Moartea tinerilor: o tragedie

„Pur şi simplu am senzaţia că generaţia noastră moare.“ — Johanna P., 18 ani, studentă în anul I, Connecticut (SUA).

CEEA ce au văzut ofiţerii de poliţie la o fermă aflată chiar lângă Hobart, capitala Tasmaniei (insula-stat a Australiei), era înfiorător. În casă se aflau cadavrele a patru fete, care aveau între 10 şi 18 ani. Toate fuseseră ucise de tatăl lor, care zăcea în apropiere, împuşcat mortal în cap. El îşi tăiase mâna dreaptă cu un topor. Această crimă-sinucidere a zguduit întreaga Tasmanie. Iar locuitorii insulei nu au reuşit să găsească răspuns la întrebarea: De ce? De ce au trebuit să moară aceste patru fete nevinovate?

Belgia este încă cutremurată în urma unui caz de abuz sexual asupra a şase fete şi uciderea a patru dintre ele, autorul fiind un violator care fusese eliberat condiţionat. Belgienii şi-au pus aceeaşi întrebare: De ce? În Argentina, unele mame cred că 30 000 de persoane, printre care se numără în mare parte fiii şi fiicele lor, au dispărut în ceea ce azi este numit războiul murdara. Unii dintre aceşti nefericiţi au fost torturaţi, drogaţi, după care au fost duşi cu avioanele şi aruncaţi în ocean. Mulţi dintre cei care au fost aruncaţi erau încă în viaţă. De ce au trebuit ei să moară? Mamele lor aşteaptă încă un răspuns.

În 1955, la Congresul Internaţional al Mamelor a fost denunţată inutilitatea războiului şi s-a anunţat că acel congres era, „în primul rând, un mare strigăt, un strigăt de avertizare al tuturor femeilor care luptă să-şi ocrotească copiii, mari şi mici, de nenorocirile pe care le aduc războiul şi pregătirile pentru război“. În mod paradoxal, numărul tinerilor care au murit în conflictele sângeroase ce au avut loc după acest congres a continuat să crească în întreaga lume — o imensă pierdere din patrimoniul genetic al omenirii.

Moartea celor tineri are o lungă istorie

Paginile istoriei sunt pline de sângele tinerilor. Chiar şi în secolul nostru iluminat, cum i se mai spune, principala ţintă a măcelului în conflictele rasiale şi tribale au fost tinerii. Se pare că tinerii trebuie să plătească cu propria viaţă greşelile şi ambiţia celor mai în vârstă decât ei.

Într-o ţară africană, mai mulţi adolescenţi religioşi au alcătuit un grup de soldaţi autointitulat Armata de Rezistenţă a Domnului. Aceştia fuseseră îndoctrinaţi să creadă că gloanţele nu îi vor atinge, declară ziarul The New Republic. Nu este deloc surprinzător că articolul a fost intitulat „Adolescenţă pustie“! Aşadar, familiile care au rămas fără fii şi fiice — care nu au fost deloc imuni la gloanţe — se întreabă pe bună dreptate: De ce au trebuit să moară tinerii noştri? Ce sens au avut toate acestea?

La toată această suferinţă se adaugă şi tinerii care se sinucid.

[Notă de subsol]