Sîngele — indispensabil vieţii

În ce mod poate sîngele să vă salveze viaţa? Această problemă vă interesează fără îndoială, deoarece viaţa dumneavoastră depinde de sînge. Sîngele transportă oxigenul în tot corpul, înlătură dioxidul de carbon, vă ajută să vă adaptaţi la variaţiile de temperatură şi să luptaţi împotriva bolilor.

Legătura dintre viaţă şi sînge a fost stabilită cu mult înainte ca William Harvey să facă, în 1628, schiţa aparatului circulator. Morala oricărei religii mari se concentrează asupra existenţei unui Dătător de viaţă care şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la viaţă şi cu privire la sînge. Un creştin evreu, de profesie jurist, a spus despre El: „El însuşi le dă tuturor viaţă, suflare şi toate lucrurile. Deoarece prin el avem viaţă, ne mişcăm şi existăm“.a

Cei care cred într-un astfel de Dătător de viaţă au încredere că îndrumările acestuia sînt spre binele nostru etern. Un profet evreu l-a descris drept „Cel care te învaţă să tragi tu însuţi folos, Cel care te face să calci pe calea pe care trebuie să umbli“.

Această asigurare, pe care o găsim în Isaia 48:17, NW, este o parte a Bibliei, o carte respectată pentru principiile sale morale, care ne pot fi tuturor de folos. Ce spune Biblia cu privire la folosirea sîngelui de către om? Arată ea în ce mod poate sîngele să salveze viaţa? Într-adevăr, Biblia arată cu claritate că sîngele este mai mult decît doar un complex fluid biologic. Ea menţionează sîngele de peste 400 de ori, iar în cîteva dintre aceste referinţe îl pune în legătură cu salvarea vieţii.

Într-una dintre primele referinţe, Creatorul a declarat: „Tot ce se mişcă şi are viaţă să vă slujească de hrană . . . Numai carne cu viaţa ei, adică sîngele ei, să nu mîncaţi“. El a adăugat: „Căci voi cere înapoi sîngele vieţilor voastre“, după care a condamnat crima (Geneza 9:3–6). Aceste cuvinte i-au fost adresate lui Noe, strămoşul nostru comun, căruia evreii, musulmanii şi creştinii îi acordă o înaltă stimă. Întreaga omenire a fost astfel înştiinţată că în ochii Creatorului sîngele reprezintă viaţa. Aceasta nu reprezenta o simplă normă dietetică. În mod clar, aici era implicat un principiu moral. Sîngele uman are o mare valoare şi nu trebuie folosit într-un mod greşit. Mai tîrziu, Creatorul a oferit detalii suplimentare din care se poate deduce cu uşurinţă semnificaţia morală ce se atribuie sîngelui.

Cînd a dat Israelului antic Legea, Dumnezeu s-a referit din nou la sînge. Deşi există multe persoane care respectă înţelepciunea şi normele morale din acest cod juridic, sînt puţini cei care au cunoştinţă despre drasticele lui legi cu privire la sînge. De exemplu: „Dacă un om din casa lui Israel sau din străinii care locuiesc în mijlocul lor mănîncă sînge de orice fel, Îmi voi întoarce Faţa împotriva celui ce a mîncat sînge şi-l voi nimici din mijlocul poporului său. Căci viaţa trupului este în sînge“ (Leviticul 17:10, 11). Apoi Dumnezeu a explicat cum trebuie să procedeze un vînător cu un animal mort: „Să-i verse sîngele şi să-l acopere cu ţărînă . . . Să nu mîncaţi sîngele nici unui trup; căci viaţa oricărui trup este în sîngele lui: oricine va mînca din el va fi nimicit“. — Leviticul 17:13, 14.

Oamenii de ştiinţă ştiu acum că Legea dată evreilor promova o bună sănătate. De exemplu, ea pretindea ca excrementele să fie depozitate în afara taberei şi să fie acoperite, iar poporul să nu mănînce carne care ar fi putut transmite cu uşurinţă vreo maladie (Leviticul 11:4–8, 13; 17:15; Deuteronomul 23:12, 13). Deşi includea şi norme de igienă, legea cu privire la sînge implica mai mult decît atît. Sîngele avea o semnificaţie simbolică. El reprezenta viaţa dată de Creator. Acordînd sîngelui o consideraţie deosebită, demonstrăm că recunoaştem faptul că viaţa depinde de Dumnezeu. Motivul principal pentru care israeliţii nu trebuiau să mănînce sînge nu era deci eventualele riscuri pentru sănătate, ci faptul că în ochii lui Dumnezeu sîngele avea o semnificaţie specială.

Legea sublinia de repetate ori interdicţia divină de a primi sînge pentru menţinerea vieţii. „Să nu cumva să mănînci sîngele . . . ci să-l verşi pe pămînt, ca pe apă. Să nu-l mănînci, ca să-ţi meargă bine, ţie şi fiilor tăi după tine, cînd vei face ce este drept.“ — Deuteronomul 12:23–25; 15:23; Leviticul 7:26, 27; Ezechiel 33:25.b

Contrar raţionamentului pe care îl au astăzi unii oameni, ivirea unui caz de urgenţă nu justifică violarea legii lui Dumnezeu cu privire la sînge. În momentele critice ale unui război, unii dintre soldaţii israeliţi au ucis animale şi „le-au mîncat cu sînge“. Dată fiind acea împrejurare critică, erau ei îndreptăţiţi să-şi păstreze viaţa prin sînge? Nu. Comandantul lor le-a explicat că săvîrşiseră totuşi un păcat grav (1 Samuel 14:31–35). Astfel, oricît de preţioasă este viaţa, Dătătorul nostru de viaţă nu a spus niciodată că normele sale ar putea fi ignorate în caz de urgenţă.

SÎNGELE ŞI ADEVĂRAŢII CREŞTINI

Care este punctul de vedere creştin cu privire la salvarea vieţii umane prin sînge?

Isus a fost un om integru, motiv pentru care i se acordă o înaltă consideraţie. Isus ştia că Creatorul spusese că primirea de sînge era greşită şi că această lege era obligatorie. Prin urmare, există motive întemeiate de a crede că Isus ar fi susţinut legea cu privire la sînge chiar dacă s-ar fi exercitat asupra lui presiuni pentru a acţiona în alt mod. Isus „n-a făcut păcat şi în gura Lui nu s-a găsit viclenie“ (1 Petru 2:22). În felul acesta el a stabilit un model pentru continuatorii săi, un model care include respectul pentru viaţă şi pentru sînge. (Vom vedea mai tîrziu cum anume propriul sînge al lui Isus este implicat în această chestiune de importanţă vitală care vă afectează şi pe dumneavoastră.)

Să observăm ce anume s-a întîmplat cînd, după cîţiva ani de la moartea lui Isus, trebuia să se hotărască dacă cineva convertit la creştinism avea obligaţia să respecte toate legile Israelului. Această problemă a fost discutată cu ocazia unui consiliu al corpului de guvernare creştin, care îi includea pe apostoli. Iacov, fratele vitreg al lui Isus, s-a referit la scrierile ce conţineau porunci despre sînge, date lui Noe şi naţiunii Israel. Erau obligatorii acestea şi pentru creştini? — Faptele 15:1–21.

Acel consiliu a comunicat tuturor congregaţiilor decizia pe care a luat-o: creştinii nu sînt obligaţi să respecte codul de legi dat lui Moise, dar este ‘necesar să se abţină de la lucrurile jertfite idolilor şi de la sînge şi de la animale strangulate şi de la fornicaţie’ (Faptele 15:22–29, NW). Apostolii nu au prezentat un simplu ritual sau o prescripţie de dietă. Decretul a stabilit norme morale fundamentale cărora primii creştini li s-au conformat. Aproximativ un deceniu mai tîrziu, ei au recunoscut că trebuiau încă „să se ferească de lucrurile jertfite idolilor, de sînge . . . şi de desfrînare“. — Faptele 21:25.

După cum ştiţi, milioane de oameni frecventează bisericile. Probabil că majoritatea dintre ei sînt de acord că morala creştină interzice închinarea la idoli şi comiterea de acte grave de imoralitate. Totuşi, este demn de remarcat că apostolii au pus abţinerea de la sînge pe acelaşi plan înalt de moralitate cu abţinerea de la aceste păcate. Decretul apostolic concluziona: „Dacă vă veţi feri cu grijă de aceste lucruri, veţi prospera. Să fiţi sănătoşi!“ — Faptele 15:29, NW.

Multă vreme decretul apostolic a fost considerat obligatoriu. Eusebiu vorbeşte despre o tînără care, spre sfîrşitul secolului al doilea, înainte de a muri în timp ce era torturată, a confirmat că creştinilor „le era interzis să mănînce sînge chiar şi de la animale lipsite de raţiune“. Această tînără nu îşi exercita aşa-zisul drept de a muri. Ea voia să trăiască, dar fără să renunţe la principiile sale. Nu îi respectaţi şi dumneavoastră pe aceia care pun principiile înaintea intereselor personale?

Savantul Joseph Priestley scria: „Interdicţia de a mînca sînge, dată lui Noe, pare să fie obligatorie pentru toţi urmaşii acestuia . . . Dacă interpretăm interdicţia apostolilor în lumina practicilor primilor creştini, despre care este greu de crezut că nu au înţeles corect natura şi anvergura ei, nu putem conchide decît că aceasta era destinată pentru a fi absolută şi perpetuă; de fapt, timp de secole nici un creştin nu a mîncat sînge“.

CE SE POATE SPUNE DESPRE FOLOSIREA SÎNGELUI ÎN SCOP TERAPEUTIC?

Interdicţia biblică referitoare la sînge este oare valabilă şi în sfera medicală, ca de exemplu în cazul transfuziilor, domeniu cu siguranţă necunoscut în zilele lui Noe, ale lui Moise sau ale apostolilor?

Deşi la vremea aceea nu exista actuala hemoterapie, folosirea sîngelui în scop terapeutic nu constituie o noutate. Timp de circa 2 000 de ani, în Egipt şi în alte locuri, „sîngele [uman] era considerat remediul suveran pentru lepră“. Un medic a descris tratamentul la care a fost supus fiul regelui Esar-Hadon, pe vremea cînd Asiria se afla la apogeul progresului tehnologic: „[Prinţul] se simte mult mai bine; stăpînul meu, regele, poate să fie fericit. Începînd din a 22-a zi, i-am dat să bea sînge, şi [îl] va bea timp de 3 zile. Alte 3 zile [îi] voi da [sînge] pentru uz intern“. Esar-Hadon avea legături cu israeliţii. Cu toate acestea, avînd Legea lui Dumnezeu, israeliţii nu ar fi băut niciodată sînge în scop terapeutic.

În epoca romană, era sîngele folosit în scop terapeutic? Naturalistul Pliniu (contemporan cu apostolii) şi Areteo din Cappadocia, un medic din secolul al II-lea, au relatat că sîngele uman era folosit în tratarea epilepsiei. Mai tîrziu, Tertulian a scris: „Să ne gîndim la toţi cei care, în timpul spectacolului gladiatorilor, se năpusteau să bea cu lăcomie, pentru a-şi vindeca epilepsia, sîngele cald ce ţîşnea încă din beregata delincvenţilor înjunghiaţi în arenă!“ El făcea o comparaţie între aceştia şi creştini, spunînd: „Nu au la mesele [lor] nici măcar sînge de animale . . . Cînd îi torturaţi pe creştini le oferiţi cîrnaţi plini de sînge, deoarece sînteţi absolut siguri că acest [aliment] le este interzis“. Aşadar, primii creştini erau dispuşi să moară mai degrabă decît să consume sînge.

„Sîngele, în forma sa cea mai obişnuită . . . nu a ieşit din modă ca ingredient în medicină şi în magie, relatează cartea Flesh and Blood. În 1483, de exemplu, Louis al XI-lea, al Franţei, se afla în pragul morţii. «Pe zi ce trecea, el se simţea tot mai rău, iar medicamentele nu îi erau de nici un folos, deşi aveau un caracter straniu; deoarece el spera cu ardoare că se va însănătoşi cu sîngele uman pe care îl lua şi îl înghiţea de la anumiţi copii.»“

Dar ce se poate spune despre transfuziile de sînge? Experienţele în acest domeniu au început în prima parte a secolului al XVI-lea. Thomas Bartholin (1616–1680), profesor de anatomie la Universitatea din Copenhaga, obiecta: ‘Cei care insistă atît de mult în folosirea sîngelui uman ca remediu intern pentru boli se pare că îl folosesc în mod greşit şi că păcătuiesc grav. Canibalii sînt condamnaţi. De ce nu îi detestăm şi pe aceia care îşi mînjesc gîtlejul cu sînge uman? La fel stau lucrurile cu primirea, pe gură sau prin intermediul instrumentelor de transfuzat, a unui sînge străin provenit dintr-o venă incizată. Cei care efectuează astfel de operaţii trăiesc sub teroarea legii divine, care interzice consumarea de sînge’.

Deci, în secolele trecute, oamenii care gîndeau au înţeles că legea biblică se aplica la introducerea sîngelui în vene la fel ca la ingerarea lui. Bartholin a conchis: „Ambele moduri de luare [a sîngelui] servesc aceluiaşi scop — acela de alimentare sau de însănătoşire cu acest sînge a unui corp bolnav“.

Această privire generală vă poate ajuta să înţelegeţi poziţia pe care, din motive religioase, o adoptă în acest caz Martorii lui Iehova, şi anume o poziţie care nu este negociabilă. Ei dau o înaltă apreciere vieţii şi caută să folosească tratamente medicale competente, dar ei sînt hotărîţi să nu violeze legea lui Dumnezeu care a spus întotdeauna: cine respectă viaţa ca dar de la Creator nu încearcă să o susţină prin ingerarea de sînge.

Totuşi, de mulţi ani se pretinde că sîngele salvează viaţa. Medicii pot relata cazuri de persoane care au avut o pierdere masivă de sînge, dar care, făcîndu-li-se transfuzie, s-au refăcut repede. Deci, poate că vă întrebaţi: ‘Cît de sănătos este acest lucru din punct de vedere medical?’ Medicina furnizează dovezi care sprijină terapia pe bază de transfuzie. Dar pentru a face o alegere conştientă cu privire la sînge aveţi datoria să cunoaşteţi faptele.

[Note de subsol]

[Chenarul de la pagina 4]

„Preceptele expuse [în Faptele 15] într-un mod precis şi metodic sînt considerate drept indispensabile, demonstrînd într-o manieră fără echivoc că în concepţia apostolilor aceasta nu era o normă temporară sau o măsură provizorie.“ — Édouard Reuss, profesor la Universitatea din Strasbourg.

[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 5]

Martin Luther a ilustrat implicaţiile decretului apostolic, spunînd: „Acum, dacă vrem să avem o biserică ce să se conformeze acestui consiliu, . . . trebuie să instruim şi să insistăm ca de acum înainte nici un principe, senior, orăşean sau ţăran să nu mănînce gîscă, iepure, cerb sau porc gătite în sînge . . . Şi orăşenii şi ţăranii trebuie să se abţină mai ales de la cîrnaţi roşii şi de la cîrnaţi cu sînge“.

[Provenienţa ilustraţiei]

Gravură în lemn de Lucas Cranach

[Chenarul de la pagina 6]

„Dumnezeu vede lucrurile într-o lumină total diferită de a oamenilor. Ce pare important în ochii noştri nu are, deseori, nici o valoare în ochii înţelepciunii infinite; iar ce pare nesemnificativ pentru noi are, deseori, o foarte mare importanţă pentru Dumnezeu. Aşa a fost de la început.“ — „An Enquiry Into the Lawfulness of Eating Blood“, Alexander Pirie, 1787.

[Legenda şi provenienţa ilustraţiei de la pagina 3]

Medicine and the Artist, de Carl Zigrosser/Dover Publications

[Legenda ilustraţiei de la pagina 4]

La un consiliu istoric, corpul de guvernare creştin a confirmat că legea lui Dumnezeu cu privire la sînge era încă în vigoare

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

Indiferent de consecinţe, primii creştini au refuzat să violeze legea lui Dumnezeu privitoare la sînge

[Provenienţa ilustraţiei]

Pictură de Gérôme, 1883, cu amabilitatea Galeriei de Artă Walters, Baltimore