Un „împărat“ uimitor

FIIND cel mai mare pinguin, pinguinul-imperial ajunge la o înălţime de peste un metru şi cântăreşte până la 40 de kilograme. Când alţi pinguini se îndreaptă spre nord pentru a scăpa de iarna aspră şi întunecoasă a Antarcticii, pinguinii-imperiali se îndreaptă spre sud, tocmai spre Antarctica! De ce? Motivul este uluitor: ca să facă pui.

Când femela depune oul, masculul îl ridică repede de pe gheaţă şi-l aşază pe picioarele lui. Apoi îl vâră în „marsupiul“ lui, un pliu de piele situat în partea inferioară a abdomenului. După aceea, femela se îndreaptă spre largul mării în căutare de hrană. Timp de 65 de zile, în perioada celei mai aspre vremi, masculul cloceşte oul, pe toată această durată reuşind să supravieţuiască datorită grăsimii corpului. Pentru a-şi menţine căldura corpului în timpul viscolelor, care pot atinge viteze de până la 200 de kilometri pe oră, aceste păsări prudente se înghesuie una în alta în grupuri foarte mari, înlocuindu-se rând pe rând la marginea grupului şi stând cu spatele la vânt.

Cu o precizie incredibilă, puiul eclozează exact la întoarcerea femelei. Dar cum îşi găseşte ea partenerul între miile de masculi asemănători? Prin intermediul unui cântec. În timpul paradei nupţiale iniţiale, cei doi şi-au cântat unul altuia un cântec şi fiecare a memorat cântecul partenerului. Când femelele se întorc, masculii şi femelele cântă din toată inima. Oamenii s-ar putea simţi complet derutaţi în toată larma asta, dar pinguinii-imperiali îşi găsesc imediat partenerul. Apoi, după ce cu o oarecare reţinere lasă în grija mamei puiul abia ieşit din ou, masculul lihnit de foame se îndreaptă spre mare cu paşi legănaţi şi dându-se pe burtă, pe gheaţă, pe o distanţă de peste 70 de kilometri pentru a găsi hrană.

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 31]

Cu amabilitatea lui John R. Peiniger