Volum adecvat

DACĂ un orator nu vorbeşte suficient de tare, unele persoane din auditoriu ar putea aţipi. Când un vestitor vorbeşte prea încet în ministerul de teren, el nu reuşeşte să capteze atenţia locatarului. Dacă, la întruniri, cei ce dau răspunsuri nu vorbesc suficient de tare, programul nu va fi încurajator pentru cei prezenţi (Evr. 10:24, 25). Însă, dacă oratorul creşte volumul vocii când nu trebuie, ascultătorii nu se vor simţi la largul lor, ba chiar s-ar putea irita. — Prov. 27:14.

Ţine cont de auditoriu. Cui i te adresezi? Unei singure persoane? Unei familii? Unui grup restrâns întrunit în vederea ieşirii pe teren? Unei congregaţii? Auditoriului venit la un congres? Este clar că volumul necesar într-o situaţie nu este potrivit şi în alta.

De multe ori, slujitorii lui Dumnezeu au vorbit înaintea unor mase largi de oameni. Cu ocazia inaugurării templului din Ierusalim nu existau staţii de amplificare. Solomon a stat pe o platformă înaltă şi a binecuvântat mulţimile „cu glas tare“ (1 Împ. 8:55; 2 Cron. 6:13). Secole mai târziu, după turnarea spiritului sfânt la Penticosta din 33 e.n., o mare mulţime de oameni — interesaţi sau zeflemitori — era adunată în jurul micului grup de creştini din Ierusalim. Dând dovadă de înţelepciune practică, Petru ‘s-a ridicat în picioare . . . şi a înălţat glasul’ (Fap. 2:14). Cu acea ocazie s-a depus o mărturie temeinică.

Cum poţi şti dacă volumul vocii tale este adecvat situaţiei? Unul dintre cele mai bune indicii este reacţia publicului. Dacă observi că cineva din auditoriu face eforturi serioase pentru a te auzi, ar trebui să te străduieşti să vorbeşti mai tare.

Fie că vorbeşti cu o singură persoană, fie că vorbeşti în faţa unui grup, este înţelept să ţii seama de profilul publicului. Dacă cineva are o deficienţă de auz, va trebui să vorbeşti mai tare. Dar, dacă vei ţipa, vei scădea în ochii celor ce sunt, poate, mai înceţi din cauza vârstei înaintate. Ba s-ar putea să te considere chiar nepoliticos. În unele zone, cei ce vorbesc prea tare sunt catalogaţi drept persoane nervoase ori lipsite de răbdare.

Ţine cont de zgomotele care distrag atenţia. Când te afli în lucrarea de predicare trebuie să-ţi adaptezi, incontestabil, volumul vocii în funcţie de situaţie. S-ar putea să ai de înfruntat vacarmul străzii, zarva copiilor, lătratul câinilor, zgomotul unei muzici stridente sau al unui televizor dat la maximum. Sau, într-o zonă unde casele sunt apropiate unele de altele, locatarul s-ar putea simţi stânjenit dacă vei vorbi atât de tare, încât să atragi atenţia vecinilor.

Fraţii care ţin cuvântări în congregaţie sau la congrese au şi ei de depăşit diverse inconveniente. O cuvântare în aer liber, înaintea unui auditoriu, este mult mai greu de ţinut decât o cuvântare într-o sală cu o acustică bună. În America Latină, de exemplu, doi misionari au ţinut o cuvântare publică în curtea unui bărbat interesat de adevăr în timp ce, în piaţa din apropiere, era în plină desfăşurare un spectacol de focuri de artificii, iar, lângă ei, un cocoş cânta „cât îl ţinea pliscul“!

Uneori, pe parcursul unei cuvântări se poate întâmpla ceva care să-i pretindă oratorului fie să facă o pauză până la dispariţia factorului perturbator, fie să vorbească mai tare. De exemplu, dacă întrunirea se ţine într-o clădire cu acoperiş de tablă şi începe pe neaşteptate o ploaie torenţială, auditoriului îi va fi aproape imposibil să audă ceea ce spune oratorul. Plânsul unui copil sau sosirea celor întârziaţi pot fi şi ei factori perturbatori. Învaţă să depăşeşti astfel de momente, în aşa fel încât publicul să poată beneficia din plin de informaţiile pe care i le prezinţi.

Deşi echipamentul de sonorizare este deosebit de util, el nu-l scuteşte pe orator de a vorbi mai tare când trebuie. În zonele unde întreruperile de curent sunt frecvente, oratorii sunt obligaţi să-şi continue cuvântarea fără microfon.

Ţine cont de materialul dezbătut. Şi natura materialului pe care va trebui să-l dezvolţi îţi va influenţa volumul vocii. Dacă subiectul pretinde forţă, iar tu vorbeşti pe un ton prea scăzut, vei ştirbi valoarea prezentării. De exemplu, când citeşti din Scripturi anumite declaraţii de condamnare, ar trebui să foloseşti un volum mai puternic decât atunci când citeşti un sfat despre modul în care ne putem exprima iubirea. Adaptează-ţi volumul în funcţie de material, dar ai grijă să nu o faci într-un mod care să te pună în centrul atenţiei.

Ţine cont de obiectivul urmărit. Dacă vrei să-ţi îndemni auditoriul la o activitate zeloasă, va trebui să vorbeşti puţin mai tare. Dacă intenţionezi să-i schimbi punctul de vedere faţă de o anumită chestiune, nu-l îndepărta vorbind prea tare. Dacă doreşti să consolezi, ar fi bine să vorbeşti cu blândeţe.

Folosirea cu eficienţă a unui volum ridicat. Când încerci să captezi atenţia cuiva care este ocupat, volumul ridicat poate fi util. De aceea, părinţii ridică vocea pentru a-şi chema copiii de la joacă. Volumul ridicat se impune şi atunci când fratele care prezidează o întrunire sau o sesiune a unui congres îi va invita pe cei prezenţi să ia loc în vederea începerii programului. În lucrarea de predicare, vestitorii ar putea să salute cu voce tare pe cineva care lucrează afară.

Chiar şi după ce ai reuşit să captezi atenţia celor din auditoriu, este important să vorbeşti cu un volum adecvat. Dacă vorbeşti prea monoton, poţi da impresia că eşti slab pregătit sau că nu eşti convins de ceea ce spui.

Când exprimă o poruncă, vocea ridicată poate îndemna la acţiune (Fap. 14:9, 10). În mod asemănător, printr-un strigăt poruncitor se poate evita un dezastru. În Filipi, de exemplu, un temnicer era cât pe ce să se sinucidă de teamă că deţinuţii pe care-i avea sub supraveghere evadaseră. „Dar Pavel a strigat cu voce tare, zicând: «Să nu-ţi faci vreun rău, căci toţi suntem aici!»“, împiedicându-l astfel să se sinucidă. Mai târziu, Pavel şi Sila le-au depus mărturie temnicerului şi familiei acestuia, şi toată familia a îmbrăţişat adevărul. — Fap. 16:27–33.

Cum îţi poţi doza volumul. Unii au nevoie de eforturi susţinute pentru a învăţa să-şi dozeze volumul. Alţii vorbesc, poate, mai încet deoarece au o voce mai slabă. Cu efort însă, aceştia vor putea face îmbunătăţiri, chiar dacă vocea le va rămâne tot slabă. Fii atent la respiraţie şi la poziţia corpului. Fă exerciţii vorbind în poziţie aşezată sau în picioare. Trage-ţi umerii înapoi şi inspiră adânc. Umple-ţi plămânii cu aer. De acest plus de aer, corect dozat, va depinde modul în care îţi vei controla volumul vocii în timpul vorbirii.

Alţii însă au probleme pentru că vorbesc prea tare. Această deficienţă s-ar putea datori faptului că lucrează afară sau într-un loc zgomotos. Sau poate că provin dintr-un mediu în care se ţipă şi în care se întrerup unii pe alţii. De aceea, ei consideră că singurul mijloc de a lua parte la conversaţie este acela de a vorbi mai tare decât ceilalţi. Dar, urmând sfatul biblic de a se îmbrăca cu „tandra afecţiune a compasiunii, cu bunătate, cu umilinţă a minţii, cu blândeţe şi cu îndelungă răbdare“, vor reuşi treptat să-şi dozeze volumul când vorbesc. — Col. 3:12.

O bună pregătire, experienţa acumulată în urma participării regulate la serviciul de teren şi rugăciunea la Iehova te vor ajuta să vorbeşti suficient de tare. Fie că vorbeşti de pe podium, fie că i te adresezi unei persoane întâlnite în predicare, încearcă să-ţi concentrezi atenţia asupra modului în care-l vei putea ajuta pe interlocutor să audă ceea ce spui. — Prov. 18:21.