V-ați întrebat?

Ce făceau preoții din secolul I cu sângele animalelor jertfite pe altar?

PREOȚII din Israelul antic sacrificau anual mii de animale pe altarul templului din Ierusalim. Potrivit lui Josephus – istoric evreu din secolul I – de Paște erau aduși ca jertfă peste 250 000 de miei, rezultând o mare cantitate de sânge. (Lev. 1:10, 11; Num. 28:16, 19) Unde se ducea tot acest sânge?

În templul construit de Irod, arheologii au descoperit un sistem complex de canale de scurgere, utilizat până la distrugerea templului în 70 e.n. Din câte se pare, acest sistem era folosit pentru a direcționa volumul mare de sânge în afara templului.

Să analizăm două elemente ale acestui sistem:

• Găuri la baza altarului: O descriere a unui sistem de scurgere de lângă altar se găsește în Mișna, o culegere de legi orale evreiești compilată la începutul secolului al III-lea e.n. Acolo se spune: „În colțul sud-vestic existau două găuri . . . prin care sângele vărsat la baza vestică și la baza sudică se amesteca cu apa și se scurgea prin canalul care ducea la pârâul Chedron”.

  Această mențiune antică a „găurilor” de lângă altar se armonizează cu descoperirile arheologice recente. Lucrarea The Cambridge History of Judaism confirmă descoperirea „unui sistem amplu de scurgere” lângă templu. Aici se afirmă: „Acesta a fost folosit, probabil, pentru a facilita scurgerea apei amestecate cu sângele animalelor sacrificate în zona Muntelui Templului”.

• O sursă de apă: Pentru a păstra baza altarului și canalele de scurgere curate, preoții aveau nevoie de o cantitate mare de apă. În acest scop, ei aveau acces la o sursă constantă de apă proaspătă din oraș. Acest sistem era format din canale, apeducte, rezervoare și bazine. Arheologul Joseph Patrich a afirmat: „Sistemul elaborat de alimentare cu apă, de curățare și de scurgere întâlnit în templu este unic în Antichitate”.