Iudaizanți

De obicei, termenul face referire la evreii din secolul I care pretindeau că sunt creștini, dar care continuau să susțină importanța respectării Legii mozaice și a obiceiurilor și tradițiilor iudaice. Ei puneau un accent deosebit pe circumcizie.

Prin învățăturile pe care le promovau, iudaizanții limitau libertatea creștină și provocau dezbinări în congregația din secolul I. Apostolul Pavel a contracarat învățăturile lor, îndeosebi în scrisoarea sa către galateni, în care îi numește pe unii iudaizanți ‘frați falși’. (Ga 1:7; 2:4, 5; 4:9, 10; 6:12, 13; vezi și Fa 15:1, 2) Este posibil ca ‘superapostolii’ menționați în 2 Corinteni 11:5, 13 să fi avut și ei astfel de concepții. Din câte se pare, influența iudaizanților a persistat câțiva ani, întrucât Pavel a continuat să le combată opiniile și în scrisorile sale de mai târziu. (Col 2:11, 16, 17; Tit 1:10, 11)

Deși termenul „iudaizanți” nu apare în Scripturile grecești creștine, el se găsește în scrierile lui Flavius Josephus, istoric evreu din secolul I. (Războiul iudeilor, II, XVIII, 2) Pavel a folosit un termen grecesc înrudit (ioudaízō) în scrisoarea sa către galateni. În Galateni 2:11-14, el descrie modul în care l-a corectat pe Petru în Antiohia din Siria deoarece acesta a refuzat să mănânce cu creștinii neevrei. În versetul 14, în expresia „îi obligi . . . să trăiască după obiceiurile iudaice”, Pavel folosește verbul grecesc ioudaízō împreună cu verbul grecesc tradus prin „a obliga”.