FAPTELE
Note de studiu – capitolul 9
Saul: Vezi nota de studiu de la Fa 7:58.
marele preot: Sau Caiafa. (Vezi nota de studiu de la Fa 4:6.)
scrisori: În secolul I e.n., oamenii se foloseau de scrisori primite din surse demne de încredere pentru a recomanda un necunoscut sau pentru a-i confirma identitatea ori autoritatea. (Ro 16:1; 2Co 3:1-3) Evreii din Roma au făcut referire la acest mijloc de comunicare. (Fa 28:21) Scrisorile solicitate de Saul de la marele preot și adresate sinagogilor din Damasc l-au autorizat să-i persecute pe creștinii evrei din acel oraș. (Fa 9:1, 2) După cât se pare, în aceste scrisori li se cerea sinagogilor din Damasc să-l susțină pe Saul în campania dusă împotriva creștinilor.
Damasc: Damascul, situat în Siria de azi, este considerat unul dintre cele mai vechi orașe din lume care este locuit fără întrerupere de la fondarea lui. Este posibil ca patriarhul Avraam să fi trecut prin acest oraș sau prin apropiere în drumul său spre sud, spre Canaan. La un moment dat, el l-a luat pe Eliezer, „un om din Damasc”, ca slujitor în casa lui. (Ge 15:2) Aproape o mie de ani mai târziu, Damascul este menționat din nou într-o relatare biblică. (Vezi Glosarul, „Aram; arameeni”.) La acea dată, sirienii (arameenii) erau în război cu Israelul, cele două națiuni fiind dușmane. (1Re 11:23-25) În secolul I, Damascul făcea parte din provincia romană Siria, având circa 20 000 de locuitori evrei și mai multe sinagogi. Probabil că Saul i-a avut în vedere pe creștinii din Damasc întrucât orașul se afla la întretăierea unor drumuri importante, iar el se temea că de aici învățăturile creștine se vor răspândi cu repeziciune. (Vezi Ap. B13.)
Căii: Denumire folosită în cartea Faptele cu referire la modul de viață creștin și la congregația creștină timpurie. La originea ei pare să stea afirmația lui Isus din Ioa 14:6: „Eu sunt calea”. Despre cei care deveniseră discipoli ai lui Isus se spunea că aparțineau „Căii”, cu alte cuvinte că aveau un mod de viață fundamentat pe exemplul lăsat de Isus. (Fa 19:9) Viața lui s-a concentrat asupra închinării la singurul Dumnezeu adevărat, Iehova. Pentru creștini, acest mod de viață presupunea și exercitarea credinței în Isus Cristos. Probabil în anul 44 e.n., „prin voința divină, discipolii [lui Isus] au fost numiți pentru prima oară creștini în Antiohia” din Siria. (Fa 11:26) Totuși, chiar și după adoptarea noului nume, Luca face în continuare referire la congregație prin expresia „Calea” sau „această Cale”. (Fa 19:23; 22:4; 24:22; vezi notele de studiu de la Fa 18:25; 19:23)
auzeau un glas: În Faptele 22:6-11, Pavel descrie experiența trăită personal în drum spre Damasc. Deși în pasajul menționat se spune că însoțitorii lui Pavel „n-au auzit glasul”, în capitolul 9 din Faptele se menționează că ʻei au auzit un glasʼ. Analiza celor două contexte ne dă o imagine clară asupra celor întâmplate. În ambele relatări apare același cuvânt grecesc, dar forma lui gramaticală diferă. Termenul grecesc phōnḗ poate însemna fie „sunet”, fie „glas”. În contextul din capitolul 9, forma gramaticală transmite sensul de „a auzi sunetul produs de un glas”. (În Fa 22:9, forma gramaticală a termenului grecesc însă este diferită și transmite sensul: „nu au distins cuvintele celui care vorbea”.) Prin urmare, însoțitorii lui Pavel au auzit un sunet, dar nu au distins, probabil, cuvintele rostite. Pe scurt, ei nu au auzit glasul așa cum l-a auzit Pavel. (Fa 26:14; vezi nota de studiu de la Fa 22:9)
strada numită Dreaptă: Aceasta este singura stradă menționată cu numele în Scripturile grecești creștine și este considerată principalul drum care traversa Damascul de la est la vest, orașul fiind străbătut în secolul I de o rețea de artere perpendiculare. Strada avea circa 1,5 km lungime și 26 m lățime, inclusiv zone pietonale, și era străjuită, din câte se pare, de coloane. Și în prezent, există o stradă principală care trece printre ruinele anticului oraș roman și care urmează direcția vechiului drum roman Via Recta (Strada Dreaptă).
într-o viziune: Aceste cuvinte apar în mai multe manuscrise antice.
să-i aresteze: Sau „să-i arunce în închisoare”. Lit. „să-i lege”, adică să-i pună în lanțuri. (Compară cu Col 4:3.)
israeliți: Sau „fiii lui Israel”, „poporul lui Israel”. (Vezi Glosarul, „Israel”.)
coș: Aici Luca folosește termenul grecesc sphyrís, care apare și în evangheliile după Matei și Marcu cu referire la cele șapte coșuri în care au fost adunate „bucățile rămase” când Isus a hrănit 4 000 de bărbați. (Vezi nota de studiu de la Mt 15:37.) Acest termen face referire la un coș mare. Când le-a vorbit creștinilor din Corint despre fuga sa, apostolul Pavel a folosit cuvântul grecesc sargánē, care desemnează un coș împletit din frânghii sau din nuiele. Ambii termeni grecești pot fi folosiți pentru redarea aceluiași tip de coș, unul de mari dimensiuni. (2Co 11:32, 33)
mergând prin: Lit. „intrând în și ieșind din”. Sintagma din limba greacă redă sensul unei expresii idiomatice semitice care include ideea de îndeplinire fără restricții a activităților cotidiene sau de asociere nestingherită cu alte persoane. (Compară cu De 28:6, 19; Ps 121:8, n.s.; vezi nota de studiu de la Fa 1:21.)
iudeii de limbă greacă: Lit. „eleniștii”. Se pare că este vorba despre iudei care vorbeau în greacă mai degrabă decât în ebraică. Este posibil ca ei să fi venit la Ierusalim din diferite regiuni ale Imperiului Roman. În Fa 6:1, termenul din limba greacă este folosit cu referire la creștini, dar în Fa 9:29 contextul arată că acești iudei vorbitori de greacă nu erau discipoli ai lui Cristos. Inscripția lui Theodotus, descoperită pe dealul Ofel din Ierusalim, confirmă prezența multor evrei de limbă greacă în acest oraș. (Vezi nota de studiu de la Fa 6:1.)
teamă de Iehova: Această expresie apare de multe ori în Scripturile ebraice, fiind o combinație între termenul ebraic tradus prin „teamă” și Tetragramă. (Unele exemple sunt: 2Cr 19:7, 9; Ps 19:9; 111:10; Pr 2:5; 8:13; 9:10; 10:27; 19:23; Is 11:2, 3.) Însă expresia „teama de Domnul” nu apare nicăieri în Scripturile ebraice. Motivele pentru care Traducerea lumii noi folosește în Fa 9:31 expresia „teama de Iehova”, deși majoritatea manuscriselor grecești disponibile conțin în acest verset redarea „teama de Domnul”, sunt explicate în Ap. C1 și în C3, partea introductivă; Fa 9:31.
Tabita: Numele aramaic Tabita înseamnă „Gazelă” și corespunde, din câte se pare, termenului ebraic țeviyáh, care se referă la gazelă. (Cân 4:5; 7:3) Și numele grecesc Dorca înseamnă „Gazelă”. Într-un oraș-port precum Iope, în care locuiau atât evrei, cât și neevrei, este posibil ca Tabita să fi fost cunoscută sub ambele nume (Tabita și Dorca), în funcție de limba vorbită. O altă explicație ar putea fi aceea că Luca a tradus numele acestei femei avându-i în vedere pe cititorii neevrei.
mantiile: Sau „veșmintele de deasupra”. Se pare că termenul grecesc himátion se referă la o haină largă, însă, de cele mai multe ori, el semnifica o bucată dreptunghiulară de material textil.
Tabita, ridică-te!: Petru a urmat o procedură asemănătoare celei folosite de Isus la învierea fiicei lui Iair. (Mr 5:38-42; Lu 8:51-55) Aceasta este prima înviere înfăptuită de un apostol, menționată în Biblie; ca urmare, mulți din Iope au devenit credincioși. (Fa 9:39-42)
un tăbăcar pe nume Simon: Vezi nota de studiu de la Fa 10:6.