Am fost ostatici în timpul unei revolte dintr-o închisoare

SÂMBĂTĂ, 30 martie 1996, aproximativ la ora trei după-amiaza, am ajuns împreună cu Edgardo Torres şi Rubén Ceibel la închisoarea cu un grad maxim de securitate din Sierra Chica, provincia Buenos Aires (Argentina). Prevăzută pentru aproximativ 800 de deţinuţi, în această fortăreaţă arhiplină erau întemniţaţi 1 052 de condamnaţi. Delictele săvârşite de aceştia erau de tot felul, de la hoţii până la crime în serie. Noi eram în vizită acolo.

Pentru Edgardo şi Rubén, aceasta era una dintre numeroasele călătorii pe care le făceau sâmbăta la această închisoare renumită. În calitate de bătrâni într-o congregaţie creştină locală a Martorilor lui Iehova, ei mergeau acolo cu regularitate ca să ţină cuvântări biblice pentru un număr de aproximativ 15 deţinuţi. Eu eram supraveghetor itinerant, iar aceasta era o ocazie neaşteptată pentru mine, întrucât nu prezidasem niciodată o întrunire ţinută într-o închisoare.

Închisoarea avea 12 blocuri de celule, aşezate în formă de evantai. După ce am intrat în incinta închisorii, am văzut în depărtare patru deţinuţi care ne făceau bucuroşi semn cu mâna. Aceşti deţinuţi progresaseră în studiul lor biblic, iar acum puteau deveni vestitori nebotezaţi ai veştii bune a Regatului lui Dumnezeu. Am fost conduşi imediat la blocul de celule numărul 9, unde urma să ţinem întrunirea. Aici, o cameră fusese zugrăvită şi decorată cu perdele, căpătând astfel o înfăţişare demnă.

Începe revolta

Totuşi, ceva nu era în regulă. Erau prezenţi doar 12 deţinuţi în loc de 15, câţi asistau de obicei. Toţi ne întrebam care era motivul. Întrunirea a început, ca de obicei, cu cântare şi rugăciune. După câteva minute am fost luaţi prin surprindere de împuşcăturile asurzitoare ale unor arme de foc, urmate de rafalele unor mitraliere. Apoi am auzit strigăte şi ţipete. În închisoare tocmai începuse o revoltă!

Câţiva deţinuţi cu glugi pe cap şi înarmaţi cu cuţite improvizate au dat buzna în camera în care ţineam întrunirea. Au fost surprinşi când au dat cu ochii de noi, cei trei vizitatori. Am fost escortaţi imediat printr-un culoar plin de fum. Pe culoar se vedeau saltele în flăcări, deţinuţi care fugeau dezorientaţi şi un gardian rănit care zăcea întins pe podea. Turnul de pază construit în mijlocul curţii închisorii era cuprins de flăcările provenite de la o bombă confecţionată de răzvrătiţi. Ne-au dus afară şi ne-au obligat să stăm în picioare la o distanţă de aproximativ 50 de metri de gardul de la intrare. Drept în faţa noastră, dincolo de gard, îi puteam vedea pe poliţiştii şi pe gardienii închisorii stând cu armele îndreptate spre noi. Un grup de deţinuţi care se ascundeau în spatele nostru ne ameninţau cu cuţitele la gât. Ne foloseau drept scuturi umane.

Mai mulţi ostatici

Cinci ore mai târziu, după apusul soarelui, capii răzvrătiţilor i-au permis unui medic să intre în închisoare pentru a se ocupa de răniţi. Medicul a fost luat şi el ostatic. În cele din urmă, în jurul orei nouă seara ne-au dus la infirmeria închisorii. Am fost puşi la un loc cu un grup de gardieni care fuseseră luaţi şi ei ostatici. Răzvrătiţii i-au obligat pe toţi ostaticii să stea pe rând pe post de scuturi umane.

După puţin timp, unui judecător şi secretarei acestuia li s-a permis să se întâlnească cu răzvrătiţii, sperându-se că vor rezolva problemele în mod paşnic. Dar situaţia a devenit şi mai încordată atunci când, cu neruşinare, deţinuţii i-au reţinut pe amândoi ca ostatici.

Luptele au continuat în mod sporadic toată noaptea. Am încercat să dormim, dar de fiecare dată când aţipeam, un strigăt puternic ne trezea brusc. Apoi, chiar în primele ore ale dimineţii, ne-a venit din nou rândul să stăm pe post de scuturi vii.

Violenţa se amplifică

Luni, 31 martie, a doua zi a revoltei, situaţia s-a înrăutăţit. Conducătorii revoltei nu puteau ajunge la o înţelegere în ce priveşte pretenţiile pe care le aveau. Din această cauză s-a creat o atmosferă de mânie şi violenţă. Grupuri de răzvrătiţi au declanşat atacuri, distrugând şi dând foc la tot ce întâlneau în cale. Dispute vechi erau rezolvate prin violenţă şi crimă. Câţiva dintre deţinuţii care nu au vrut să li se alăture răzvrătiţilor au fost executaţi. Câteva cadavre au fost arse în cuptoarele brutăriei.

În închisoare circulau tot felul de zvonuri şi de ştiri contradictorii referitoare la eliberarea noastră. Pe plan afectiv, aceasta era pentru noi, ostaticii, un fel de montagne russe. Uneori ni se permitea să urmărim ştirile prezentate la televizor. Eram şocaţi cât de departe de realitate erau informaţiile prezentate. Toate acestea ne descurajau.

Cum am reuşit totuşi să facem faţă? Ne-am concentrat atenţia asupra rugăciunii, citirii Bibliei şi a faptului de a le vorbi altora despre promisiunile Bibliei privitoare la un viitor fericit. Toate acestea au constituit factorul-cheie care ne-a dat tăria morală necesară pentru a rezista pe parcursul acestei grele încercări.

Luni, capii răzvrătiţilor au acceptat să înceapă negocierile cu autorităţile. Părea că revolta avea să se sfârşească în curând. În timp ce răzvrătiţii îi foloseau pe Edgardo şi pe câţiva gardieni ai închisorii drept scuturi, între unii deţinuţi a izbucnit o luptă. În confuzia creată, poliţia a crezut că ostaticii fuseseră împuşcaţi şi a început să tragă. Edgardo a scăpat teafăr de salva de gloanţe, însă unii dintre gardienii luaţi captivi au fost împuşcaţi.

Moartea părea iminentă

Pe noi, ostaticii, ne-au suit pe un acoperiş ca să le demonstreze autorităţilor că eram încă vii. Însă poliţia continua să tragă. Lucrul acesta i-a întărâtat pe răzvrătiţi. Au început să strige toţi odată. Unii ţipau: „Ucideţi ostaticii! Ucideţi-i!“ Alţii cereau: „Nu încă! Să aşteptăm!“ Moartea părea iminentă. Rubén şi cu mine ne uitam unul la altul ca şi cum am fi vrut să ne spunem: „Ne vedem în lumea nouă!“ Apoi ne-am rugat amândoi în tăcere. Imediat am simţit înăuntrul nostru o linişte şi o pace a minţii care, în situaţia în care ne aflam, nu puteau proveni decât de la Iehova. — Filipeni 4:7.

Deodată, poliţia a încetat focul, iar unul dintre capii revoltei a anulat executarea noastră. Tânărului deţinut care mă păzea i s-a ordonat să mă pună să mă plimb înainte şi înapoi pe acoperiş, în semn de avertisment pentru poliţie. Tânărul era foarte agitat. Chiar acolo, pe loc, am început să discut cu el, fapt care ne-a calmat pe amândoi. I-am explicat că suferinţele omeneşti au fost provocate de Satan şi de demonii lui şi că, în curând, Iehova Dumnezeu va pune capăt tuturor suferinţelor. — Apocalipsa 12:12.

Când ne-au dus înapoi la spitalul închisorii, am constatat că mulţi ostatici erau cuprinşi de panică. Am încercat să le împărtăşim şi lor credinţa noastră în promisiunile lui Iehova. Le-am vorbit despre speranţa biblică a unui viitor paradis pământesc. Unii ostatici au început să invoce numele lui Iehova. Medicul a fost deosebit de interesat şi a pus o mulţime de întrebări. Aceasta a dus la o lungă discuţie biblică pe baza cărţii Cunoştinţa care conduce la viaţă veşnică.

Celebrarea Comemorării

Marţi, a patra zi de captivitate, era ziua în care se celebra moartea lui Isus Cristos. În această zi, în lumea întreagă, milioane de Martori ai lui Iehova şi de persoane interesate se întrunesc ca să comemoreze acest eveniment, supunându-se astfel poruncii lui Isus (Luca 22:19). Şi noi am făcut pregătiri în vederea celebrării Comemorării.

Am ales pentru Comemorare un colţ retras al încăperii. Nu am avut pâine nedospită şi nici vin roşu pe care să le folosim drept embleme. Dar noi, cei trei, i-am cântat cu bucurie laude lui Iehova, ne-am rugat şi am analizat relatarea biblică despre ultima noapte a lui Isus şi despre alte evenimente legate de moartea sa. Ne simţeam foarte aproape de familiile noastre şi de fraţii şi surorile noastre spirituale din întreaga ţară care celebrau Comemorarea odată cu noi.

Greaua încercare ia sfârşit

O atmosferă de încordare, teamă şi incertitudine a dominat cele patru zile care au urmat. Cu toate acestea, numeroasele scrisori pe care deţinuţii ne-au permis să le primim de la rude şi de la prieteni ne-au adus multă mângâiere. Odată, chiar ni s-a dat voie să le telefonăm familiilor noastre. Cât de încurajator a fost să auzim vocile celor dragi şi să citim scrisorile în care aceştia îşi exprimau iubirea şi neliniştea!

Sâmbătă, a opta zi de captivitate, răzvrătiţii au ajuns la un acord cu autorităţile. Ni s-a spus că vom fi eliberaţi a doua zi. Duminică, 7 aprilie, la ora 2,30 după-amiaza, ni s-a spus: „Pregătiţi-vă de plecare!“ Deţinuţii au organizat o „gardă de onoare“ care să ne conducă spre libertate. În timp ce părăseam spitalul, purtătorul de cuvânt al răzvrătiţilor s-a apropiat de Edgardo şi i-a spus: „Frate, m-a impresionat foarte mult modul vostru de comportare. Promit că de acum încolo voi veni cu regularitate la întrunirile care se vor ţine sâmbăta în închisoare. Chiar dacă s-au întâmplat atâtea aici, veţi mai ţine întrunirile, nu-i aşa?“ Zâmbind, Edgardo a răspuns: „Bineînţeles!“

Afară ne aştepta o surpriză. După ce am ieşit din clădire, toţi deţinuţii au izbucnit în aplauze în onoarea noastră. Acesta era modul în care îşi exprimau ei regretul pentru cele întâmplate. A fost un moment emoţionant. Fără îndoială, conduita noastră creştină din timpul celor nouă zile care s-au scurs i-a impresionat pe toţi, spre lauda lui Iehova.

Dincolo de gardul închisorii ne aşteptau familiile noastre şi în jur de 200 de fraţi şi surori spirituale. Ne-am îmbrăţişat unii pe alţii, ca după o mare uşurare. Am scăpat teferi! Unul dintre ostatici s-a apropiat de soţia mea şi i-a spus: „Cred că Iehova mi-a mişcat inima şi vrea să-i slujesc“.

Edgardo, Rubén şi cu mine am învăţat într-un mod aparte că Iehova îşi poate susţine slujitorii chiar şi în cele mai critice momente. Am simţit cât de minunat este să te rogi la Iehova şi să fii auzit de el. Şi noi putem spune asemenea psalmistului: „Te voi înălţa, DOAMNE, căci m-ai ridicat şi n-ai lăsat pe vrăjmaşii mei să se bucure de mine. DOAMNE, Dumnezeul meu, eu am strigat către Tine şi Tu m-ai vindecat. DOAMNE, Tu mi-ai scos sufletul din Locuinţa Morţilor; Tu m-ai ţinut cu viaţă în mijlocul celor care se coboară în groapă“ (Psalmul 30:1–3). — Relatată de Darío Martín.

[Text generic pe pagina 19]

Câţiva deţinuţi cu glugi pe cap şi înarmaţi cu cuţite improvizate au dat buzna în camera în care ţineam întrunirea.

[Text generic pe pagina 20]

Răzvrătiţii îi foloseau pe Edgardo şi pe câţiva gardieni ai închisorii drept scuturi.

[Text generic pe pagina 21]

Deţinuţii au organizat o „gardă de onoare“ care să ne conducă spre libertate.

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Cei trei miniştri vizitatori (de la stânga la dreapta): Edgardo Torres, Rubén Ceibel şi Darío Martín