Copiii — Un bun de preţ sau o povară?

PROBLEMA planificării familiale este strîns legată de ceea ce numim adesea explozie demografică. În cea mai mare parte a istoriei umane, creşterea demografică a fost relativ lentă; numărul deceselor fiind aproximativ egal cu numărul naşterilor. În sfîrşit, prin 1830, populaţia mondială a atins un miliard.

Apoi, progresele medicale şi ştiinţifice au dus la scăderea numărului deceselor datorate bolilor, în special a bolilor infantile. Prin 1930, populaţia mondială a ajuns la două miliarde. În 1960, s-a adăugat încă un miliard. În 1975, încă unul. În 1987, populaţia mondială a atins cinci miliarde.

Cu alte cuvinte, numărul locuitorilor planetei creşte în prezent într-un ritm de circa 170 pe minut. Aceasta înseamnă circa 250 000 de persoane pe zi, suficient pentru un oraş de mărime considerabilă, şi peste 90 de milioane de persoane pe an, echivalentul a trei Canade sau a unui Mexic. Peste 90% din această creştere are loc în ţările în curs de dezvoltare, unde trăieşte deja 75% din populaţia mondială.

Guverne preocupate

Dar de ce doresc guvernele să limiteze creşterea demografică prin intermediul planificării familiale? Dr. Babs Sagoe, responsabil nigerian al programului naţional al Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie, răspunde acestei întrebări printr-o ilustrare simplă care, avertizează el, dă o viziune puţin simplistă asupra unei situaţii complexe şi controversate. El explică:

‘Să presupunem că un fermier are 4 hectare de pămînt. Dacă el are 10 copii şi împarte pămîntul în mod egal între ei, fiecare copil va primi aproape o jumătate de hectar. Dacă fiecare dintre aceşti copii are, la rîndul său, zece copii şi împarte tot la fel pămîntul, fiecare copil va primi doar 400 de metri pătraţi. Evident, aceşti copii nu vor fi la fel de bogaţi ca bunicul lor, care avea 4 hectare de pămînt’.

Această ilustrare scoate în evidenţă relaţia ce există între un număr crescînd de oameni şi un pămînt cu dimensiuni finite şi resurse limitate. În timp ce populaţia creşte la număr, multe ţări în curs de dezvoltare deja luptă pentru a face faţă problemelor ridicate de numărul actual al locuitorilor. Să examinăm cîteva dintre aceste probleme.

Resurse. Pe măsură ce populaţia creşte, creşte şi cererea de păduri, suprafeţe arabile, terenuri agricole şi apă potabilă. Rezultatul? Revista Populi deplînge situaţia: „Ţările în curs de dezvoltare . . . sînt adesea constrînse să exploateze în exces resursele naţionale de care depinde dezvoltarea lor viitoare“.

Infrastructură. Pe măsură ce populaţia creşte, guvernele constată că le este tot mai greu să furnizeze locuinţe, şcoli, instalaţii sanitare, drumuri şi servicii de asistenţă medicală pentru toţi. Apăsate de dubla povară a unor datorii mari şi a diminuării resurselor, naţiunile în curs de dezvoltare deja luptă din greu pentru a satisface necesităţile populaţiei actuale, ca să nu mai vorbim de cazul în care populaţia ar fi mult mai numeroasă.

Locuri de muncă. Publicaţia Population and the Environment: The Challenges Ahead, aparţinînd Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie, declară că în multe ţări în curs de dezvoltare 40% din forţa de muncă este deja în şomaj. În toate ţările în curs de dezvoltare, peste o jumătate de miliard de oameni sînt fie în şomaj, fie nu li se asigură lucru suficient, această cifră fiind aproape echivalentă cu întreaga forţă de lucru din ţările industrializate.

Pentru a preveni agravarea situaţiei, ţările în curs de dezvoltare trebuie să creeze peste 30 de milioane de noi locuri de muncă în fiecare an. Cei care vor avea nevoie de aceste locuri de muncă sînt deja în viaţă — ei sînt copiii de azi. Experţii estimează că şomajul masiv poate duce la războaie civile, agravînd sărăcia şi distrugerea resurselor naturale.

Nu este de mirare că tot mai multe naţiuni în curs de dezvoltare se străduiesc să încurajeze planificarea familială. Comentînd asupra perspectivelor de viitor, un editorial al revistei medicale britanice Lancet declara: „Presiunea exercitată de creşterea numerică [a populaţiei], restrînsă în principal la ţările mai sărace ale lumii, complică enorm problema cu care se confruntă ele . . . Milioane de persoane îşi vor trăi viaţa fără educaţie, fără loc de muncă, fără locuinţe sănătoase şi fără acces la unele servicii sanitare, medicale şi sociale elementare, iar creşterea necontrolată a populaţiei este un factor cauzal major“.

Familii preocupate

Fixarea de obiective şi instituirea de programe de planificare familială la scară naţională este ceva; convingerea publicului este altceva. În multe ţări, conceptele tradiţionale potrivit cărora familiile trebuie să fie numeroase sînt încă înrădăcinate. Dovadă fiind reacţia acestei mame nigeriene la încurajarea din partea guvernului de a se limita numărul naşterilor: „Eu sînt ultima din cei 26 de copii ai tatălui meu. Toţi fraţii şi surorile mele au între 8 şi 12 copii. Eu de ce aş avea mai puţini?“

Totuşi, acest concept nu este atît de răspîndit ca altădată nici chiar în Nigeria, unde femeile au în medie şase copii. Confruntîndu-se cu preţurile mereu crescînde, milioane de oameni de-abia reuşesc să-şi hrănească şi să-şi îmbrace familiile. Mulţi au învăţat din experienţă adevărul proverbului yoruba: „Ọmọ bẹẹrẹ, òṣì bẹẹrẹ“ (Mulţi copii, multă sărăcie).

Multe cupluri recunosc avantajele planificării familiale, însă nu o pun în practică. Rezultatul? Publicaţia The State of the World’s Children 1992, editată de Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii, spunea că pe parcursul anului aproximativ o sarcină din trei din ţările în curs de dezvoltare este nu numai neplanificată, dar şi nedorită.

Planificarea familială salvează vieţi

Un motiv major pentru a lua în considerare planificarea familială îl constituie faptul că ea nu numai că este avantajoasă din punct de vedere economic, dar şi protejează sănătatea mamei şi a copiilor ei. „Graviditatea este un risc, iar naşterea o luptă pe viaţă şi pe moarte“, spune un proverb vest-african. În fiecare an, în ţările în curs de dezvoltare, o jumătate de milion de femei mor în timpul gravidităţii sau al naşterii, un milion de copii rămîn orfani de mamă, în timp ce alte cinci pînă la şapte milioane de femei devin mai mult sau mai puţin handicapate din cauza complicaţiilor survenite la naştere.

Nu toate femeile din ţările în curs de dezvoltare se confruntă în egală măsură cu acest risc. Aşa cum reiese din chenarul de mai jos, cele mai expuse riscului sînt femeile care nasc prea mulţi copii, prea devreme, prea des sau prea tîrziu. Unele surse ONU estimează că planificarea familială ar putea preveni între un sfert şi o treime din aceste decese, precum şi milioane de cazuri de infirmitate.

Dar salvarea acestor milioane de vieţi nu ar contribui oare la creşterea demografică? Deşi pare surprinzător, mulţi experţi răspund negativ. „S-ar putea crede, declară Human Development Report din 1991, că dacă mai mulţi copii ar supravieţui, problemele demografice s-ar înrăutăţi. Dar nu aşa stau lucrurile. Fertilitatea tinde să scadă cînd părinţii sînt mai încrezători că micuţii lor vor supravieţui.“

Totuşi, milioane de femei, în special din ţările sărace, continuă să aibă mulţi copii. De ce? Deoarece societatea aşteaptă de la ele aceasta, deoarece faptul de a avea mulţi copii sporeşte probabilitatea supravieţuirii unora şi deoarece probabil ele nu cunosc sau nu au acces la serviciile de planificare familială.

Însă, multe femei doresc să aibă familii numeroase deoarece consideră fiecare copil o binecuvîntare de la Dumnezeu.

[Chenarul de la pagina 6]

Graviditate cu un grad mare de risc în ţările în curs de dezvoltare

Prea devreme: Riscul de a deceda în timpul gravidităţii sau al naşterii pentru femeile între 15 şi 19 ani este de aproximativ trei ori mai mare decît pentru femeile între 20 şi 24 de ani. Bebeluşii născuţi de adolescente sînt mai expuşi riscului de a deceda, de a se naşte prematur sau sub greutate.

Prea des: Intervalul dintre naşteri influenţează mult şansa de supravieţuire a unui copil. Eventualitatea unui deces infantil este cu 66% mai mare în cazul copiilor născuţi la un interval mai mic de doi ani de la naşterea precedentă. Dacă aceşti copii supravieţuiesc, creşterea lor va fi probabil deficitară şi tot la fel dezvoltarea lor intelectuală. Aproximativ 20% din decesele infantile ar putea fi prevenite dacă se lasă un interval de timp corespunzător între naşteri. Intervalul ideal este de trei sau mai mulţi ani.

Prea multe: Naşterea a mai mult de patru copii sporeşte riscurile legate de graviditate şi naştere, îndeosebi dacă între naşterile anterioare nu au fost mai mult de doi ani. După patru sarcini, mamele sînt mai predispuse la anemie şi hemoragie, iar copiii lor sînt mai expuşi riscului de a se naşte cu malformaţii.

Prea tîrziu: Femeile care au peste 35 de ani sînt de cinci ori mai expuse riscului de a deceda în timpul gravidităţii sau al naşterii decît femeile care au între 20 şi 24 de ani. Copiii născuţi de mame mai în vîrstă sînt şi ei mai expuşi riscului de a deceda.

Surse: Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie.