Să ne dirijăm loviturile cu înţelepciune
1. Cum se aplică versetul din 1 Corinteni 9:26 la lucrarea de predicare?
1 Apostolul Pavel a scris: „Eu nu alerg la întâmplare, îmi dirijez loviturile nu ca să lovesc în vânt“ (1 Cor. 9:26). El s-a referit la hotărârea sa de a se concentra numai asupra obiectivelor spirituale. Însă aceste cuvinte se aplică în principiu şi la lucrarea de predicare. Noi dorim să ne dirijăm „loviturile“, sau eforturile, cu înţelepciune, astfel încât să obţinem rezultate foarte bune. Cum putem face aceasta?
2. Cum îi putem imita pe apostolul Pavel şi pe alţi evanghelizatori din secolul I când decidem la ce oră şi în ce loc predicăm?
2 Să mergem acolo unde sunt oameni: Pavel şi alţi evanghelizatori din secolul I au predicat în locurile unde se aşteptau să fie oameni (Fap. 5:42; 16:13; 17:17). Prin urmare, dacă în teritoriul nostru majoritatea oamenilor sunt acasă seara, probabil că atunci este momentul cel mai potrivit să mergem din casă în casă. Sunt autogara sau gara din localitatea voastră aglomerate la primele ore ale dimineţii, când oamenii merg la serviciu, sau după-amiaza târziu, când se întorc acasă? Când sunt pline de oameni centrele comerciale din teritoriul vostru? Mărturia stradală la aceste ore ar putea da rezultate foarte bune.
3. Dacă vrem să ne dirijăm loviturile cu înţelepciune, cum trebuie să ne lucrăm teritoriul?
3 Să ne lucrăm teritoriul cu înţelepciune: Dacă vrem să ne dirijăm loviturile cu înţelepciune, trebuie să acordăm atenţie şi modului în care ne lucrăm teritoriul. De exemplu, în loc să mergem în teritoriu într-un grup foarte mare, ceea ce pretinde timp şi eforturi pentru organizare, ar fi mai bine ca grupul să se despartă. În mod asemănător, când predicăm în zone rurale, vom parcurge teritoriul mai repede şi vom avea mai multe ocazii de a vorbi dacă nu vom merge cu un număr prea mare de maşini. Putem lua un teritoriu aproape de locuinţa noastră, ca să nu pierdem mult timp pe drum?
4. Ce ne va ajuta să fim cu adevărat „pescari de oameni“?
4 Isus i-a asemănat pe evanghelizatori cu ‘pescarii de oameni’ (Mar. 1:17). Scopul unui pescar nu este doar acela de a arunca undiţa în apă, ci şi de a prinde peşte. Prin urmare, un pescar adevărat alege momentul şi locul în care se aşteaptă să găsească peşte şi începe imediat să pescuiască. Astfel, el îşi dirijează eforturile cu înţelepciune. Fie ca şi noi să ne dovedim la fel de harnici în lucrarea de predicare! (Evr. 6:11)