Gustul: un dar de la Creatorul nostru iubitor

„ÎN LUMEA [celor cinci] simţuri, gustul este regina“, a spus Linda Bartoshuk, o renumită cercetătoare care studiază simţul gustului. Este o plăcere să simţim gustul mâncărurilor, dar este şi o protecţie, deoarece putem deosebi ceea ce este bun de mâncat de ceea ce ne face rău.

Minunatul simţ al gustului ne permite să savurăm gustul dulce al unei portocale proaspete, gustul răcoritor al îngheţatei de mentă, gustul amar al unei înviorătoare ceşti de cafea băute dimineaţa şi finul gust condimentat al sosului bucătarului, gust simţit numai de cei iniţiaţi. Gustul este atât de puternic, încât i s-au asociat şi trăsături de personalitate.

Probabil aţi spus că anumite persoane sunt dulci. Sau poate că despre alţii aţi spus că au o figură acră. Despre cel care nutreşte duşmănie faţă de alte persoane se poate spune că este plin de amar. Biblia vorbeşte, de exemplu, despre „oameni cu sufletul amar“ şi despre „vorbe amare“. — Judecători 18:25, NW; Psalmul 64:3; 2 Samuel 17:8, NW.

Gustul şi istoria lumii

Gustul a fost un factor determinant în călătoriile întreprinse în secolele al XV-lea şi al XVI-lea pentru descoperirea de noi teritorii. Cu circa 500 de ani în urmă, Vasco da Gama a plecat pe mare până în India, înconjurând Africa, şi s-a întors în Portugalia cu corabia încărcată de mirodenii. În următoarele trei secole, naţiunile europene, cum ar fi Franţa, Marea Britanie, Olanda, Portugalia şi Spania, au intrat în conflict pentru a-şi disputa supremaţia asupra surselor de mirodenii.

„De ce naţiunile s-au avântat în luptă şi au fost gata să moară pentru nişte mirodenii?“, poate că vă întrebaţi. Ca să satisfacă gustul! Într-adevăr, gustul europenilor pentru mirodenii a fost foarte puternic. Chiar şi în zilele noastre, industria modernă, comerţul şi ştiinţa se îngrijesc să furnizeze produse care să satisfacă gustul.

Dar ce este gustul? Şi cum anume funcţionează acesta împreună cu celelalte simţuri ale noastre?

Rolul limbii

Un rol important în simţul gustului îl are limba. Aici sunt localizaţi majoritatea mugurilor gustativi; totuşi, există câţiva muguri gustativi şi în alte zone ale gurii şi în esofag. Priviţi-vă cu atenţie limba în oglindă. Veţi observa o mulţime de mici proeminenţe, iar dacă veţi atinge limba cu mâna, vi se va părea catifelată. Aceste proeminenţe se numesc papile gustative. Papilele de pe limbă conţin mănunchiuri de muguri gustativi. „Fiecare mugur conţine peste 100 de celule gustative, care, sub acţiunea unui stimul, activează o celulă nervoasă ce transmite semnalul la creier“, se spune în revista Science.

Numărul mugurilor gustativi poate varia foarte mult de la persoană la persoană, iar acest lucru afectează gustul. Limba omului poate avea până la 10 000 de muguri gustativi, dar poate avea şi maximum 500 de muguri. Inglis Miller, care a studiat anatomia mugurilor gustativi, a făcut următoarea observaţie: „Oamenii care au mai mulţi muguri gustativi gustă mai multe lucruri; cei care au mai puţini muguri gustativi gustă mai puţine lucruri“.

Cum funcţionează simţul gustului

Gustul este un simţ foarte complicat. Strict vorbind, el este o chestiune de chimie. Substanţele chimice din mâncare dizolvate în gură acţionează ca nişte stimuli asupra celulelor receptoare gustative, ale căror terminaţii se află în porii de pe limbă. Celulele receptoare reacţionează şi stimulează celulele nervoase (neuronii), care transmit semnalele primite de la mugurul gustativ la creier.

Este uimitor că un mugur gustativ poate activa mai mulţi neuroni, iar un neuron poate primi mesaje de la mai mulţi muguri gustativi. Nimeni nu cunoaşte cu exactitate modul în care celulele receptoare gustative şi complicata lor reţea sortează toate semnalele. Iată ce declară Encyclopedia Americana: „Senzaţiile pe care creierul le percepe sunt în mod clar rezultatul unei complicate codificări de impulsuri electrice transmise de celulele receptoare“.

La senzaţia pe care noi o identificăm drept gust mai participă şi alte simţuri. The New Book of Popular Science a scris următoarele: „Uneori este greu să ne dăm seama dacă gustăm sau mirosim o substanţă“. De exemplu, s-ar putea să trecem pe lângă o brutărie şi să simţim mirosul de pâine proaspătă, tocmai scoasă din cuptor. Deodată începe să ne lase gura apă. Iar dacă intrăm în magazin şi vedem pâinea şi probabil îi şi atingem coaja, simţurile noastre sunt şi mai excitate. De-abia aşteptăm să muşcăm din ea!

Aşadar, ce este acest simţ al gustului? Iată ce explicaţie dă revista Omni: „Ceea ce un nespecialist spune că este gust, în realitate este o sinteză complicată de mai multe senzaţii: miros, gust, pipăit, textură, văz, iritaţie chimică (senzaţia de arsură dată de un ardei iute, cea de răcoare dată de mentă) şi temperatură“.

Însă, continuă articolul, „gustul . . . este foarte simplu. Deosebim patru (şi numai patru) gusturi de bază: dulce, sărat, acru şi amar“. Deşi este larg răspândită ideea conform căreia limba este împărţită în zone sensibile la anumite gusturi, în prezent se crede că un singur mugur gustativ aflat în orice zonă a limbii poate detecta mai multe sau chiar toate cele patru gusturi de bază.

Totuşi, există încă multe lucruri neştiute despre chimia gustului. De exemplu, nu s-a înţeles de ce prin adăugarea câtorva picături de suc de lămâie, care este acru, gustul sărat al mâncării devine mai puternic. Este, de asemenea, interesant faptul că gustul dulce, cel acru şi cel sărat produc semnale electrice în celulele gustative, însă se pare că gustul amar declanşează un mesaj chimic care porneşte din aceste celule.

Cum se poate dobândi gustul pentru un anumit aliment

Probabil că aţi dobândit gustul pentru alimente care la început nu v-au plăcut. Acest lucru poate fi valabil în cazul unor produse ca măslinele, brânza cu mucegai (gorgonzola), rapiţa sălbatică, condimentele iuţi şi biterul. Din cele mai vechi timpuri, „verdeţurile amare“, de pildă andivele şi cicoarea, au dat o aromă deosebită mâncărurilor şi salatelor. Însă gustul vostru trebuie să fie educat ca să vă placă alimentele amare. — Exodul 12:8.

Studiile dezvăluie că de mare importanţă în dobândirea gustului pentru o mâncare sunt împrejurările în care aţi întâlnit pentru prima oară acea mâncare. De exemplu, o femeie nu gustase niciodată mortadella (salam de Bologna). Chiar şi simplul fapt de a-l vedea sau de a-l mirosi îi producea repulsie. Acest lucru se datora faptului că mama ei avusese aversiune faţă de mortadella. Însă, într-o zi, când avea peste 20 de ani, acestei femei i s-a făcut foarte foame şi nu a găsit altceva de mâncare decât mortadella. Aşadar, a mâncat câteva felii şi a rămas uimită că, de fapt, i-a plăcut gustul!

Prin urmare, dacă vreţi să dobândiţi gustul pentru ceva nou, încercaţi să mâncaţi din acel produs când vă este cu adevărat foame. Iar dacă sunteţi părinţi, nu uitaţi că modul în care reacţionaţi la anumite mâncăruri, precum şi împrejurările în care le prezentaţi copiilor voştri îi pot influenţa. Creaţi un mediu plăcut când prezentaţi mâncăruri noi. Implicaţi-l pe copil. Iată ce sugestie a dat o scriitoare:

„În timp ce preparaţi mâncarea, ţineţi sugarul sau copilul mic în bucătărie, fie într-un ţarc de joacă, fie pe un scaun. El va vedea şi va mirosi mâncărurile familiei într-un cadru fericit, confortabil — şi se va familiariza cu acestea chiar înainte de a fi suficient de mare ca să le poată mânca. După câteva luni puteţi să-i daţi mici bucăţi din ceea ce pregătiţi, bucăţi care pot fi crude sau parţial gătite“.

Ea a adăugat: „Poate că este nevoie de timp suplimentar şi de o pregătire prealabilă, însă uneori când gătiţi mâncăruri noi sau mâncăruri care nu-i plac copilului vostru, căutaţi modalităţi simple de a-l pune să vă ajute. Îndemnaţi-l să guste în timp ce pregătiţi mâncarea. Micul vostru ajutor va fi fericit şi flămând când va gusta — condiţii ideale pentru o prezentare reuşită a mâncării“.

Când gustul începe să se piardă

Din nefericire, simţul gustului poate slăbi odată cu vârsta, după cum a arătat Barzilai, prietenul înaintat în vârstă al regelui David: „Eu sunt astăzi în vârstă de optzeci de ani. . . . Poate slujitorul tău să mai aibă vreun gust pentru ce mănâncă şi bea?“ (2 Samuel 19:35). S-ar putea ca şi alţi factori să fie răspunzători de slăbirea simţului gustului sau chiar de pierderea lui.

Acest lucru se poate datora unei lovituri la cap, unei alergii, unei infecţii, unor medicamente, expunerii la substanţe chimice toxice sau chiar unei simple răceli. Cât de mare este disperarea celor care nu au nici miros, nici gust reiese din mişcătoarele cuvinte ale unei victime. Iată ce a scris aceasta: „Luăm de la sine înţeles aroma tare a cafelei şi gustul dulce al portocalelor, iar atunci când ne pierdem aceste simţuri este aproape ca şi cum am uitat cum se respiră“.

Aşa-numitul gust-fantomă este o tulburare care se manifestă prin faptul că persoana respectivă simte în permanenţă gustul unui lucru care nu este deloc prezent. Bolnavii de cancer care fac chimioterapie au uneori dereglări ale simţului gustului şi al mirosului.

O binecuvântare de la Dumnezeu

Ce încântare este când avem simţul gustului ascuţit! Mulţi dintre cei mai în vârstă îşi amintesc cu plăcere de gusturile pe care le savuraseră când au fost tineri — gustul fructelor coapte culese din pomi sau cel al unor mâncăruri pregătite într-un mod deosebit. Dorinţa Creatorului nostru de a ne bucura de această plăcere a gustului se poate vedea din promisiunea sa referitoare la un banchet de „lucruri grase, pline de măduvă“, care va avea loc în lumea sa nouă şi dreaptă, când suferinţa, bătrâneţea şi moartea vor dispărea pentru totdeauna. — Isaia 25:6–9; Iov 33:25; Apocalipsa 21:3, 4.

Într-adevăr, gustul ne îmbogăţeşte viaţa. Fără acesta, mâncatul ar fi la fel de plictisitor ca şi alimentarea unei maşini cu combustibil. Gustul este o adevărată binecuvântare de la Creatorul nostru iubitor şi atotînţelept!

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Învăţaţi-l pe copilul vostru să savureze mâncărurile hrănitoare