Întărită de credinţa lui
Otânără de 17 ani a scris biroului de filială al Societăţii Watch Tower din Moldova, o republică a fostei Uniuni Sovietice, ca să-şi exprime aprecierea pentru articolul apărut în ediţia din 8 iunie 1998 a revistei Treziţi-vă! Articolul era intitulat „Alegerea mea între doi taţi“, iar în el era relatată experienţa unui tânăr armean.
„În timp ce citeam articolul, spunea tânăra, mi s-au umplut ochii de lacrimi, deoarece povestea vieţii lui este asemănătoare cu a mea.“ Ea a continuat: „Când aveam 15 ani, am început să studiez Biblia, iar la început părinţii mei nu s-au împotrivit. Dar, când am început să asist la întrunirile Martorilor lui Iehova, ei s-au opus cu vehemenţă. Apoi, în 1997, când am început să le împărtăşesc altora ceea ce învăţam, ei mi-au spus: «Du-te la prietenii tăi Martori ca să-ţi dea ei de mâncare, să te îmbrace ei şi să-ţi dea ei un loc de muncă. Eşti o fiică foarte neascultătoare!» Părinţii chiar m-au pedepsit fizic, lovindu-mă cu capul de perete.
Pentru mine, aceasta a fost o încercare foarte grea. Deseori aveam sentimentele pe care le-a exprimat tânărul armean, care a mărturisit că uneori se întreba dacă îi era plăcut lui Iehova. Mă gândeam: Nu sunt oare bună chiar de nimic? Mă va ierta Iehova pentru păcatele mele din trecut? Mă mai iubeşte oare Iehova?
Îmi era foarte greu, îndeosebi când mă gândeam că Iehova nu mă mai iubea. Adesea, în rugăciunile mele îl imploram cu lacrimi în ochi să mă ajute, să mă întărească pentru a nu-l părăsi niciodată. Şi, într-adevăr, am văzut că Iehova mi-a auzit rugăciunile şi mi-a răspuns la implorări. Mi-a dat fermitate, hotărâre şi curaj. Iar aceasta în special prin intermediul Cuvântului său, unde psalmistul a exclamat plin de încredere: «Căci tatăl meu şi mama mea mă părăsesc, dar DOMNUL mă primeşte». — Psalmul 27:10.
La 27 septembrie 1997, mi-am simbolizat dedicarea lui Iehova prin botez cu ocazia unui congres de circumscripţie al Martorilor lui Iehova ce s-a ţinut la Kagul. Văd cu claritate că Iehova, iubitorul nostru Tată ceresc, îşi îndeplineşte promisiunea făcută în Psalmul 84:11, unde se spune: «Căci DOMNUL Dumnezeu este un soare şi un scut; DOMNUL dă îndurare şi slavă şi nu lipseşte de nici un bine pe cei care umblă în neprihănire».
Îi sunt foarte recunoscătoare tânărului armean care şi-a relatat povestea vieţii în revista Treziţi-vă!, poveste care mi-a întărit credinţa. Sper ca, în cele din urmă, atât părinţii mei, cât şi ai lui să manifeste interes faţă de învăţăturile Bibliei“.