să murim cu el” (Ioan 11:16).