Unde criza este mai mare
MARY, care locuieşte în Statele Unite, îşi începe ziua cu un duş, apoi se spală pe dinţi în timp ce apa de la robinet curge încontinuu, apoi trage apa la toaletă, după care se spală pe mâini. Chiar înainte de micul dejun poate folosi atât de multă apă, încât ar fi suficientă ca să umple cu ea o cadă. Până la sfârşitul zilei, Mary, la fel ca mulţi alţi americani, a folosit mai mult de 350 de litri de apă, suficientă cât să umple cada de două ori şi jumătate. Pentru ea, o rezervă de apă curată, îndestulătoare, nu este mai departe de cel mai apropiat robinet. Întotdeauna o are la dispoziţie. Şi o consideră de la sine înţeles.
Pentru Dede, care locuieşte în vestul Africii, povestea este cu totul alta. Ea se trezeşte cu mult înainte de revărsatul zorilor, se îmbracă şi, ducând pe cap un vas mare pe care-l ţine ca să nu se clatine, porneşte spre cel mai apropiat râu, aflat la o depărtare de 8 kilometri. Acolo se îmbăiază, umple vasul cu apă, apoi se întoarce acasă. Această activitate zilnică îi ia aproximativ patru ore. Apoi, timp de încă o oră, filtrează apa de paraziţi, după care o împarte în trei bidoane: unul cu apă de băut, celălalt cu apă pentru uz caznic, iar al treilea cu apă pentru baia de seară. Când are de spălat haine, întotdeauna trebuie să meargă cu ele la râu.
„Aici, lipsa de apă ne ucide“, mărturiseşte Dede. „Dacă aproape jumătate din dimineaţă o petrecem cu adusul apei, cât din zi ne mai rămâne pentru agricultură sau pentru alte activităţi?“
Situaţia lui Dede nu este nici pe departe unică. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), timpul total petrecut în fiecare an de numărul mare de femei şi copii care aduc apă de la mare depărtare, din surse care deseori sunt poluate, se ridică la peste zece milioane de ani!
Unii au, alţii nu au
Aşadar, deşi în lume există suficientă apă dulce, ea nu este distribuită uniform. Aceasta este prima problemă majoră. Oamenii de ştiinţă recunosc, de exemplu, că, în timp ce Asia deţine 36 la sută din cantitatea de apă din lacurile şi râurile lumii, pe acest continent trăieşte 60 la sută din populaţia lumii. În schimb, fluviul Amazon deţine 15 la sută din cantitatea de apă din râurile lumii, dar numai 0,4 la sută dintre oamenii de pe glob trăiesc suficient de aproape de acest fluviu ca să-i folosească apa. În mod asemănător, nici precipitaţiile nu sunt distribuite uniform. Unele regiuni ale pământului sunt uscate aproape tot timpul; altele, deşi nu sunt întotdeauna uscate, suferă uneori de perioade de secetă.
Mulţi experţi sunt de părere că oamenii pot provoca unele schimbări ale climei, schimbări care influenţează cantitatea de precipitaţii. Despădurirea, cultivarea excesivă şi păşunatul excesiv, toate acestea contribuie la deşertificarea pământului. Unii susţin că, atunci când se întâmplă lucrul acesta, suprafaţa pământului reflectă în atmosferă o cantitate mai mare de lumină provenită de la soare. Rezultatul? Atmosfera se încălzeşte, norii se dispersează şi plouă mai puţin.
Pământul nefertil poate constitui şi el o cauză a micşorării cantităţii de precipitaţii, întrucât o mare parte din apa de ploaie care cade în regiunile împădurite este chiar apa care mai întâi s-a evaporat din vegetaţie — din frunzele copacilor şi din subarboret. Cu alte cuvinte, vegetaţia joacă rolul unui burete uriaş, care absoarbe şi reţine apa de ploaie. Când copacii şi subarboretul sunt tăiaţi, cantitatea de apă din care se formează norii de ploaie scade şi ea.
Cât de grav se răsfrâng acţiunile oamenilor asupra ploilor rămâne încă de văzut; trebuie să se mai facă cercetări în acest sens. Un lucru însă este sigur: lipsa de apă se accentuează. Banca Mondială ne avertizează deja că lipsa de apă ameninţă economia şi sănătatea locuitorilor din 80 de ţări. Şi deja 40 la sută din populaţia pământului — adică mai mult de 2 miliarde de oameni — nu dispune de apă curată sau de condiţii igienice.
Când se confruntă cu lipsa de apă, ţările bogate reuşesc de obicei să găsească fondurile necesare pentru soluţionarea acestei probleme grave. Ele construiesc baraje, utilizează tehnologii costisitoare cu care îşi reciclează apa sau chiar desalinizează apa de mare. Ţările sărace nu au astfel de posibilităţi. Deseori, acestea trebuie să aleagă între raţionalizarea apei potabile — fapt care ar putea împiedica progresul economic — şi reducerea producţiei de alimente sau refolosirea apei netratate, care duce la proliferarea bolilor. Având în vedere faptul că nevoia de apă este pretutindeni într-o continuă creştere, viitorul pare extrem de sumbru în privinţa rezervelor de apă.
Un deceniu al speranţei
La Adunarea Generală a Naţiunilor Unite ţinută în data de 10 noiembrie 1980 s-a vorbit cu încredere despre apropierea „Deceniului Internaţional al Rezervelor de Apă Potabilă şi al Igienei“. Cu ocazia acestei adunări s-a propus drept obiectiv ca, până în anul 1990, toţi locuitorii ţărilor în curs de dezvoltare să beneficieze pe deplin de apă curată şi de condiţii igienice. Până la sfârşitul deceniului fuseseră cheltuiţi în total aproximativ 134 de miliarde de dolari în scopul epurării apei necesare unui număr de peste un miliard de persoane şi pentru instalaţiile de canalizare de care au nevoie peste 750 de milioane de persoane — o realizare cu adevărat impresionantă.
Şi totuşi, aceste realizări înfăptuite în ţările în curs de dezvoltare au fost umbrite de o creştere a populaţiei cu 800 de milioane de persoane. Astfel, în anul 1990, încă existau peste un miliard de persoane care nu dispuneau de apă potabilă şi de servicii sanitare corespunzătoare. Situaţia părea să fie ecoul cuvintelor reginei din povestea pentru copii intitulată Through the Looking-Glass (De cealaltă parte a oglinzii), care i-a spus lui Alice următoarele: „Vezi, ca să rămâi în acelaşi loc, trebuie să fugi cât poţi de tare. Ca să mergi mai departe, trebuie să fugi cel puţin de două ori mai tare!“
Potrivit celor declarate de OMS, din 1990 încoace s-a înregistrat un progres „nesemnificativ“ în privinţa îmbunătăţirii situaţiei celor care duc lipsă de apă şi de condiţii igienice. Sandra Postel, pe atunci vicepreşedinta programului de cercetări de la Institutul Worldwatch, a scris următoarele: „Faptul că 1,2 miliarde de oameni nu pot bea apă fără să fie ameninţaţi cu îmbolnăvirea sau cu moartea rămâne o greşeală morală gravă. Motivul nu este atât lipsa de apă sau tehnologiile inadecvate, cât lipsa unui angajament social şi politic care să satisfacă nevoile de bază ale celor săraci. Ar fi necesari încă aproximativ 36 de miliarde de dolari pe an, adică abia 4 la sută din cheltuielile militare făcute pe plan mondial, pentru ca întreaga omenire să dispună de ceea ce majoritatea dintre noi le consideră acum de la sine înţeles: apă potabilă şi condiţii igienice de eliminare a reziduurilor“.
Creşte populaţia, creşte necesarul de apă
Repartizarea neuniformă a apei este împiedicată de o a doua problemă: Odată cu creşterea populaţiei, creşte şi necesarul de apă. Cantitatea de ploi de pe glob rămâne aproape constantă, numărul populaţiei însă creşte considerabil. În ultimul secol, consumul de apă s-a dublat de cel puţin două ori, iar unii prognozează că în următorii 20 de ani acesta s-ar putea dubla din nou.
Bineînţeles, creşterea demografică implică nu numai o cantitate mai mare de apă potabilă, ci şi mai multe alimente. Cât priveşte producţia de alimente, aceasta necesită o cantitate de apă tot mai mare. Totuşi, agricultura trebuie să concureze cu cerinţele de apă ale industriei şi ale oamenilor. Pe măsură ce oraşele şi zonele industriale se extind, agricultura deseori pierde teren. „De unde vom face rost de alimente?“, întreabă un cercetător. „Cum să satisfacem cerinţele a 10 miliarde de persoane, când de-abia putem satisface cerinţele a 5 miliarde, şi pentru aceasta, de fapt, luăm apa de la agricultură?“
Creşterea demografică are loc îndeosebi în ţările în curs de dezvoltare, unde, de cele mai multe ori, apa abia dacă ajunge. Din nefericire, aceste ţări sunt cel mai puţin în măsură — atât din punct de vedere financiar, cât şi tehnologic — să-şi rezolve problemele legate de apă.
Poluarea
Pe lângă problemele legate de rezervele de apă şi de cerinţele unei populaţii în creştere, există o a treia problemă: poluarea. Biblia vorbeşte despre „un râu cu apa vieţii“, însă multe dintre râurile care există în prezent sunt râuri ale morţii (Apocalipsa 22:1). Potrivit unei estimări, cantitatea de apă reziduală — din uzul casnic şi industrial — care se varsă în râurile lumii se ridică anual la 450 de kilometri cubi. Multe fluvii şi râuri sunt poluate de la izvor până la vărsare.
În ţările în curs de dezvoltare ale lumii, scurgerile reziduale netratate poluează aproape toate marile fluvii. Un studiu efectuat asupra a 200 dintre marile fluvii ale Rusiei a dezvăluit că în 80 la sută dintre acestea există nivele periculos de mari de agenţi bacterieni şi virotici. Când nu sunt deversate ape de canalizare în ele, râurile şi pânzele freatice din ţările puternic industrializate sunt deseori otrăvite cu substanţe chimice toxice, inclusiv cu acele substanţe care provin de la fertilizatorii agricoli. Aproape pretutindeni în lume, ţările cu litoral deversează în apele mai puţin adânci de la ţărm scurgerile reziduale netratate, în felul acesta contaminând grav plajele.
Astfel, poluarea apei devine o problemă mondială. Prezentând în câteva cuvinte situaţia, broşura intitulată Water: The Essential Resource (Apa: o resursă vitală), aparţinând Societăţii Audubon, afirmă: „O treime din omenire lucrează într-o continuă stare de boală sau de neputinţă, a cărei cauză este apa impură; o altă treime este ameninţată din cauza deversării în apă a substanţelor chimice ale căror efecte pe termen lung sunt necunoscute“.
Apă rea, sănătate şubredă
Când Dede, amintită la început, a spus că „lipsa de apă ne ucide“, ea a vorbit în mod figurativ. Numai că lipsa de apă potabilă ne ucide literalmente. Pentru Dede şi pentru milioane de persoane asemenea ei nu există o altă posibilitate decât aceea de a folosi apă din râuri şi fluvii, care de multe ori nu sunt altceva decât canale deschise. Nu este de mirare că, potrivit datelor furnizate de OMS, la fiecare opt secunde moare câte un copil din cauza unei boli transmise prin apa infectată!
În ţările în curs de dezvoltare, se arată în revista World Watch, 80 la sută din numărul bolilor sunt răspândite prin consumul de apă contaminată. Din cauza agenţilor patogeni transmişi prin apă şi din cauza poluării, anual mor 25 de milioane de persoane.
Bolile mortale transmise prin apă — printre care diareea, holera şi febra tifoidă — fac victime mai ales la tropice. Şi totuşi, bolile transmise prin apă nu se limitează la ţările în curs de dezvoltare. Pe parcursul anului 1993, 400 000 de persoane din Milwaukee, Wisconsin (S.U.A.), s-au îmbolnăvit fiindcă au băut apă de la robinet care era contaminată cu un microb rezistent la clor. În acelaşi an, în sistemul de canalizare al altor oraşe din Statele Unite — Washington, New York şi Cabool (Missouri) — au ajuns şi alţi microbi periculoşi, fapt care i-a constrâns pe locuitori să fiarbă apa de la robinet.
Distribuirea apei fluviilor
Problemele interdependente pe care le prezintă lipsa de apă, necesarul de apă al unei populaţii tot mai numeroase, precum şi poluarea — care contribuie la degradarea sănătăţii —, toate acestea constituie factori care pot duce la situaţii tensionate şi la conflicte. De fapt, aproape că se poate spune că apa este un adevărat lux. Un politician spaniol, preocupat de soluţionarea crizei de apă, a mărturisit: „Nu ne mai confruntăm cu o luptă economică, ne confruntăm cu o luptă pentru supravieţuire“.
O problemă majoră care generează mari controverse este distribuirea apei provenite din fluvii. Potrivit cuvintelor lui Peter Gleick, un cercetător din Statele Unite, 40 la sută din populaţia lumii trăieşte în cele 250 de bazine fluviale, a căror apă alimentează mai multe ţări. Fluviile Brahmaputra, Ind, Mekong, Niger, Nil şi Tigru străbat mai multe ţări, care vor să folosească din ele, pe cât posibil, cât mai multă apă. Aceasta deja a iscat neînţelegeri.
Pe măsură ce nevoia de apă creşte, se vor amplifica şi astfel de neînţelegeri. Vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru Promovarea Susţinerii Mediului face următoarea prezicere: „Cauza multor războaie din acest secol a fost petrolul, însă cauza războaielor din secolul viitor va fi apa“.
[Chenarul/Fotografiile de la pagina 7]
O moleculă în mişcare
Haideţi să mergem pe urmele unei molecule de apă în nesfârşita ei călătorie. Seria de fotografii alăturate — în aşa fel numerotate încât să corespundă textului tipărit — ilustrează numai una dintre miriadele de căi pe care le poate parcurge o singură moleculă de apă ca să se întoarcă de unde a plecat. — Iov 36:27; Eclesiastul 1:7.
Vom începe din momentul în care molecula se află pe suprafaţa oceanului (1). În timp ce apa se evaporă datorită căldurii degajate de soare, molecula se înalţă la câteva mii de metri deasupra pământului (2). Acum se uneşte cu alte molecule de apă ca să formeze o micuţă picătură de apă. Picătura este purtată de vânt pe o distanţă de sute de kilometri. Cu timpul, picătura se evaporă, iar molecula se înalţă din nou, până când, în sfârşit, se uneşte cu o picătură de ploaie suficient de mare ca să cadă la pământ (3). Picătura de ploaie cade pe coasta unui deal împreună cu alte miliarde de picături; de acolo, apa curge la vale într-un pârâu (4).
Apoi, un cerb bea apă din pârâu şi, odată cu el, înghite şi molecula noastră (5). După câteva ore, cerbul urinează şi aşa molecula ajunge din nou în pământ, unde este absorbită de rădăcinile unui copac (6). De acolo, molecula trece prin copac în sus şi în cele din urmă se evaporă dintr-o frunză, ajungând în aer (7). La fel ca data trecută, ea urcă pentru a da o mână de ajutor la formarea unei alte mici picături. Picătura este purtată de vânt până când întâlneşte un nor de ploaie întunecat şi greu (8). Molecula noastră cade din nou odată cu ploaia, însă de data aceasta ajunge într-un râu care o varsă în ocean (9). Acolo pot trece mii de ani până când ajunge la suprafaţă, se evaporă şi ajunge din nou în aer (10).
Circuitul acesta nu se sfârşeşte niciodată: Apa se evaporă din mări, călătoreşte deasupra uscatului, cade sub formă de ploaie şi ajunge din nou în mări. În felul acesta, apa susţine toate formele de viaţă de pe pământ.
[Chenarul/Fotografia de la pagina 9]
Ce s-a propus
Construirea de fabrici pentru desalinizare. Acestea extrag sarea din apa de mare. De obicei lucrul acesta se face pompând apa în camere de joasă presiune, unde apa este încălzită până la punctul de fierbere. Apa se evaporă şi este canalizată în altă direcţie, lăsând în urma ei cristalele de sare. Procesul este costisitor, multe dintre ţările în curs de dezvoltare neputându-şi permite punerea lui în aplicare.
Topirea gheţarilor. Unii oameni de ştiinţă sunt de părere că imenşii gheţari, care conţin apă dulce, pură, ar putea fi aduşi de la pol cu ajutorul unor remorchere şi topiţi, asigurând în felul acesta apă pentru ţările cu regiuni aride din emisfera sudică. Care este însă problema? Aproape jumătate din gheţar s-ar topi înainte să ajungă la destinaţie.
Captarea straturilor acvifere. Straturile acvifere sunt roci care conţin apă, situate la mare adâncime în pământ. Din ele, apa poate fi pompată chiar şi în cele mai uscate deşerturi. Însă extragerea acestei ape este costisitoare şi duce la scăderea nivelului pânzei freatice. Un alt dezavantaj: Majoritatea straturilor acvifere se reînnoiesc abia după mult timp, iar unele chiar deloc.
[Provenienţa fotografiei de la pagina 8]
Foto: Mora, Godo-Foto
[Legenda fotografiilor de la pagina 5]
Pentru procurarea apei pot fi necesare patru ore zilnic
[Legenda fotografiilor de la pagina 8]
Anual, în râuri se deversează circa 450 de kilometri cubi de apă reziduală