Isus potolește o furtună
În timp ce Isus și discipolii săi traversează Marea Galileei, se stârnește o mare vijelie, care lovește barca cu putere. Discipolii sunt uzi până la piele. Îngroziți că se vor îneca, ei strigă după ajutor. Isus, care dormea, se trezește și îi poruncește mării: „Taci! Potolește-te!”. Imediat, furtuna se potolește și ‘se așterne o liniște adâncă’. (Mr 4:35-41) Acest miracol demonstrează că, atunci când Isus va domni peste pământ, el și Tatăl său nu vor permite ca supușii Regatului lui Dumnezeu să fie afectați de condiții climaterice nefavorabile. (Re 21:4) Deși nu a fost prezent la acest eveniment, Marcu îl consemnează în stilul dinamic și condensat caracteristic evangheliei sale. Descrierea expresivă și detaliile menționate în relatare ar putea sugera că el a obținut informațiile de la unul dintre cei aflați în barcă, probabil de la Petru.
Verset: