O viaţă pe care nu aş dori s-o schimb

MULŢI oameni regretă modul în care şi-au trăit viaţa. Ei spun probabil: ‘Dacă aş putea să-mi încep din nou viaţa, câte lucruri le-aş face altfel!’ Dar reflectând la viaţa mea, deşi nu a fost uşoară, nu aş dori s-o schimb.

Am crescut în familie de Martori ai lui Iehova şi din copilărie aveam imprimate în inimă şi în minte legile lui Dumnezeu (2 Timotei 3:15). Nu-mi amintesc de un timp când să nu fi mers la întruniri şi la congresele Martorilor lui Iehova. Iar ca fetiţă, mergeam, de asemenea, cu Martori mai în vârstă pentru a-i vizita pe oameni şi a-i ajuta să înveţe despre speranţa biblică a vieţii eterne pe un pământ paradiziac sub domnia Regatului lui Dumnezeu (Matei 24:14). Încă îmi aduc aminte cum la vârsta de cinci ani le ofeream altora broşura Regatul, speranţa lumii.

Părinţii mei au auzit pentru prima dată adevărul despre Regatul lui Dumnezeu în 1917. Deşi frecventau biserica, ei au recunoscut glasul adevărului într-o cuvântare ţinută în Bridgeton, New Jersey, S.U.A., de către un reprezentant itinerant al Societăţii Watchtower. Bunicul meu a ascultat aceeaşi cuvântare şi el era la rândul său convins că auzise adevărul. Apoi, pe când aveam 14 ani, la un congres al Martorilor lui Iehova din Detroit, Michigan, am fost botezată ca simbol al faptului că mi-am dedicat viaţa lui Iehova.

În anii aceia, întrunirile noastre săptămânale pentru studierea Bibliei se ţineau în camera noastră de zi. În cele din urmă, s-a cumpărat un magazin care a fost transformat într-o Sală a Regatului. Pe atunci existau puţine Săli ale Regatului. Dar astăzi, în toată lumea există zeci de mii de astfel de săli, găzduind cele peste 70 000 de congregaţii ale Martorilor lui Iehova.

Începutul ministerului cu timp integral

Mama mea şi-a început cariera de ministru cu timp integral în 1939 şi şi-a continuat-o până la moartea ei survenită la 85 de ani. Fratele meu, Dick, şi cu mine ne-am început cariera de miniştri cu timp integral la 1 aprilie 1941, când al doilea război mondial făcea ravagii în Europa, iar opoziţia împotriva Martorilor lui Iehova din cauza neutralităţii lor politice era larg răspândită.

Trei Martori tineri din congregaţia noastră au fost condamnaţi la cinci ani închisoare din cauza neutralităţii lor. Cât de încurajator este să-i văd pe doi dintre ei încă slujind ca bătrâni în congregaţie! Fratele meu a slujit ulterior la Betelul din Brooklyn, sediul mondial al Martorilor lui Iehova, din New York, şi încă mai slujeşte ca bătrân în oraşul nostru natal Millville, New Jersey.

La fel ca peste tot, în Statele Unite acei ani de război au fost foarte dificili pentru Martorii lui Iehova. Acţiunile gloatelor erau la ordinea zilei. Copiii erau daţi afară din şcoli (vezi Treziţi-vă! din 8 noiembrie 1993 despre viaţa Lillianei Gobitas Klose). Mii dintre fraţii noştri spirituali au fost întemniţaţi, aşa că noi femeile trebuia să îndeplinim diverse sarcini în congregaţie. Aşa se explică faptul că la o vârstă timpurie eu mă ocupam cu literatura. Cu ajutorul lui Iehova am supravieţuit dificililor ani de război, iar când fraţii noştri s-au întors de la închisoare, lucrurile au mers înainte.

În această perioadă, Lyman Swingle de la Betel a vizitat congregaţia noastră. El m-a încurajat să vin la Brooklyn şi să contribui la ajutorul acordat colaboratorilor noştri Martori din Europa după al doilea război mondial. Astfel, în martie 1948 m-am mutat la Brooklyn.

Ani fericiţi într-o nouă congregaţie

Am primit numirea pentru noua mea congregaţie, Brooklyn Center. Aceasta era chiar prima congregaţie formată în New York City şi în zonele învecinate înainte de primul război mondial, deşi cu un nume diferit. La data aceea, ea se întrunea în zona Brooklyn Heights. Dar când am venit eu la Brooklyn Center în 1948, locul de întrunire era la intersecţia străzilor 5 Avenue şi 8 Street din Brooklyn. Timp de aproape 30 de ani, această clădire închiriată a servit drept locul nostru de întrunire, până când s-a cumpărat o nouă sală situată la mică distanţă.

Nu voi uita niciodată prima mea zi de predicare în Brooklyn — pe Henry Street. Era o schimbare radicală, raportat la mărturia într-un orăşel. Dar, în curând, am întâlnit o femeie tânără care a acceptat literatură biblică şi a consimţit să înceapă un studiu biblic la domiciliu. Cu timpul, a devenit o slujitoare dedicată a lui Iehova, alături de doi dintre copiii ei. Fiul ei, Arthur Iannone, slujeşte actualmente la Betelul din Brooklyn împreună cu soţia sa, Linda, şi cu fiul şi nora lor.

Teritoriul congregaţiei unde predicam noi era mare şi roditor. Cu ajutorul lui Iehova, am reuşit să-i văd pe mulţi dintre elevii mei învăţând adevărul şi botezându-se. Unii slujesc chiar şi în prezent ca miniştri cu timp integral aici în ţară. Alţii sunt misionari în ţări îndepărtate. Unii au devenit bătrâni de congregaţie. Iar mulţi au slujit ca proclamatori fideli ai veştii bune a Regatului lui Dumnezeu.

Creşterea era uluitoare. De la o simplă congregaţie existentă iniţial în New York City şi în zonele învecinate, există acum aproape 400 numai în New York City. Ce amintiri frumoase am participând la această extindere!

Interesul persoanelor de limbă franceză înfloreşte

În anii ’60, am început să găsim în teritoriul congregaţiei multe persoane de limbă franceză care se mutaseră din Haiti. Majoritatea vorbeau doar puţin engleza sau deloc. Era o provocare. Cum îi puteam ajuta să-şi aprofundeze cunoştinţa biblică? Eu nu vorbeam franceza, dar cu un manual biblic englez de bază într-o mână şi cu traducerea acestuia în franceză în cealaltă, am reuşit să conduc studii biblice.

Însă nu se făceau întruniri în franceză pentru a-i ajuta pe aceşti oameni să crească spiritualiceşte. De aceea, orice Martor misionar care vizita Brooklynul şi cunoştea franceza era imediat solicitat să dea ajutor. Unul dintre primii care ne-au venit în ajutor a fost Nicolas Brisart, actualmente coordonatorul comitetului de filială din Guadelupa. El a susţinut prima noastră cuvântare publică în franceză la casa sorei Bertha Luisdon, care încă îi slujeşte în mod fidel lui Iehova. Asistenţa a fost de douăzeci şi şapte de persoane.

La data aceea însă, cu excepţia congregaţiei de limbă spaniolă, nu existau congregaţii de limbi străine în New York City. Astfel, ideea formării unei congregaţii oficiale de limbă franceză era greu chiar şi de imaginat. De fapt, un supraveghetor itinerant a făcut ca lucrurile să pară şi mai sumbre, informându-ne că la data aceea tendinţa era să-i încurajăm pe oamenii din această ţară să înveţe engleza.

Fratele Fred W. Franz, care a devenit mai târziu preşedinte al Societăţii Watch Tower, a fost o sursă de încurajare. El a spus: „Dacă este voinţa lui Iehova, Mary, va exista aici o congregaţie franceză“. La fel de încurajator a fost şi fratele Harry Peloyan, supraveghetorul care prezidează congregaţia Brooklyn Center. El a spus că în serile când Sala Regatului nu era folosită, puteam ţine un studiu de carte neoficial al congregaţiei şi cuvântări publice ori de câte ori venea un vizitator care cunoştea franceza.

Până la această dată, câţiva fraţi botezaţi din Haiti se mutaseră aici, dar nici unul nu avea încă suficientă experienţă pentru a prelua conducerea organizatorică în limba franceză. Atunci fratele Timothy Galfas, care îşi făcuse studiile la Paris şi era acum membru al familiei Betel din Brooklyn, a aflat despre situaţia noastră. În fiecare sâmbătă, după munca de la Betel, venea la noi şi îi căutam pe fraţii şi surorile haitiene care locuiau aici, dar care nu ştiau unde să se întrunească.

În curând ni se asociau circa 40 de persoane. L-am rugat pe supraveghetorul nostru de circumscripţie să scrie Societăţii în vederea aprobării unui studiu de carte oficial în franceză. Cât de mult ne-am bucurat când ne-a venit aprobarea! Ulterior am obţinut şi permisiunea de a ţine cu regularitate cuvântări publice şi un studiu săptămânal al Turnului de veghere.

Prima congregaţie de limbă franceză

La 1 decembrie 1967, am primit aprobare pentru formarea unei congregaţii de limbă franceză, prima din Statele Unite. Ea avea să folosească aceeaşi Sală a Regatului împreună cu congregaţiile Brooklyn Center şi Prospect. Eram în culmea fericirii! Ştiam că toţi aveau să facă progrese spirituale mai mari în limba pe care o înţelegeau. Deosebit de apreciat pe parcursul acelor ani de eforturi asidue a fost sprijinul unor fraţi iubitori cum sunt Harry Peloyan, George Haddad şi Carlos Quiles, care formau comitetul de serviciu de la Brooklyn Center.

Ne-am înmulţit rapid. În curând noi congregaţii de limbă franceză s-au format în Manhattan, Queens şi Nyack, New York. La această extindere au contribuit Jeff Keltz şi Tom Cecil de la Betelul din Brooklyn. Fratele Keltz a slujit ca supraveghetor de circumscripţie, iar fratele Cecil ca membru al comitetului congresului de district. Au ajutat şi alţii, de pildă unii misionari care din motive de sănătate au trebuit să se reîntoarcă în Statele Unite din ţări unde se vorbea franceza. Cât de valoros s-a dovedit a fi ajutorul lor! Printre ei se numără şi Stanley Boggus, care slujeşte ca supraveghetor care prezidează şi locţiitor al supraveghetorului de circumscripţie.

Ce bucurie era să vezi cum micul grup francez de la intersecţia lui 5 Avenue şi 8 Street creştea pentru a forma zeci de congregaţii şi două circumscripţii! De fapt, în aprilie 1970 am avut prima adunare de circumscripţie în franceză. Fratele Nathan H. Knorr, pe atunci preşedinte al Societăţii Watch Tower, ne-a ţinut o cuvântare vineri seara şi ne-a felicitat. În vara aceea am avut şi primul nostru congres de district, sub nişte tribune la Roosevelt Stadium din Jersey City, New Jersey. Era foarte cald şi mult praf, dar cei peste 200 de asistenţi erau foarte fericiţi să audă întregul program, inclusiv drama, în franceză.

Un alt moment emoţionant a fost atunci când în 1986 ni s-a permis să folosim Sala de Adunări a Martorilor lui Iehova din Jersey City pentru congresul nostru de district. La un congres în limba franceză ţinut acolo anul trecut au asistat 4 506 persoane, dintre care 101 s-au botezat. Concomitent, un alt congres în limba franceză s-a ţinut în Florida.

Colege fidele de cameră

Un alt aspect deosebit de plăcut al vieţii mele a fost acela de a locui într-un apartament din Brooklyn împreună cu alte surori aflate în ministerul cu timp integral. Primele două (Rose Lewis Peloyan şi Madelyn Murdock Wildman) au plecat la Betel. Ulterior, alte două (Lila Rogers Molohan şi Margaret Stelmah) au devenit şi ele membre ale familiei Betel. Altele două (Barbara Repasky Forbes şi Virginia Burris Beltramelli) au plecat la Şcoala Biblică Galaad a Societăţii Watchtower şi încă slujesc în Guatemala, respectiv Uruguay.

Noi, surorile, întotdeauna ne rezervam timp pentru a discuta un text scriptural la începutul zilei, după care ne duceam la munca laică şi în minister. Ne întorceam acasă seara, obosite şi flămânde, dar fericite! Aveam multe experienţe ziditoare de împărtăşit! De exemplu, odată am studiat cu o femeie tânără, Elisa Beumont Farina, care a insistat ca studiul cu ea să fie ţinut la orele 10 seara. Ea a făcut progrese rapide. Prima dată când am luat-o în minister, a spus: „Să nu crezi că voi face aceasta tot timpul!“ Dar a devenit slujitoare cu timp integral şi ulterior a participat la Şcoala Galaad, slujind mulţi ani în Ecuador. Încă mai slujeşte cu timp integral în Trenton, New Jersey.

Unele dintre colegele mele de cameră au crescut copii care, la rândul lor, îl apreciază pe Iehova şi îi slujesc. Anul trecut, fiica (Jodi Robertson Sakima) uneia dintre fostele mele colege de cameră (Virginia Hendee Robertson) s-a căsătorit şi actualmente slujeşte împreună cu soţul ei la Betelul din Brooklyn.

Dintre colegele de cameră pe care le-am avut — peste 20 — pot spune fericită că toate i-au rămas fidele lui Iehova şi un mare număr dintre ele încă îşi continuă serviciul cu timp integral.

Bucurându-mă alături de familia noastră mondială

O altă sursă de bucurie pentru mine a fost faptul de a face cunoştinţă cu mulţi Martori din alte ţări. De exemplu, întrucât locuiam aproape de sediul Societăţii, am avut privilegiul să ne asociem cu studenţii care participau la şcoala pentru misionari Galaad, care se afla atunci la Betelul din Brooklyn.

Doi studenţi, Günter Buschbeck, care actualmente slujeşte la filiala din Austria, şi Willi Konstanty, care slujeşte la filiala din Germania, au fost repartizaţi la congregaţia Brooklyn Center pe parcursul Şcolii Galaad. Ce sursă de încurajare au fost! Ei au avut o influenţă atât de pozitivă asupra colegelor mele de cameră, încât în curând şi ele se gândeau la serviciul de misionar.

De câteva ori am avut privilegiul de a-mi extinde relaţiile de prietenie cu familia noastră mondială, călătorind în străinătate. Am asistat la congrese internaţionale şi i-am reîntâlnit în locurile unde au fost repartizaţi pe mulţi dintre absolvenţii Galaad pe care îi cunoşteam dinainte.

O viaţă bogată

Reflectând la viaţa mea, pot spune că a fost minunată — o viaţă fericită, plină de binecuvântări. Deşi m-am confruntat cu multe dintre problemele proprii acestui sistem de lucruri, nimic nu m-a făcut să-mi regret vreodată trecutul sau să renunţ la preţiosul privilegiu al serviciului cu timp integral.

La o vârstă timpurie, mama mi-a imprimat cuvintele din Psalmul 126:5, 6: „Cei care seamănă cu lacrimi vor secera cu bucurie. Cel care umblă plîngînd, purtînd sămînţa de semănat, se întoarce cu cîntec de veselie, purtînd snopii“. Acest verset biblic încă îmi serveşte drept ghid. Indiferent de natura problemelor, Iehova m-a ajutat să găsesc o modalitate de a le depăşi şi de a-mi păstra bucuria.

Viaţa mea este una pe care cu siguranţă nu aş dori s-o schimb. Nu regret pentru că i-am oferit lui Iehova circa 53 de ani în ministerul cu timp integral. Doresc să continuu să-i slujesc toată eternitatea în lumea sa nouă. — Relatată de Mary Kendall.

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Mary Kendall