Tinerii se întreabă . . .

De ce mi se impune cu atîta stricteţe să mă întorc devreme?

LUI Len îi plăcea să stea afară pînă seara tîrziu cu prietenii. Dar tatăl său a aflat curînd că ştrengăriile lui Len nu erau simple distracţii inocente. „Odată am intrat într-o aşa mare încurcătură, îşi aminteşte Len, încît nu mi s-a permis să părăsesc camera timp de două săptămîni — decît pentru a lua masa şi a merge la şcoală. Mi s-a interzis şi să mă uit pe geam! Cînd pedeapsa a expirat, am ieşit cu nişte prieteni şi am stat afară pînă la miezul nopţii. Cînd maşina a intrat pe aleea unde locuiam l-am zărit pe tata stînd şi aşteptîndu-mă în faţa porţii . . .“

Multor tineri nu le place ca părinţii să le controleze sosirile şi plecările. O tînără spune: „La începutul adolescenţei, părinţii au început să-mi impună tot felul de restricţii, de pildă să mă întorc înainte de miezul nopţii. Acest lucru mă irita grozav“. Cînd astfel de tineri îşi dau pe faţă resentimentul sfidîndu-şi părinţii, rezultatul obişnuit nu este mai multă libertate, ci mai multe şi mai severe restricţii.

Pentru încălcări nu prea grave pedeapsa poate consta doar în aceea că trebuie să te întorci acasă mai devreme. Pentru abateri mai grave, un tînăr îşi poate pierde anumite privilegii sau poate nu i se permite să părăsească locuinţa decît în situaţii excepţionale. „Dacă te întorci tîrziu într-o sîmbătă seara, explică o tînără, rişti să nu poţi ieşi deloc sîmbăta viitoare.“ Mai există apoi ‘izolarea’: fără vizitatori, fără convorbiri telefonice, fără televizor. Dar pentru unii tineri, cea mai insuportabilă pedeapsă dintre toate este faptul de a li se ţine predici. „Oh, ce-mi aud urechile!, exclamă un adolescent. Ei încep să-ţi spună că erau atît de îngrijoraţi din cauza ta. Te fac să te simţi teribil de vinovat.“

Dar, oare nu te iubesc părinţii tăi şi nu au ei dreptul să-ţi pretindă să fii acasă la o oră rezonabilă? Iar cînd nu te întorci la timp, este normal ca ei să fie neliniştiţi, îngrijoraţi, ba chiar să nu poată dormi. Un tînăr care îşi iubeşte cu adevărat părinţii şi le poartă de grijă, cu siguranţă nu ar dori să le cauzeze astfel de îngrijorări inutile. Nu ar fi aceasta dovada unui foarte mare egoism?

Mulţi tineri cred însă că restricţiile impuse de părinţii lor nu sînt nici juste, nici rezonabile. „Este absurd. Mă tratează de parcă aş avea 15 ani, protestează Fred, în vîrstă de 18 ani. Pur şi simplu refuz să fac ce-mi spune tatăl meu, şi astfel sîntem în război.“ Dar există modalităţi mai eficace de a trata cu părinţii tăi decît de a-i provoca.

Justă sau nu?

În primul rînd, cît de nejuste sînt acele restricţii? Aşa cum a arătat un articol precedent (în limba engleză), părinţii au probabil motive legitime să se îngrijoreze de sănătatea şi bunăstarea ta.a Nu sînt oare şi alţi tineri creştini de vîrsta ta sub restricţii similare? În acest caz, ce motive valide ai de a contesta judecata părinţilor tăi?

Tînărul Len, menţionat la început, nu a înţeles că tatăl său îi dorea cu adevărat binele. Vă amintiţi că el a încălcat restricţia doar pentru a-l găsi pe tatăl său aşteptîndu-l în faţa porţii. Soluţia lui Len? Mai multă neascultare. „În timp ce maşina intra pe alee, m-am lăsat în jos în scaun astfel ca tati să nu mă poată vedea şi i-am cerut prietenului meu să întoarcă. Am decis să plec de acasă.“ Len şi-a părăsit casa şi a început să se asocieze cu o bandă turbulentă care l-a condus la imoralitate sexuală, furt de maşini şi abuz de droguri. În cele din urmă, a ajuns la închisoare. Un caz extrem? Probabil. Dar el ilustrează bine adevărul din Proverbele 1:32: „Căci îndărătnicia celor fără minte îi ucide“.

Unii tineri poate nu obiectează la ideea în sine de a li se impune să fie acasă la o anumită oră, dar le displace faptul că fraţii lor par să aibă mai multă libertate decît ei. „Fratele meu mai mare, Mark, stătea afară seara cît dorea, se plînge o tînără pe nume Patti, şi niciodată nu era pedepsit să stea în casă. Eu — era suficient să întîrzii doar cîteva minute, şi s-a terminat! Nu este drept.“ Este uşor de înţeles de ce o astfel de situaţie s-ar putea să te supere. Dar înainte de a striga „nu este drept!“ analizează principiile biblice expuse la Galateni 6:4, 5: „Fiecare să-şi cerceteze fapta lui şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ce-l priveşte pe el şi nu cu privire la alţii. Căci fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi“.

Tu eşti o personalitate cu totul deosebită de ceilalţi. Iar faptul că fraţii şi surorile tale mai mari se bucură de anumite privilegii nu înseamnă în mod automat că şi tu trebuie să fii tratat la fel. Probabil, fratele sau sora ta mai mare s-au dovedit demni de încredere pe parcursul unei perioade de timp. Şi tu o vei face. În plus, îţi place atunci cînd un părinte te compară cu un frate sau cu o soră mai mare? De ce să faci tu însuţi acelaşi lucru comparînd privilegiile voastre diferite? În cartea sa „After All We’ve Done for Them“, dr. Louis Fine afirmă: „Adesea părinţii îi tratează şi disciplinează pe copiii lor în mod diferit. Aceasta deoarece ei îşi dau probabil seama că copiii lor sînt personalităţi cu necesităţi şi capacităţi distincte şi trebuie priviţi ca atare“.

Uneori însă, tinerii au sentimentul că trebuie să plătească pentru greşelile unui frate mai mare. „Doar pentru că sora mea a luat maşina şi a întîrziat prea mult, automat nu mi se mai dă voie să plec seara. Nu mi se dă nici măcar şansa să dovedesc că sînt de încredere!“ Această situaţie poate să nu fie însă chiar atît de nejustă pe cît pare. Părinţii tăi sînt mai în vîrstă şi mai înţelepţi decît au fost cînd l-au crescut pe fratele sau sora ta. Nedorind să repete greşeala, ei pot fi puţin mai exigenţi cu tine.

Dar de ce să fii pedepsit pentru că întîrzii puţin? Fără îndoială, faptul de a fi închis în casă nu este ceva plăcut. Obişnuieşte-te, aşadar, să gîndeşti de două ori înainte de a repeta greşeala. Tînărul Marcus spune: „Am fost pedepsit de multe ori . . . Dacă nu ai fi fost pedepsit, nu ai fi învăţat niciodată nimic“. Aşa cum spune Biblia: „Cine îşi aduce aminte de disciplină apucă pe calea vieţii“. — Proverbele 10:17.

Părinţi superprotectori

Trebuie să recunoaştem că uneori pedeapsa depăşeşte cu mult „delictul“. Părinţii pot fi puţin exagerat de protectori şi probabil neraţionali în pretenţiile lor. O bună comunicare însă înlătură adesea problema în faşă. Dacă le permiţi părinţilor să ştie unde mergi, ce vei face, cu cine vei fi acolo şi cînd te vei întoarce, ei vor fi probabil mai dispuşi să-ţi acorde o anumită libertate. Dacă ţi se par prea exigenţi, încearcă să-i abordezi la „timpul potrivit“ — probabil cînd sînt calmi şi odihniţi (Proverbele 25:11). Recunoaşte temerile şi îngrijorările lor. Asigură-i de iubirea şi de dorinţa ta de a coopera. Ajută-i să înţeleagă că faptul de a obţine mai multă libertate este o parte a procesului de maturizare.

„Trebuie să le permiţi, totodată, să cunoască cu exactitate cum stau lucrurile, spune o adolescentă. Cînd le explici de ce nu poţi fi acasă devreme cu o anumită ocazie, de obicei, ei înţeleg.“ Discutînd problemele în mod matur, le dai părinţilor certitudinea că eşti responsabil — că eşti o persoană demnă de încredere. Dacă părinţii tăi au totuşi rezerve, le-ai putea sugera un compromis rezonabil.

Ce faci dacă ţi se acordă permisiunea? Ei bine, ‘da al tău să fie da’; întoarce-te la ora fixată (Matei 5:37)! Este adevărat, chiar şi cele mai bune planuri pot da greş (compară cu Iacov 4:13, 14). Poate apărea o situaţie de urgenţă sau o schimbare subită a planului. În acest caz, dacă este posibil, telefonează acasă şi spune-le părinţilor tăi cum stau lucrurile. „Atîta timp cît mama ştie unde sînt şi că mă aflu în drum spre casă, totul este în regulă“, spune o adolescentă.

Stabilirea unei bune reputaţii este un alt lucru important. La Proverbele 20:11 se spune: „Chiar prin practicile lui face un băiat să se recunoască dacă activitatea sa este curată şi integră“ (NW). Dacă ai stabilit un model de ascultare şi de conduită corectă, probabil părinţii tăi vor sta liniştiţi dacă odată te întorci mai tîrziu. Isus a fost cunoscut pentru conduita sa perfectă, totuşi părinţii săi au fost ‘îngrijoraţi’ cînd au constatat absenţa lui (Luca 2:48). Aşadar nu fi surprins dacă părinţii tăi sînt supăraţi — atît de supăraţi încît în primul moment poate nu te lasă să le explici de ce ai întîrziat!

La Proverbele 29:11 se spune: „Nebunul îşi arată toată patima, dar înţeleptul o stăpîneşte“. Permite ca furtuna mîniei lor să treacă. Cînd lucrurile s-au calmat puţin, oferă-le o explicaţie. Dar ‘spune adevărul’ (Efeseni 4:25). Nu inventa tot felul de scuze neverosimile; acest lucru ar dovedi doar că nu eşti demn de încredere. Dacă ai fost neglijent, cere-ţi în mod sincer iertare şi fii dispus să accepţi pedeapsa. Probabil părinţii tăi vor considera că nu este necesar să meargă mai departe. Dar ei pot considera din nou că unele restricţii suplimentare sînt potrivite, şi tu va trebui pur şi simplu să le recîştigi încrederea.

Stabilirea unei ore de întoarcere acasă poate să ţi se pară ceva neconvenabil, dar aceasta nu este ceva extrem de crud şi de neobişnuit. Încearcă să depăşeşti situaţia. Dacă cooperezi cu părinţii tăi şi eviţi un spirit de neascultare, ei ar putea chiar decide să fie mai puţin severi şi să-ţi acorde mai multă libertate.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 30]

Faptul de a-ţi sfida părinţii conduce adesea la restricţii suplimentare asupra libertăţii tale