Lumea în obiectiv
Nici un „izvor al tinereţii“ pe plan medical
Specialista în geriatrie Andréa Prates este de părere că mania de a lua medicamente pentru menţinerea tinereţii, cum ar fi anumiţi hormoni, poate „aduce cu sine un anumit gen de avantaje, însă poate şi să dăuneze mult sănătăţii voastre“. În lupta împotriva îmbătrânirii, „noile obiceiuri sunt mai eficiente decât noile medicamente“, sfătuieşte dr. Prates. Printre bunele obiceiuri care pot duce la creşterea longevităţii se numără faptul de a dormi suficient, păstrarea unei bune dispoziţii, întinderea muşchilor, efectuarea cu moderaţie a unor exerciţii fizice, precum şi unele exerciţii intelectuale şi evitarea grăsimilor, precizează revista braziliană Superinteressante. De asemenea, este important să se consume vitamine şi minerale, care se găsesc în fructe şi legume. Îmbătrânirea afectează toate celulele organismului, iar o singură substanţă nu poate fi utilă în acelaşi timp tuturor organelor.
Prima clonare a unui mamifer adult
La sfârşitul lunii februarie, cercetătorii din Scoţia au uimit lumea anunţând că au obţinut un miel clonat din ADN-ul unei oi adulte. Deşi de mai mulţi ani s-a realizat clonarea celulelor germinale, până în prezent, producerea unui geamăn genetic al unui mamifer adult era considerată de mulţi oameni de ştiinţă ceva imposibil. Cercetătorii au spus că, teoretic, aceeaşi tehnică ar putea fi aplicată şi la oameni, ceea ce înseamnă că ADN-ul unei celule luate de la un adult ar putea fi folosit pentru producerea unui geamăn identic din punct de vedere genetic, însă mai tânăr. Cu toate acestea, Ian Wilmut, cercetătorul care a condus proiectul, consideră această idee inacceptabilă din punct de vedere etic, se arată în International Herald Tribune. Organizaţia Mondială a Sănătăţii este de aceeaşi părere şi este împotriva clonării umane, considerând-o drept o ‘formă extremă a experimentului’, precizează The Journal of the American Medical Association.
Atenţie la stres!
„Zi de zi, milioane de brazilieni se luptă cu stresul“, declară revista Veja. Probabil că mulţi dintre ei cred că faptul de a lucra timp îndelungat la capacitatea lor maximă este o dovadă a eficienţei lor, însă această atitudine poate fi dăunătoare. „Un muncitor este foarte eficient când este supus unei măsuri rezonabile de stres, dar atinge un maximum de productivitate când, fără să fie conştient, a depăşit deja limita fizică“, explică dr. Marilda Lipp, de la Universitatea Catolică Pontificală. „Supusă unor mari presiuni, fiinţa umană realizează lucruri extraordinare pentru o vreme. După aceea, este pur şi simplu dărâmată.“ Cei cărora le este greu să delege responsabilităţi sunt supuşi unui stres mai mare, se arată în raport. Cel mai tare afectaţi de stres sunt cei cărora, aşa cum arată dr. Lipp, „le este greu să-şi exprime sentimentele, care, de obicei, explodează în momente de tensiune, iar apoi fac eforturi ca să fie amabili şi manieraţi“.
Puişori electronici
În Japonia, puişorii electronici au devenit o manie la nivel naţional, preciza Asahi Evening News la începutul acestui an. Jucăria în formă de ou are un ecran pe care apar imagini ale unui puişor de găină în diferite stadii de dezvoltare. La cinci minute după ce se apasă pe un buton, pe ecran apare un puişor de găină. Apoi „puişorul“ piuie prin intermediul unor bip-uri, chemându-şi stăpânul să-l „hrănească“ şi să se îngrijească de alte necesităţi ale lui, lucru care se realizează apăsând diferite butoane. El poate piui în orice moment, chiar şi în timpul nopţii. Dacă nu primeşte un răspuns la aceste semnale, puişorul „moare“ prematur. Însă oricare ar fi situaţia, după aproximativ o săptămână, puişorul moare. Jucăria poate fi apoi reprogramată, astfel încât să se „nască“ un alt puişor, cu o nouă personalitate. Se spune că unii s-au ataşat de puişorul lor digital ca de un copil. Iată ce a spus un medic despre puişorul său: „Când acesta a murit, m-am simţit mult mai trist decât atunci când a murit unul dintre pacienţii mei“.
Exploatarea copiilor
„Se crede că, pe întregul glob, circa două milioane de copii sunt victime ale comerţului sexual“, declară ENI Bulletin. Un astfel de abuz organizat asupra copiilor, deja foarte răspândit în unele părţi ale Asiei, ia în prezent proporţii în Americi. Rodrigo Quintana, specialist la Institutul Interamerican pentru Copii, a afirmat că, în ultimul deceniu, această problemă a luat proporţii extraordinar de mari în America Latină. Quintana a făcut referire la unele statistici care arată că zeci de mii de minori din ţările din America Latină practică în prezent prostituţia.
S-a descoperit o dâră de antimaterie
Recent, astrofizicienii au descoperit ceea ce pare a fi o dâră de antimaterie, lungă de 3 500 de ani-lumină, care porneşte din centrul galaxiei noastre, Calea Lactee, anunţă The New York Times. Antimateria este formată din particule atomice care sunt exact ca materia obişnuită, cu singura deosebire că sunt încărcate electric invers. În contact cu particulele de materie obişnuită, acestea se anihilează reciproc şi eliberează puternice raze gamma cu o anumită energie. Cercetătorii au identificat dâra ca fiind antimaterie când au reglat satelitul Compton Gamma Ray Observatory la acel nivel de energie. În ce priveşte efectul acestei dâre, „astrofizicienii au spus că ea nu ameninţă Pământul, ci numai imaginea pe care şi-au făcut-o despre galaxie“.
Alungarea elefanţilor
„În Asia, elefanţii distrug anual recolte în valoare de mii de dolari“, declară zoologul Loki Osborn, de la Universitatea din Cambridge. După cum s-a anunţat în revista New Scientist, elefanţii din Africa sunt şi ei atraşi într-un număr tot mai mare de această sursă de hrană. Conform obiceiurilor locale, fermierii încercau să sperie animalele bătând în tobe sau aruncând cu pietre. De asemenea, mulţi elefanţi care au invadat culturile au fost împuşcaţi, arată Osborn, „însă acest lucru nu a redus prea mult pagubele aduse recoltei“. Osborn şi un inventator sunt de părere că au descoperit o soluţie mai bună: un spray care conţine circa 1 kg de ardei iute şi ulei şi care poate fi pulverizat în preajma elefantului cu ajutorul unui lansator cu aer comprimat. El precizează că nasul lung al elefantului este unul dintre cele mai sensibile nasuri din lumea animală. În timpul testelor efectuate în Zimbabwe, „elefanţii rămâneau mai întâi nemişcaţi, după care suflau aer pe nas şi plecau rapid de acolo“. Ardeiul iute nu îi afectează decât temporar, se spune în raport.
Fumul de la alţii este ucigător
„Anual, bolile de inimă şi cele arteriale provoacă peste 50 000 de decese din cauza expunerii la fumul de la alţii“, adică la fumul provenit de la ţigările altora, se arată într-un raport din revista americană Good Housekeeping. În plus, în cazul nefumătorilor care stau cu regularitate într-un mediu în care se fumează, riscul de a face bronşită şi pneumonie este deosebit de mare, crescând şi riscul de a face diferite tipuri de cancer. Mirosul neplăcut care persistă într-o încăpere zile întregi după ce o persoană a fumat acolo nu este considerat periculos. Însă „încăperile pline de fum pot fi de şase ori mai poluate decât aerul de pe o şosea aglomerată“, se spunea în articol. Tot aici se mai spunea că „unul din opt cazuri mortale provocate de fumat este o consecinţă a expunerii la fumul de la alţii“.
Planta viitorului?
Înainte de a fi tăiat de colonişti pentru a reda terenul agriculturii, bambusul se găsea din abundenţă în toată zona din jurul ecuatorului, precizează The UNESCO Courier. Numai în Africa există 1 500 de specii de bambus. Această plantă are numeroase şi variate utilizări. Având o rezistenţă de rupere la tracţiune mai mare decât cea a oţelului, el este un excelent material de construcţii. În Columbia, unele clădiri cu două etaje construite din bambus au peste 100 de ani şi sunt încă locuite. Bambusul este bun şi la instalaţii, ca material combustibil şi pentru multe alte utilizări. Vlăstarii de bambus sunt folosiţi chiar şi la anumite preparate culinare din bucătăria chinezească şi japoneză. Calităţile remarcabile ale bambusului au fost, probabil, subestimate în trecut. Însă proprietăţile lui utile şi creşterea lui rapidă — ajunge la maturitate în numai cinci ani — îi determină pe unii să-l vadă într-o nouă lumină, drept „planta viitorului care este mereu disponibilă“.
Astmul la copii are legătură cu gândacii
În urma unui studiu realizat timp de cinci ani de Institutul American al Sănătăţii, reiese că gândacii de bucătărie sunt răspunzători de înmulţirea rapidă a cazurilor de astm la copiii din zonele centrale aglomerate ale oraşelor, semnalează ziarul new-yorkez Daily News. Dintre cei 1 528 de copii astmatici din 7 oraşe care au fost examinaţi, 37% erau foarte alergici la gândaci. Cei care aveau alergie şi care fuseseră expuşi unui număr mare de gândaci în dormitoarele lor aveau nevoie de spitalizare, probabil, de trei ori mai mult decât ceilalţi copii astmatici. Dr. David Rosenstreich, conducătorul studiului, a încurajat să se ducă o luptă împotriva gândacilor folosindu-se capcane de gândaci, insecticide, acid boric şi făcându-se o curăţenie exemplară. Pentru a înlătura excrementele de gândaci aflate în praf este bine să se dea cu aspiratorul prin toată casa, declară el. „Trebuie eliminată orice sursă de hrană şi apă pentru gândaci, adaugă dr. Rosenstreich, fiind vorba îndeosebi de acele locuri unde apa curge sau picură. Gândacii trebuie să bea ca să trăiască.“