Inimi zdrobite, credinţă zdruncinată

„PESTE tot erau numai trupuri moarte. Nu ne mai puteam da seama nici măcar unde fusese casa noastră“, a spus un bărbat din Sri Lanka după ce, în decembrie 2004, satul lui fusese distrus de un tsunami. Într-un articol despre dezastru, redactorul unor articole pe teme religioase a mărturisit că uneori „se roagă scrâşnind din dinţi“.

Mulţi socotesc dezastrele naturale o pedeapsă divină. Un jurnalist a numit un uragan devastator „pumnul lui Dumnezeu“. Vorbind despre calamităţi precum uraganul Katrina, unii conducători religioşi din Statele Unite au spus că sunt semne ale „mâniei lui Dumnezeu“ îndreptate asupra unor „oraşe ale păcatului“. În Sri Lanka, militanţii budişti i-au învinuit pe creştini de producerea acelui tsunami, adâncind astfel şi mai mult prăpastia ce desparte aceste religii. O persoană cu autoritate dintr-un templu hindus era de părere că zeul Şiva se înfuriase pentru că oamenii nu merg pe calea cea dreaptă. Un conducător religios budist din Statele Unite a spus cu privire la dezastrele naturale: „Nu ştim de ce se întâmplă aceste lucruri. Nu ştim nici măcar de ce existăm“.

Locuinţe distruse, vieţi pierdute, inimi zdrobite. Oare astfel de realităţi crude nu vă determină să vă întrebaţi uneori de ce permite Dumnezeu suferinţa? Sau sunteţi de părere că Dumnezeu are motive întemeiate să o permită, dar că nu ne-a dezvăluit acele motive? În următoarele articole se va trata chiar acest subiect. De asemenea, se va arăta ce măsuri putem lua pentru a reduce riscul de a ne răni sau de a ne pierde viaţa într-un eventual dezastru natural.

[Legenda fotografiei de la pagina 3]

Mulţi conducători religioşi nu ştiu de ce permite Dumnezeu dezastrele naturale