„Colțul cu biscuiți”

Martorii erau prietenoși nu doar cu oamenii, ci și cu cei doi cățeluși ai mei. Într-o zi, Elaine, sora care stătea la cărucior, le-a oferit cățelușilor niște biscuiți. După această primă întâlnire a lor cu Elaine, ori de câte ori treceam pe acolo, ei se smuceau din lesă pentru a ajunge la «colțul cu biscuiți».

Au trecut câteva luni, timp în care cățelușii își savurau biscuiții, iar eu purtam scurte conversații cu Martorii. Eram însă destul de rezervat. Aveam peste 70 de ani și nu știam exact care sunt convingerile lor. Dezamăgit de religiile protestante, consideram că era mai bine să studiez Biblia pe cont propriu.

În această perioadă, am observat și alți Martori stând cu cărucioarele în diverse locuri din oraș. Și ei erau prietenoși. De fiecare dată când le puneam întrebări, erau dornici să-mi răspundă cu Biblia, ceea ce m-a făcut să am mai multă încredere în ei.

Într-o zi, Elaine m-a întrebat: «Credeți că animalele sunt un dar de la Dumnezeu?». «Bineînțeles», i-am răspuns. Apoi, mi-a citit Isaia 11:6-9. Discuția mi-a atins o coardă sensibilă, însă nu voiam să primesc publicații.

În zilele care au urmat, am purtat discuții scurte, dar profunde cu Elaine și cu soțul ei, Brent. Mi-au recomandat să citesc din Biblie de la Matei la Faptele apostolilor ca să înțeleg ce înseamnă a fi creștin adevărat. Asta am și făcut. La puțin timp după aceea, am acceptat să studiez Biblia cu Brent și cu Elaine. Era vara lui 2016.

În fiecare săptămână, așteptam cu nerăbdare să studiez Biblia și să asist la întrunirile de la sala Regatului. Eram entuziasmat că puteam înțelege ce spune în realitate Biblia. A trecut cu puțin peste un an și m-am botezat. Acum am 79 de ani și sunt convins că am luat decizia corectă. Mă simt nespus de binecuvântat deoarece Iehova m-a adus în familia sa.”