Flexibili, dar ataşaţi normelor divine
„OAMENII toleranţi nu sunt niciodată stupizi, iar oamenii stupizi nu sunt niciodată toleranţi“, spune un proverb chinezesc. Proverbul conţine mai mult decât o fărâmă de adevăr, întrucât faptul de a fi tolerant este o provocare, ce necesită ataşament faţă de normele corespunzătoare de conduită. Dar care sunt normele de care trebuie să ne ataşăm? Nu ar fi logic să ne conformăm normelor stabilite de Făuritorul omenirii, aşa cum sunt ele explicate în Cuvântul său, Sfânta Biblie? Dumnezeu însuşi ne dă cel mai bun exemplu în privinţa respectării normelor sale.
Creatorul, exemplul suprem
Iehova, Dumnezeul Atotputernic, manifestă toleranţă într-un echilibru perfect: nici prea multă, nici prea puţină. De-a lungul a mii de ani, el i-a tolerat pe cei care i-au dezonorat numele, care au corupt omenirea şi au distrus pământul. După cum se consemnează în Romani 9:22, apostolul Pavel a scris că Dumnezeu „a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mâniei, pregătite pentru pieire“. De ce a fost Dumnezeu tolerant un timp atât de îndelungat? Deoarece el are în vedere un anumit scop.
Dumnezeu este răbdător cu omenirea „deoarece el nu doreşte ca vreunul să fie distrus, ci doreşte ca toţi să ajungă la căinţă“ (2 Petru 3:9, NW). Creatorul i-a dat omenirii Biblia şi i-a însărcinat pe slujitorii săi să facă cunoscut pretutindeni normele sale de conduită. Creştinii adevăraţi sunt ataşaţi acestor norme. Înseamnă oare aceasta că slujitorii lui Dumnezeu trebuie să fie rigizi în toate situaţiile?
Fermi, dar flexibili
Isus Cristos i-a îndemnat pe cei care doresc să obţină viaţa eternă să ‘intre pe poarta cea strâmtă’. Dar faptul de a intra pe această poartă îngustă nu înseamnă şi a fi îngust la minte. Dacă avem tendinţa de a domina sau de a fi dogmatici când suntem împreună cu alţii, cu siguranţă viaţa tuturor ar fi mai plăcută dacă fiecare am pune capăt acestei tendinţe. Cum anume? — Matei 7:13; 1 Petru 4:15.
O studentă grecoaică pe nume Theofano, care şi-a petrecut mult timp cu persoane care proveneau din medii diferite, fapt ce a ajutat-o să-i înţeleagă mai bine, a mărturisit următoarele: „Este vital să încercăm mai degrabă să ne adaptăm noi modului lor de gândire decât să-i obligăm pe ei să şi-l însuşească pe al nostru“. Aşadar, ajungând să cunoaştem mai bine o persoană, am putea descoperi că preferinţele ei în materie de mâncare şi chiar şi accentul ei nu sunt atât de ciudate pe cât credeam. În loc ca întotdeauna să mai avem ceva de spus sau să ţinem morţiş să avem ultimul cuvânt, mai bine ascultăm şi punctul de vedere al celuilalt, şi învăţăm astfel numeroase lucruri utile. Într-adevăr, persoanele cu vederi largi obţin mai multe de la viaţă.
Ori de câte ori este implicată o preferinţă personală, ar trebui să fim flexibili şi să le permitem altora să se bucure de alegerea pe care au făcut-o. Însă, atunci când modul în care ne comportăm este o chestiune de ascultare faţă de Creatorul nostru, ar trebui să fim fermi. Atotputernicul Dumnezeu nu tolerează orice fel de comportare. El a demonstrat lucrul acesta în relaţiile sale cu slujitorii săi din trecut.
Capcana de a fi prea toleranţi
Eli, un mare preot al anticei naţiuni a Israelului, a fost un slujitor al lui Dumnezeu care a căzut în capcana toleranţei extreme. Israeliţii au încheiat un legământ cu Dumnezeu, acceptând să respecte legile lui. Însă Hofni şi Fineas, cei doi fii ai lui Eli, erau lacomi, imorali şi lipsiţi de orice respect faţă de Cel Atotputernic. Deşi era un bun cunoscător al Legii lui Dumnezeu, Eli nu le-a făcut decât o mustrare uşoară şi le-a acordat doar o disciplinare indulgentă. El a făcut greşeala să creadă că Dumnezeu va tolera răutatea. Creatorul face deosebire între slăbiciune şi răutate. Pentru încălcarea voită a Legii lui Dumnezeu, fiii răi ai lui Eli au fost aspru pedepsiţi. Şi au meritat aceasta. — 1 Samuel 2:12–17, 22–25; 3:11–14; 4:17.
Cât de grav ar fi dacă am fi extrem de toleranţi în familie, închizând ochii la greşelile repetate ale copiilor noştri! Este mult mai bine să-i creştem „în disciplina şi în învăţătura Domnului“. Aceasta înseamnă că noi înşine trebuie să perseverăm în respectarea normelor de conduită divine şi că trebuie să le întipărim şi în copiii noştri. — Efeseni 6:4.
În mod asemănător, congregaţia creştină nu poate tolera răutatea. Dacă un membru al ei practică un păcat grav şi refuză să se căiască, el trebuie înlăturat (1 Corinteni 5:9–13). Şi totuşi, în afara cercului familial şi a congregaţiei, adevăraţii creştini nu încearcă să schimbe societatea în ansamblu.
O strânsă relaţie cu Iehova
Intoleranţa se naşte când există o atmosferă de nelinişte. Însă, dacă avem o strânsă relaţie personală cu Dumnezeu, ne bucurăm de un sentiment de siguranţă care ne ajută să ne păstrăm un echilibru corespunzător. „Numele DOMNULUI [lui Iehova, NW] este un turn tare; cel drept fuge în el şi este în siguranţă“, citim în Proverbele 18:10. Desigur, nu există nici un rău care să ni se poată întâmpla nouă sau celor dragi ai noştri, de care Creatorul nostru să nu se îngrijească la momentul potrivit stabilit de el.
O persoană care a tras mari foloase dintr-o relaţie strânsă cu Dumnezeu a fost apostolul Pavel. El era evreu, i se spunea Saul şi îi persecuta pe continuatorii lui Isus Cristos, făcându-se astfel vinovat de vărsare de sânge. Dar Saul a devenit el însuşi creştin şi — fiind cunoscut drept apostolul Pavel — s-a angajat mai târziu în lucrarea de evanghelizare cu timp integral. Predicându-le tuturor, „şi grecilor şi barbarilor, şi celor înţelepţi şi celor neînţelepţi“, Pavel s-a dovedit a fi un om cu vederi largi. — Romani 1:14, 15; Faptele 8:1–3.
Cum a reuşit el să se schimbe? Prin faptul că a dobândit o cunoştinţă exactă din Scripturi şi şi-a sporit iubirea faţă de Creator, care este imparţial. Pavel a învăţat că Dumnezeu este imparţial prin faptul că judecă fiecare persoană în parte, şi aceasta nu în funcţie de cultură sau rasă, ci potrivit cu ceea ce face persoana respectivă. Într-adevăr, la Dumnezeu sunt importante faptele. Petru a remarcat că „Dumnezeu nu este părtinitor ci că, în orice popor, cine se teme de El şi practică dreptatea este primit de El“ (Faptele 10:34, 35). Dumnezeul Atotputernic nu are prejudecăţi. El se deosebeşte de unii dintre conducătorii lumii, care în mod deliberat profită de intoleranţa unora numai ca să-şi atingă propriile obiective.
Timpurile se schimbă
Potrivit cuvintelor lui John Gray, de la Universitatea Oxford din Anglia, toleranţa este „o virtute care, în ultimul timp, a devenit o raritate“. Dar această situaţie se va schimba. Toleranţa echilibrată de înţelepciunea divină va triumfa.
În apropiata lume nouă a lui Dumnezeu, intoleranţa va dispărea. Formele extreme de intoleranţă, cum ar fi prejudecăţile şi bigotismul, vor dispărea. Vederile înguste nu ne vor mai răpi bucuria din viaţă. Atunci va exista un paradis mult mai măreţ decât cel care ar fi fost vreodată posibil în valea Caşmir. — Isaia 65:17, 21–25.
Aşteptaţi cu nerăbdare să trăiţi în acea lume nouă? Ce privilegiu şi cât de încântător va fi lucrul acesta!
[Legenda ilustraţiei de la pagina 8]
Apostolul Pavel a dat dovadă de echilibru deoarece a avut o relaţie strânsă cu Dumnezeu.