Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • jy cap. 29 pag. 72–pag. 73 par. 8
  • Se pot face lucrări bune în sabat?

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Se pot face lucrări bune în sabat?
  • Isus – Calea, adevărul și viața
  • Materiale similare
  • Isus înfăptuieşte lucrări bune în timpul sabatului
    Cel mai mare om care a trăit vreodată
  • Bazinul Siloam
    Biblia – Traducerea lumii noi (ediția de studiu)
  • El i-a iubit pe oameni
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2015
  • „Du-te şi spală-te în bazinul Siloam“
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2007
Vedeți mai multe
Isus – Calea, adevărul și viața
jy cap. 29 pag. 72–pag. 73 par. 8
Isus vorbeşte cu un om bolnav la bazinul Betzata

CAPITOLUL 29

Se pot face lucrări bune în sabat?

IOAN 5:1-16

  • ISUS PREDICĂ ÎN IUDEEA

  • VINDECĂ UN OM BOLNAV LA UN BAZIN

Isus a făcut multe lucruri pe parcursul amplului său serviciu în Galileea. Însă, când a spus: „Trebuie să anunţ şi altor oraşe vestea bună despre regatul lui Dumnezeu”, Isus nu s-a referit doar la ţinutul Galileii. Astfel, el merge „să predice în sinagogile din Iudeea” (Luca 4:43, 44). Este de aşteptat să se întâmple aşa, deoarece, fiind primăvară, la Ierusalim va avea loc în curând o sărbătoare.

În comparaţie cu ceea ce putem citi despre serviciul lui Isus în Galileea, evangheliile conţin puţine detalii despre activitatea sa în Iudeea. Chiar dacă majoritatea oamenilor din Iudeea rămân indiferenţi la mesajul său, Isus continuă să predice cu zel şi să facă lucrări bune oriunde se află.

Nu mai este mult şi Isus va merge la Ierusalim, cel mai important oraş al Iudeii, pentru sărbătoarea Paştelui din anul 31 e.n. În locul aglomerat de lângă poarta oilor este un bazin mare, cu colonade, numit Betzata. Mulţi bolnavi, orbi şi şchiopi vin la acest bazin întrucât se crede că oamenii care intră în el când se tulbură apa pot fi vindecaţi.

Este sabat. Isus vede la bazin un om care este bolnav de 38 de ani şi îl întreabă: „Vrei să te însănătoşeşti?”. Bărbatul îi răspunde: „Domnule, n-am pe nimeni să mă pună în bazin când se tulbură apa. Până vin eu, coboară altul înaintea mea” (Ioan 5:6, 7).

Atunci Isus spune ceva ce, cu siguranţă, îl surprinde pe bărbat, ca de altfel pe oricine ar auzi aceasta: „Ridică-te, ia-ţi targa şi umblă!” (Ioan 5:8). Omul face exact acest lucru. Fiind acum vindecat, el îşi ia targa şi începe să umble.

Evrei vorbind cu un om care a fost vindecat de Isus

În loc să se bucure pentru lucrul uimitor care s-a întâmplat, iudeii se grăbesc să-l judece pe bărbat şi îi spun: „Este sabat şi nu-ţi este permis să duci targa”. Bărbatul le răspunde: „Cel care m-a însănătoşit mi-a zis: «Ia-ţi targa şi umblă!»” (Ioan 5:10, 11). Aceşti iudei condamnă un om care a vindecat pe cineva în sabat.

„Cine este omul care ţi-a zis: «Ia-ţi targa şi umblă»?”, vor ei să ştie. Iudeii întreabă aceasta deoarece ‘Isus a plecat de acolo’, iar omul vindecat nu-i ştie numele (Ioan 5:12, 13). Dar îl va vedea din nou. Mai târziu, în timp ce se află la templu, se întâlneşte cu Isus şi află cine este cel care l-a vindecat la bazin.

Omul îi găseşte pe iudeii care au întrebat cine l-a însănătoşit şi le spune că Isus a înfăptuit miracolul. Aflând aceasta, iudeii merg la Isus. Dar ce urmăresc ei? Vor să ştie cum a putut Isus să facă astfel de lucruri minunate? Nu, ci vor să-l condamne pentru că a făcut lucruri bune în sabat. Ba mai mult, ei încep să-l persecute.

  • De ce s-a dus Isus în Iudeea şi ce a continuat el să facă?

  • De ce mergeau mulţi oameni la bazinul numit Betzata?

  • Ce miracol a făcut Isus la bazin şi cum au reacţionat unii iudei la ceea ce s-a întâmplat?

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează