Pelerinajul catolic — Bazat pe fapt sau pe mit?

De la corespondentul din Spania al revistei Treziţi-vă!

ÎN FIECARE vară, Europa este martora unui pelerinaj masiv. Cu autobuzul, maşina sau avionul, milioane de oameni se înghesuie spre sud în căutarea mării şi a soarelui. Mecca lor favorită? Litoralurile Spaniei. Dar un lucru necunoscut majorităţii iubitorilor litoralului este că unii dintre aceşti turişti călătoresc pe acelaşi traseu pe care au umblat strămoşii lor catolici cu secole în urmă.

Bineînţeles, pelerinii medievali aveau un alt ţel. Obiectivul lor era un loc sfînt, nu soarele; răsplata promisă, o indulgenţă divină, nu o piele bronzată. Mii de ţărani şi prinţi, soldaţi şi ticăloşi parcurgeau cu greu cei aproape 1.000 km de-a lungul coastei nordice a Spaniei, cu destinaţia Santiago de Compostela, un oraş mic şi umed din îndepărtatul colţ nord-vestic al Peninsulei Iberiene.

Ce obiect de veneraţie au putut avea aceşti oameni pentru a parcurge sute de kilometri de-a lungul piscurilor înzăpezite şi a cîmpiilor pîrjolite de soare, pentru a înfrunta tîlharii de drumul mare şi foamea, boala şi chiar moartea. S-a crezut că este mormîntul sfînt al „sfîntului“ Iacob, Santiago, ocrotitorul „sfînt“ al Spaniei. „Relicvele sacre“ ale acestuia au exercitat o atracţie extraordinară asupra credincioşilor de pretutindeni din Europa medievală. Astăzi există o catedrală pe acel loc. Cum au început toate acestea?

Un oraş construit pe baza unei viziuni

S-a început cu una dintre acele „miraculoase“ viziuni care, de multe ori, au apărut brusc în paginile istoriei spaniole. Într-o seară din anul 813 e.n., un pustnic pe nume Pelagius a văzut un fenomen ceresc. Cu supunere, el l-a chemat pe episcopul său, şi în cele din urmă a fost descoperit un mormînt de marmură. Cadavrele pe care le conţinea au fost identificate prin supoziţie ca fiind chiar ale apostolului Iacob şi a doi dintre discipolii săi. Regele local, Alfonso de Chaste, a vizitat locul, a declarat că rămăşiţele erau autentice şi l-a proclamat pe Iacob „Protector al Spaniei“.

Aşa s-a născut „sfîntul“ ocrotitor al ţării. Apariţia la timp a acelei descoperiri a fost favorabilă pentru „creştinii“ gata de luptă, izolaţi în nordul Spaniei, înconjuraţi de musulmani. Acestea erau tocmai relicvele de care aveau nevoie pentru a încerca să se opună «braţului Profetului Mahomed», care îşi avea locaşul în Córdoba, sudul Spaniei, şi care avea reputaţia că îi face invincibili pe mauri. „Sfîntul“ Iacob a devenit curînd apărătorul în jurul căruia oamenii puteau fi grupaţi pentru a lupta împotriva maurilor, care ocupau cea mai mare parte a peninsulei.

În secolul al XI-lea a fost construită o catedrală pe locul mormîntului, iar oraşul Santiago de Compostela (literal, „Sfîntul Iacob al stelei cîmpului“) s-a ridicat pe acelaşi loc unde Pelagius a avut viziunea sa astrală. În scurt timp, Santiago a devenit unul dintre cele mai faimoase centre de pelerinaj ale creştinătăţii — fiind depăşit doar de Ierusalim şi Roma. Dar de ce au primit oasele acestui presupus apostol o astfel de semnificaţie?

Crearea mitului

O combinaţie curioasă de legendă, mit şi doctrine religioase atribuie un loc special „Sfîntului“ Iacob în istoria Spaniei. Potrivit opiniei unor istorici catolici, acest apostol a fost primul misionar creştin al Spaniei. Se spune că el a petrecut cîţiva ani pentru a predica în Galicia (nord-vestul Spaniei), la puţin timp după moartea lui Isus. Dar din această campanie au rezultat numai nouă prozeliţi. Descurajat după cît se pare de acest succes neînsemnat, el şi-a îndreptat paşii spre est şi a fost încurajat de o apariţie spectaculară a Mariei, mama lui Isus (care, totuşi, era încă în viaţă în Palestina). Ea i-a apărut în „carne muritoare“ deasupra unui stîlp de marmură în oraşul roman numit Caesaraugusta (cunoscut mai tîrziu ca Zaragoza), în partea de nord-est a peninsulei. Legenda spune că atunci cînd ea s-a îndepărtat, stîlpul a rămas, iar secole mai tîrziu el a devenit un loc sfînt de pelerinaj.a

Puţin după aceea, Iacob s-a întors în Ierusalim, unde a suferit o moarte de martir din mîna regelui Irod (Fapte 12:1–3). Potrivit legendei, discipolii săi i-au recuperat cadavrul, l-au coborît spre coastă, iar din Jaffa l-au îmbarcat pe o corabie miraculoasă făcută din piatră. După o călătorie de o săptămînă (care a cuprins peste 5.000 km!), ei au sosit în Galicia, unde şi-au îngropat maestrul într-un mormînt fără inscripţie, a cărui localizare s-a pierdut în cele din urmă.

Au trecut secole şi se presupune că acesta a fost mormîntul redescoperit de pustnic. Iar mitul a devenit realitate pentru soldaţii „creştini“. Cu mult înainte, „Iacob“ însuşi a fost văzut luptînd în favoarea „creştinilor“. Potrivit tradiţiei, el a apărut în bătălia decisivă de la Clavijo şi, încălecat pe un cal alb de luptă, i-a ajutat să-i învingă pe mauri. După această victorie el a devenit bine cunoscut ca Santiago Matamoros (Sfîntul Iacob, ucigătorul maurilor). — Compară cu Matei 26:52.

I-au fost atribuite şi alte puteri miraculoase ale unei naturi mai binevoitoare. O legendă vorbeşte despre un tînăr care se plimba călare de-a lungul ţărmului pentru a se întîlni cu viitoarea lui soţie. Dintr-o dată, un val uriaş l-a luat şi l-a înghiţit. Logodnica lui a apelat la „Sfîntul“ Iacob, care, în mod amabil, a cauzat ca tînărul să iasă afară din mare, hainele sale fiind acoperite cu scoici albe. Astfel cochilia de scoică a devenit simbolul „sfîntului“ ocrotitor al Spaniei şi al pelerinilor care călătoreau spre locul său sfînt.

Magia din spatele mitului

De-a lungul celei mai mari părţi din Evul mediu, ceea ce i-a mobilizat pe bărbaţi şi monarhi au fost relicvele „sfinţilor“ faimoşi. Se credea că ele ar putea proteja de daune pe cei pioşi — William Cuceritorul avusese cîteva relicve legate în jurul gîtului său la Bătălia de la Hastings, în care l-a învins pe regele Harold al Angliei. Pelerinii erau siguri că contactul cu oasele „sfinte“ avea să le garanteze favoarea divină.

Relicvele valorau mai mult decît aurul, şi nici o catedrală a creştinătăţii nu era completă fără ele. S-a dezvoltat un comerţ înfloritor cu relicve şi au existat unele cazuri de escrocherii flagrante. Un stareţ din secolul al XII-lea a protestat că dacă două capete ale lui Ioan Botezătorul erau păstrate în două biserici diferite, fie Ioan avusese două capete, fie unul trebuie să fi fost obiectul unei înşelătorii.

Însă, relicvele sînt lucruri în care poporul de rînd a crezut şi pentru care a luptat. În numele „Sfîntului“ Iacob, armatele spaniole au luptat împotriva maurilor şi a altor puteri europene. Ei au colonizat Lumea Nouă în numele său, iar oraşe numite Santiago au răsărit pretutindeni în America Latină.

Călătoriile medievale

Un istoric face observaţia că de-a lungul Evului mediu, „pelerinajul spre locurile cu relicve importante . . . a devenit motivul principal pentru călătorie.“ Nu este deci surprinzător că presupusul mormînt sfînt al unui astfel de lucrător miraculos ca „Sfîntul“ Iacob i-a atras pe credincioşii de pretutindeni. Astfel, pe parcursul perioadei de înflorire a medievalului Santiago, Spania a cunoscut primul său avînt turistic.

„Regi şi oameni obişnuiţi, episcopi şi călugări, sfinţi şi păcătoşi, cavaleri şi nobili“ — în fiecare an o jumătate de milion dintre ei — se revărsau din toată Europa spre Santiago, transformînd „Calea Sfîntului Iacob“ într-unul dintre cele mai agitate drumuri comerciale. Aceasta era o cifră enormă, considerînd că toată populaţia Europei din secolul al XI-lea era doar de circa 30 de milioane, iar călătoria prin Spania dura cîteva luni.

După traversarea Pirineilor din Franţa, pelerinii mai aveau de făcut încă 1.000 km de-a lungul munţilor stîncoşi şi al cîmpiilor prăfoase din nordul Spaniei. Cei care rezistau la acest maraton trebuiau să-şi adune puţina energie ce le mai rămînea pentru a se angaja într-o ultimă cursă. Primul care zărea turnurile catedralei din Santiago striga: „Mi gozo!“ (Bucuria mea!), şi era ales „rege“ al grupului cu care călătorea. Astfel a fost inventat numele de familie al multora. Nu puţini dintre cei numiţi King, König, Rey, Leroy sau Rex îşi pot datora foarte bine numele unor strămoşi străvechi care mai aveau încă vigoarea de a fugi şi a striga după cîteva luni de drum spre Santiago.

Astăzi, unii ar putea admira spiritul ce i-a animat pe acei călători temerari care şi-au sacrificat atît de mult din timpul, sănătatea şi banii lor pentru ceva care, în cazul multora, s-a dovedit a fi ultima lor călătorie. Fără îndoială, majoritatea erau mobilizaţi de o credinţă sinceră, credinţa în nişte relicve pe care nu le-au văzut niciodată — oasele erau puse într-o raclă bogat împodobită în spatele unor gratii de metal. De fapt, timp de trei sute de ani oasele au lipsit. Ele au fost ascunse atunci cînd locul sfînt a fost ameninţat şi nu au mai fost puse la loc pînă în 1879.

Temelia pentru credinţa adevărată

Apostolii lui Isus au călătorit mult, însă nu pentru a stabili sau vizita locuri sfinte, ci mai degrabă pentru a predica evanghelia. Ei au dedicat mult timp studiului Cuvîntului lui Dumnezeu, fapt care le-a zidit, într-adevăr, o credinţă durabilă. O astfel de credinţă, bazată pe cunoştinţă exactă, ne poate proteja de faptul de a cădea pradă miturilor şi tradiţiilor omeneşti, care încă îi mai duc în eroare pe mulţi. — Matei 15:9; 1 Timotei 2:3, 4.

Oricîte tradiţii religioase neobişnuite şi legende ar putea exista, ele nu sînt substitute ale credinţei adevărate. Din punct de vedere scriptural, nu există nici un motiv să credem că Iacob a vizitat vreodată Spania. (Vezi chenarul.) Şi chiar dacă a făcut-o şi oasele sale au fost înmormîntate la Santiago, acesta nu ar fi un motiv ca să le venerăm. Scripturile ne îndeamnă să ne punem credinţa în Dumnezeul cel viu şi invizibil şi în Cuvîntul Său, Biblia, şi nicidecum în relicve. — 2 Corinteni 5:7; 1 Tesaloniceni 1:9; compară cu Matei 23:27, 28.

[Notă de subsol]

[Chenarul de la paginile 26, 27]

A fost Iacob vreodată în Spania?

1. Nu există nici o relatare scripturală cu privire la faptul că apostolul Iacob ar fi predicat vreodată în afara Palestinei. Nu Iacob, ci Pavel, al cărui serviciu misionar a început în 49 e.n., a ajuns să fie cunoscut ca „apostol al neamurilor“. — Romani 11:13; vezi şi Fapte 9:15; Galateni 2:7.

2. În anul 55 e.n., pe cînd le scria creştinilor din Roma, Pavel şi-a exprimat dorinţa sa «de a vesti Evanghelia acolo unde Cristos nu fusese cunoscut». În orice caz, el a planificat să meargă spre Spania deoarece pentru el nu mai era vreun „teritoriu neatins“ în Asia Mică şi Grecia. Aceasta înseamnă că Spania nu primise pînă la data aceea mesajul creştin într-un mod semnificativ. — Romani 15:20, 23, 24.

3. În lucrarea sa Historia de la Iglesia Católica, profesorul iezuit Bernardino Llorca recunoaşte privitor la existenţa lui Iacob în Spania că, pentru experţii catolici, „faptul că nu a fost găsită nici o relatare sigură despre aceasta decît după şase secole de la evenimente se dovedeşte a fi o mare dificultate în calea autenticităţii faptului.“ — Paginile 122–123.

[Harta de la pagina 26]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

SPANIA

Paris

Vézelay

Poitiers

Limoges

Arles

Toulouse

Pamplona

Burgos

Astorga

Santiago de Compostela

Oceanul Atlantic

[Legenda fotografiilor de la pagina 25]

Catedrala din Santiago de Compostela şi (în medalion) Iacob pe un cal alb de luptă

[Provenienţa fotografiilor]

Photo: Godo-Foto