Laleaua: o floare cu un trecut zbuciumat

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN OLANDA

„CÂND vine primăvara în Olanda, este ca şi cum mii de hectare . . . ar prinde viaţă“, declară Biroul de Turism din Olanda. Deodată, într-o explozie de culori, rânduri strălucitoare de lalele înflorite inundă câmpiile, creând un spectacol floral care atrage turişti din toate colţurile lumii. Pentru cei mai mulţi vizitatori, aceste gingaşe flori de grădină foarte cunoscute sunt la fel de tipice Olandei ca şi morile de vânt, brânza şi saboţii de lemn. Dar ştiaţi că, de fapt, lalelele sunt originare din Turcia?

Lalele olandeze cu rădăcini orientale

S-au găsit lalele pe ornamentele turceşti care datează din secolul al XII-lea, însă în literatura europeană lalelele sunt menţionate pentru prima oară în anii 1550, precizează botanista Adélaïde L. Stork. În 1553, un călător din Franţa a scris că „străini uimiţi“ cumpărau din pieţele Constantinopolului (Istanbul) ciudaţi „crini roşii cu cepe mari“. Localnicii îi spuneau acestei flori dülbend, ceea ce în limba turcă înseamnă „turban“, iar acest cuvânt a devenit „originea etimologică a cuvântului «lalea»“, explică dr. Stork.

Unul dintre străinii fascinaţi de aceste flori asemănătoare unui turban a fost Ogier Ghislain de Busbecq, ambasadorul Austriei în Turcia (1555–1562). El a adus la Viena câţiva bulbi din Constantinopol, pe care i-a plantat în grădinile împăratului habsburg, Ferdinand I. Aici, bulbii de lalea au înflorit sub grija atentă a specialistului Charles de L’Écluse, un botanist francez, cunoscut mai mult sub numele său latin, Carolus Clusius.

Nu peste mult timp, faima lui Clusius a atras atenţia Universităţii din Leiden, Olanda, care l-a convins să accepte postul de custode al grădinii botanice din cadrul universităţii. În octombrie 1593, Clusius — şi „câţiva bulbi de lalele ascunşi“ — a sosit la Leiden. Câteva luni mai târziu, în primăvara anului 1594, noua grădină a lui Clusius a devenit locul în care a înflorit pentru prima oară o lalea în Olanda.

Lalomania — o perioadă zbuciumată

Culorile vii şi formele exotice ale lalelei i-au fascinat pe olandezi. Deoarece în unele poveşti romantice se vorbea despre imensa valoare pe care sultanii turci le-o atribuiau bulbilor, toţi cetăţenii care acordau o deosebită atenţie condiţiei sociale ajunseseră să dorească să aibă bulbi. Nu peste mult timp, bulbii maturi de lalele au devenit o afacere rentabilă, iar când cererea a început să depăşească oferta, preţul bulbilor a crescut vertiginos şi astfel a început o perioadă zbuciumată pe care istoricii olandezi o numesc tulpenwoede, adică lalomanie.

Cea mai înfloritoare perioadă a lalomaniei a fost în anii 1630, când bulbii de lalele au ajuns să fie cea mai căutată marfă de pe piaţă. În acele vremuri era mai uşor să cumperi un tablou cu o lalea de Jan D. de Heem (un mare pictor olandez din secolul al XVII-lea cunoscut pentru tablourile cu natură moartă) decât să cumperi un bulb al unei varietăţi rare de lalea, declară Oliver Impey, un istoric de artă. Un singur bulb constituia o zestre bună pentru o mireasă, trei bulbi erau preţul pentru o casă cu vedere la canal, iar cu un singur bulb din varietatea Lalea Brasserie se putea cumpăra o fabrică de bere prosperă. Negustorii de bulbi puteau câştiga lunar aproape 44 000$ (în actuala monedă americană). Potrivit unei surse, „în hanurile şi în cârciumile din întreaga Olandă, discuţiile şi tranzacţiile se concentrau doar în jurul unui singur produs: bulbii“.

„Preţurile care creşteau încontinuu i-au tentat pe mulţi oameni de rând din clasa mijlocie şi pe familiile sărace să se hazardeze pe piaţa de lalele“, adaugă The New Encyclopædia Britannica. „Unii şi-au ipotecat locuinţele, proprietăţile şi fabricile ca să poată cumpăra bulbi pe care să-i vândă apoi la un preţ mai mare. De multe ori s-au încheiat vânzări şi revânzări fără ca bulbii să fie scoşi din pământ.“ Unii şi-au dublat averile cât ai clipi din ochi. Cei săraci au devenit bogaţi, iar cei bogaţi au devenit extraordinar de bogaţi. Comerţul cu bulbi devenise o piaţă a speculanţilor frenetici, până când, brusc, în 1637, a ajuns să fie mai mulţi vânzători decât cumpărători, iar piaţa s-a prăbuşit. Aproape peste noapte, mii de olandezi bogaţi au fost ruinaţi.

Dragostea continuă

Cu toate acestea, dragostea pentru lalele a supravieţuit urmărilor lalomaniei, iar industria bulbilor de lalele a început să înflorească din nou. De fapt, prin secolul al XVIII-lea, lalelele olandeze au devenit atât de renumite, încât un sultan turc, Ahmed al III-lea, a importat mii de lalele din Olanda. Astfel că, după o lungă călătorie, descendentele olandeze ale lalelelor turceşti s-au întors în ţara lor de baştină. În prezent, în Olanda, cultivarea lalelelor a devenit o ramură comercială importantă sau, cum spun unii, o afacere frumoasă. Din cei 34 000 de kilometri pătraţi ai ţării, circa 7 700 de hectare sunt folosite pentru cultivarea bulbilor de lalele. Anual, cei 3 300 de producători din ţară exportă aproape două miliarde de bulbi de lalele în peste 80 de ţări.

Deşi laleaua a avut un trecut zbuciumat, dragostea omului pentru această favorită a grădinilor a rămas aceeaşi. Pe parcursul secolelor, această floare frumoasă i-a impresionat pe artişti, pe poeţi şi pe oamenii de ştiinţă, aceştia imortalizându-i pe pânză şi pe hârtie forma elegantă şi culorile extraordinare. Unul dintre aceştia, Johann Christian Benemann, om de ştiinţă din secolul al XVIII-lea, a scris în limba germană o monografie despre lalea, iar mai târziu a intitulat acest tratat Die Tulpe zum Ruhm ihres Schöpffers, und Vergnügung edler Gemüther (Laleaua pentru gloria Creatorului ei şi pentru plăcerea celor cu înclinaţii alese). Pentru el şi pentru mulţi alţi autori, remarcă Adélaïde Stork, laleaua „nu este doar un obiect aflat în mâna grădinarului, ci ea reflectă măreţia şi gloria Creatorului“. Privind această delicată floare, veţi vedea că nu este deloc greu să fiţi de aceeaşi părere.

[Chenarul de la pagina 18]

Cum să cultivaţi lalele

ATÂTA timp cât există o sursă de apă din belşug, laleaua se poate cultiva aproape în orice tip de sol. Însă poate fi mai uşor să cultivaţi lalele dacă amestecaţi pământul cu nisip, turbă sau compost.

Plantaţi bulbii de lalea toamna. Există două modalităţi de a face acest lucru: Puteţi săpa o gaură pentru fiecare bulb sau puteţi face o brazdă în care să plantaţi toţi bulbii deodată.

Iată o metodă empirică pentru plantarea bulbilor de lalele: Se plantează la o adâncime egală cu dublul înălţimii bulbului. Aceasta înseamnă că partea de jos a bulbului (partea plată) trebuie să se afle la o adâncime de 20 de centimetri. Puneţi bulbii la o distanţă de 12 centimetri unul faţă de altul.

Acoperiţi bulbii cu pământul pe care l-aţi scos afară şi udaţi-i imediat, ca să poată începe să crească. Când este ger mare, un strat de turbă sau un strat protector de frunze va ocroti bulbii şi nu va lăsa solul să se usuce. Primăvara, când planta răsare, îndepărtaţi stratul de frunze.

Tăiaţi floarea când petalele încep să se ofilească; în caz contrar, planta va face sămânţă şi îi va lua bulbului din hrana necesară pentru a creşte anul următor. Lăsaţi planta să moară singură şi rupeţi-o când frunzele se îngălbenesc.

Nu plantaţi bulbii la întâmplare, ci, mai bine, plantaţi bulbi de acelaşi fel şi culoare la un loc, grupat. În acest mod veţi crea pete de culoare şi vă veţi bucura deplin de o capodoperă florală în grădina voastră. — Centrul Internaţional de Bulbi de Flori Olanda/National Geographic.

[Provenienţa fotografiilor de la paginile 16, 17]

Pagina 16, jos: Nederlands Bureau voor Toerisme; stânga sus, mijloc şi dreapta sus: Internationaal Bloembollen Centrum, Holland; Pagina 17 jos: Nederlands Bureau voor Toerisme/Capital Press