Favorizează Dumnezeu vreo echipă în întrecerile sportive?

O ALERGĂTOARE victorioasă îngenunchează şi face gesturi pline de evlavie, mulţumind pentru reuşita ei. Însă, foarte probabil, şi alte alergătoare se rugaseră lui Dumnezeu pentru victorie — dar au pierdut.

Doi boxeri îngenunchează în colţurile opuse ale unui ring, înainte de prima lor rundă. Amândoi îşi fac semnul crucii, un fel de rugăciune silenţioasă adresată lui Dumnezeu pentru succes. Apoi unul îl face cnocaut pe celălalt. La alte runde, poate că un singur luptător se roagă lui Dumnezeu pentru victorie, însă probabilitatea de a câştiga sau de a pierde este aceeaşi.

În întrecerile pe echipe, probabil grupuri de jucători se roagă înainte, în timpul sau chiar după o partidă. De exemplu, în ultimele secunde ale unui meci de fotbal american, din finala Super Bowl, un fotbalist se pregătea să marcheze golul decisiv care avea să hotârască victoria sau înfrângerea echipei sale. Fotbalistul a spus ulterior: „Mă rugasem pentru reuşită“. Dar şi alţii din echipa rivală se rugaseră — pentru un rezultat opus.

Deşi poate că ambele echipe se roagă, una trebuie să piardă. Chiar o echipă câştigătoare ai cărei jucători s-au rugat pentru victorie poate să piardă partida următoare. Într-adevăr, în final, la încheierea campionatului, întrucât poate exista numai o singură campioană, toate celelalte echipe trebuie să piardă. Însă, în majoritatea acelor echipe care au pierdut au existat jucători care s-au rugat pentru victorie.

Într-un articol intitulat „Vă rugăm, faceţi economie de rugăciuni“, un redactor sportiv a scris: „Simplul fapt că faceţi caz de relaţia voastră cu Dumnezeu nu înseamnă neapărat că ea există. . . . În al doilea război mondial, soldaţii germani aveau gravată pe catarama de la curea inscripţia: Gott mit uns, însemnând: «Dumnezeu este cu noi»“. Un alt redactor sportiv a făcut observaţia: „Dumnezeu nu favorizează o echipă sau alta în meciurile de fotbal. Chestiuni trecătoare de genul acesta sunt decise de bărbaţi şi femei, nu de Cel Atotputernic“.

Apostolul Petru a spus: „Dumnezeu nu este părtinitor ci . . . în orice popor, cine se teme de El şi practică dreptatea este primit de El“. Participarea la sporturi violente nu se armonizează cu ‘practicarea dreptăţii’ (Faptele 10:34, 35; Romani 14:19). Dacă Dumnezeu ar asculta rugăciunile celor care s-au rugat pentru victorie, iar un adversar ar fi rănit sau chiar ucis, Dumnezeu ar fi oare de vină?

Cuvântul lui Dumnezeu declară: „Dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă“ (1 Ioan 5:14). Pentru ca rugăciunile să fie ascultate, este nevoie să se cunoască voinţa şi scopul lui Dumnezeu, iar acţiunile să fie în armonie cu acestea. — Compară cu Matei 6:9, 10.

Nu, voinţa şi scopul lui Dumnezeu nu sunt legate de evenimentele sportive. De aceea, când cu ocazia acestora i se adresează rugăciuni pentru victorie, ascultă oare Dumnezeu? În mod sigur, nu.

[Provenienţa fotografiei de la pagina 31]

UPI/Bettmann