Când copilăria este un coşmar
DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN SPANIA
Astăzi — o zi obişnuită a anilor ’90 — 200 de mii de copii vor participa la lupte de gherilă, 100 de milioane de copii de vârstă şcolară nu vor merge la şcoală, 150 de milioane de copii vor merge la culcare flămânzi, 30 de milioane de copii vor dormi pe străzi, iar 40 de mii de copii vor muri.
DACĂ cifrele de mai sus par înspăimântătoare, feţele din spatele lor sunt sfâşietoare. Urmează în continuare cinci relatări scurte despre nişte copii a căror condiţie desperată ne ajută să înţelegem semnificaţia acestor statistici înfiorătoare.
Un copil soldat. Mohammad are doar 13 ani, dar este deja un soldat experimentat din sud-vestul Asiei; a participat deja la şapte lupte. Până la vârsta de zece ani — când s-a dus la război — păzea caprele. Acum, Mohammad mânuieşte o carabină uşoară AK-47 pe care nu ezită să o utilizeze. Într-o ambuscadă, a ucis doi soldaţi inamici aflaţi la mică distanţă de el. Întrebat ce a simţit când i-a împuşcat, el a răspuns: „Eram fericit pentru că i-am ucis“. Copiii devin soldaţi mai buni, explică ofiţerul său, „deoarece lor nu le este frică“.
Un copil care munceşte. Woodcaby, în vârstă de patru ani, locuieşte într-o casă construită din plăci de ciment şi zgură pe o insulă din zona Caraibilor. Se scoală la ora 6.00 dimineaţa pentru a se ocupa de treburile lui gospodăreşti zilnice: gătit, căratul apei şi curăţenie în casa stăpânului său. Nu primeşte salariu şi, probabil, nu va merge niciodată la şcoală. Woodcaby spune că îi lipsesc părinţii, dar nu ştie unde sunt. Ziua sa ia sfârşit la orele 21.30 şi, dacă este norocos, nu se va duce la culcare flămând.
Un copil flămând. În satul african Comosawha, o fată de 11 ani munceşte din greu în fiecare zi căutând o anumită buruiană. Bulbii acestei buruieni (Arrhenatherum elatius bulbosum) — aceasta fiind practic tot ce poate creşte în pământul pârjolit de soare — servesc la menţinerea ei şi a familiei ei în viaţă. Bulbii sunt fierţi sau pisaţi şi apoi prăjiţi. O combinaţie fatală de secetă şi război civil i-a adus pe săteni la inaniţie.
Un copil al străzii. Edison este doar unul din miile de copii ai străzii dintr-un mare oraş sud-american. El câştigă puţini bani lustruind pantofi şi doarme pe trotuar în apropiere de staţia de autobuz împreună cu alţi copii care se ghemuiesc unii lângă alţii în nopţile reci. Uneori se dedă la mici furturi pentru a-şi suplimenta câştigurile de lustragiu. De două ori a fost bătut zdravăn de poliţie şi a petrecut trei luni în închisoare. Edison susţine cu tărie că acum „aproape“ a renunţat la droguri şi la inhalarea aburilor de ciment plastic. El visează să devină mecanic, să înveţe o meserie.
Moartea unui copil. Este o dimineaţă rece şi umedă pe muntele Dugen din Orientul Mijlociu. Un copil, înfăşurat în giulgiu, este aşezat într-un mic mormânt. Copilaşul a murit de diaree — o cauză frecventă a mortalităţii infantile. Mama este refugiată şi a rămas fără lapte în timpul extenuantei călătorii spre locul de siguranţă. Disperată, ea şi-a hrănit copilul cu zahăr şi apă, însă, apa fiind contaminată, copilaşul a murit. La fel ca alţi 25 000 de copii care au fost înmormântaţi în aceeaşi zi, el nu a ajuns niciodată la prima sa aniversare.
Multiplicate de mii de ori, aceste relatări tragice ilustrează cum este viaţa multora dintre copiii lumii. Copilăria, un timp al învăţării şi al maturizării la adăpostul unei familii iubitoare, a devenit pentru aceşti copii un coşmar din care mulţi nu se vor trezi niciodată.
În 1990, Peter Adamson, autorul raportului The State of the World’s Children (Situaţia copiilor lumii), a declarat: „Moartea şi suferinţa la această scară pur şi simplu nu mai sunt necesare; de aceea ele nu mai sunt acceptabile. Omul poate şi are obligaţia morală să îndrepte situaţia“.
[Provenienţa fotografiilor de la pagina 3]
Fotografiile: Godo-Foto