Potrivit Bibliei

Valoarea singurătăţii

ODATĂ, Isus „S-a urcat pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înnoptase şi El era singur acolo“ (Matei 14:23). Altădată, „când s-a crăpat de ziuă, Isus a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu“ (Luca 4:42). Aceste versete demonstrează că Isus Cristos a căutat şi a preţuit momentele de singurătate de care se bucura din când în când.

Biblia ne oferă şi alte exemple de bărbaţi care, la fel ca Isus, au preţuit singurătatea. În clipele în care era treaz noaptea, psalmistul medita la măreţia Marelui său Creator. Iar Isus Cristos s-a dus într-un „loc pustiu“ imediat după ce a aflat vestea morţii lui Ioan Botezătorul. — Matei 14:13; Psalmul 63:6.

În aceste zile, când viaţa este foarte trepidantă, faptul de a fi singuri, fie siliţi de împrejurări, fie din proprie voinţă, nu este considerat ca fiind ceva de mare importanţă. Vă amintiţi când aţi fost ultima dată singuri? O tânără femeie căsătorită a spus: „N-am fost singură niciodată în viaţa mea“.

Dar este singurătatea, într-adevăr, necesară? Dacă da, cum pot fi folosite clipele de linişte pentru a trage foloase de pe urma lor şi a găsi satisfacţie? Şi ce rol joacă echilibrul când căutăm să fim singuri?

De ce este valoroasă singurătatea?

Biblia ne spune că un slujitor al lui Dumnezeu din vechime, pe nume Isaac, a dorit să fie singur şi ‘a ieşit pe câmp când era seară’. De ce? Ca „să mediteze“, spune relatarea (Geneza 24:63). Potrivit unui dicţionar, a medita înseamnă „a gândi în mod contemplativ sau pe îndelete“. Acest lucru „necesită o perioadă de concentrare lungă şi serioasă“. În cazul lui Isaac, care urma să-şi asume unele responsabilităţi grele, faptul de a medita fără să fie distras de nimic avea să-l ajute să-şi clarifice ideile, să-şi ordoneze gândurile şi să evalueze priorităţile.

Un specialist în boli psihice spune că, atât timp cât „singurătatea este ţinută în anumite limite, absenţa altor persoane ne ajută să ne ordonăm gândurile şi să ne concentrăm mai bine“. Mulţi vor confirma că acest lucru poate fi înviorător, întăritor şi sănătos.

Printre roadele demne de dorit ale meditării se numără şi o atitudine rezervată şi acele calităţi care atrag după sine o vorbire şi acţiuni înţelepte, care, la rândul lor, fac ca relaţiile dintre persoane să fie armonioase. De exemplu, cel care învaţă să mediteze poate învăţa şi când anume să fie calm. În loc să vorbească în mod nechibzuit, el se gândeşte dinainte la efectul pe care l-ar putea avea cuvintele sale. „Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el“, spune un scriitor biblic sub inspiraţie (Proverbele 29:20). Care este antidotul folosirii limbii în acest mod necugetat? Iată ce spune Biblia: „Inima celui drept se gândeşte [meditează, NW] ce să răspundă“. — Proverbele 15:28; compară cu Psalmul 49:3.

În cazul creştinilor, meditarea în linişte asociată cu singurătatea este un element esenţial pentru a creşte spre maturitate spirituală. Următoarele cuvinte ale apostolului Pavel sunt foarte potrivite în acest sens: „Meditează la aceste lucruri, fii absorbit de ele, pentru ca progresul tău să fie evident pentru toţi“. — 1 Timotei 4:15, NW.

Apropiaţi-vă de Dumnezeu în clipele de singurătate

Iată ce a spus un scriitor englez: „Singurătatea este încăperea în care Dumnezeu ne acordă audienţă“. Uneori, Isus a simţit nevoia să se retragă departe de ceilalţi oameni şi să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu în singurătate. Biblia menţionează în acest sens următorul exemplu: „A doua zi dimineaţa, pe când era încă întuneric de tot, El S-a sculat, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo“. — Marcu 1:35.

În psalmi, de repetate ori se face referire la meditare, subiectul acesteia fiind Dumnezeu. Iată ce i-a spus regele David lui Iehova: „Mă gândesc [meditez, NW] la Tine“. Cuvintele lui Asaf redau aceeaşi idee: „Mă voi gândi [voi medita, NW] la toate lucrările Tale şi voi lua aminte la faptele Tale“ (Psalmii 63:6; 77:12). Prin urmare, când reflectăm la calităţile divine şi la modul de acţiune al lui Dumnezeu suntem bogat răsplătiţi. Aprecierea noastră faţă de Dumnezeu creşte şi reuşim să ne apropiem mai mult de el. — Iacov 4:8.

Este nevoie de echilibru

Bineînţeles, trebuie să fim echilibraţi când căutăm să fim singuri. Singurătatea poate fi descrisă drept un loc care aduce satisfacţii dacă suntem în vizită, dar care devine periculos dacă rămânem. Cel care se izolează prea mult se opune necesităţilor umane de bază, şi anume necesităţii de a ne asocia, de a comunica şi de a ne exprima dragostea. În plus, izolarea poate fi solul din care creşte buruiana nebuniei şi a egoismului. Un proverb biblic ne dă următorul avertisment: „Cel ce se retrage în singurătate caută ce-i place lui însuşi, dar este împotriva adevăratei înţelepciuni“ (Proverbele 18:1). Pentru a căuta singurătatea în mod echilibrat trebuie să recunoaştem pericolele izolării.

La fel ca Isus şi ca alţi bărbaţi spirituali din timpurile biblice, creştinii de azi preţuiesc momentele de singurătate. Este adevărat, cu atâtea responsabilităţi şi griji poate fi foarte greu să găsim timp şi ocazii pentru a medita în singurătate. Cu toate acestea, aşa cum stau lucrurile cu tot ceea ce este cu adevărat valoros, trebuie să răscumpărăm „timpul oportun“ (Efeseni 5:15, 16, NW). Aşadar, putem spune asemenea psalmistului: „Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele şi cugetarea inimii mele, DOAMNE“. — Psalmul 19:14.