Fac suficient în predicare?
1. De ce ar putea un creştin fidel să fie descurajat?
1 Ţi-ai pus vreodată această întrebare? Poate că, din cauza vârstei înaintate, a problemelor de sănătate sau a responsabilităţilor familiale tot mai mari, participi mai puţin la lucrarea de predicare şi, de aceea, eşti descurajat. O soră cu trei copii a scris că uneori se simte vinovată pentru că responsabilităţile familiale îi limitează participarea la lucrarea de predicare. Ce ne va ajuta să avem un punct de vedere echilibrat?
2. Ce aşteaptă Iehova de la noi?
2 Ce aşteaptă Iehova de la noi: Cu siguranţă, cu toţii am dori să facem mai mult în lucrarea de predicare. Dar, deseori, ceea ce ne-am dori să facem nu corespunde cu ceea ce putem face în realitate. Întrucât dorim să facem mai mult, înseamnă că nu suntem delăsători. De asemenea, să nu uităm că Iehova cunoaşte bine limitele noastre şi nu are aşteptări nerezonabile de la noi (Ps. 103:13, 14). Dar ce aşteaptă Iehova de la noi? El vrea să-i slujim din tot sufletul, să-i dăm tot ce avem mai bun (Col. 3:23).
3. Cum putem să ne evaluăm eforturile în lucrare?
3 Cum putem stabili ce putem face în realitate? Îl putem ruga pe Iehova să ne ajute să ne evaluăm situaţia în mod obiectiv (Ps. 26:2). De un real ajutor ne-ar putea fi şi un prieten creştin matur şi demn de încredere, care ne cunoaşte bine şi nu se reţine să ne spună dacă trebuie să facem anumite îmbunătăţiri (Prov. 27:9). În plus, să nu uităm că este util să ne evaluăm cu regularitate propria situaţie, întrucât aceasta se poate schimba (Ef. 5:10).
4. Cum ar trebui să privim aducerile-aminte bazate pe Biblie referitoare la lucrarea de predicare?
4 Cum să considerăm aducerile-aminte: În timpul unei curse de atletism, suporterii îi încurajează pe alergători. Ei doresc să-i ajute pe sportivi să-şi atingă obiectivul, nu să-i descurajeze. În mod asemănător, la întruniri şi în publicaţii primim îndemnuri bazate pe Biblie şi aduceri-aminte de ‘a predica cuvântul cu sentimentul urgenţei’. Acestea sunt spre folosul nostru; ele nu vor să sugereze că depunem prea puţine eforturi (2 Tim. 4:2). Putem fi siguri că, atât timp cât încercăm să facem tot ce putem, Iehova nu va uita ‘iubirea şi lucrarea noastră’ (Evr. 6:10).