Cum să folosim formularul Vă rugăm să vizitaţi această persoană (S-43)
Acest formular se completează când întâlnim o persoană interesată care nu locuieşte în teritoriul nostru sau care vorbeşte o limbă străină. Deşi în trecut completam un astfel de formular ori de câte ori întâlneam persoane care vorbeau o limbă străină, indiferent că manifestau sau nu interes faţă de adevăr, de acum încolo vom folosi formularul numai când persoanele manifestă interes. Excepţie fac cazurile când întâlnim o persoană cu deficienţe auditive. În această situaţie vom completa formularul S-43 indiferent că ea manifestă sau nu interes.
După ce completăm formularul, trebuie să i-l dăm secretarului congregaţiei. Dacă acesta ştie cărei congregaţii să trimită formularul, îl va expedia direct bătrânilor congregaţiei respective, iar aceştia vor lua măsurile necesare pentru a ajuta persoana interesată. În cazul în care nu ştie cărei congregaţii să trimită formularul, îl va expedia la Filială.
Dacă persoana interesată vorbeşte o limbă străină şi locuieşte în teritoriul congregaţiei voastre, puteţi să o vizitaţi pentru a-i cultiva interesul până când persoana va fi contactată de un vestitor dintr-o congregaţie în care se vorbeşte limba persoanei respective (vezi Serviciul pentru Regat din noiembrie 2009, pagina 4).