Campanie mondială de anunţare a Congresului de District „Urmaţi-l pe Cristos!“
Vom distribui din nou o invitaţie specială
1 Anul trecut, campania mondială de anunţare a Congresului de District „Eliberarea se apropie!“ a avut o influenţă puternică asupra oamenilor interesaţi. Cei care au acceptat invitaţia specială la congres au luat parte pentru prima dată la un festin spiritual al Martorilor lui Iehova (Is. 65:13). Ei s-au bucurat de căldura şi unitatea din familia noastră creştină (Ps. 133:1). Pentru a-i îndemna pe cât mai mulţi oameni să asiste la Congresul de District „Urmaţi-l pe Cristos!“, vom participa din nou la o lucrare mondială de distribuire a unei invitaţii speciale.
2 Ce rezultate am avut anul trecut: După cum arată rapoartele primite din toate colţurile lumii, campania de anul trecut a avut rezultate deosebite. În multe zone ni s-a făcut publicitate favorabilă. De pildă, într-un ziar s-a publicat un articol de şase coloane în care se spunea: „Ca să ajungă la toţi oamenii la timp, Martorii din zona noastră au făcut un efort deosebit: lucrează mai mult, merg mai mult pe jos şi vorbesc mai repede“. Mass-media dintr-un oraş a fost atât de interesată de lucrarea de distribuire a invitaţiilor încât a tratat pe larg acest subiect. Cel puţin trei ziare au prezentat favorabil activitatea pe care am desfăşurat-o înainte de congres. Un reporter a scris câteva articole detaliate, fiecare de cel puţin două pagini, care au fost publicate în ediţia de duminică a unui ziar. Acestea prezentau informaţii amănunţite referitoare la convingerile noastre, la familia noastră mondială, la campania de distribuire a invitaţiilor şi la congres. Când un vestitor i-a prezentat unui locatar o invitaţie, acesta l-a întrerupt zicând: „Chiar acum citeam în ziar despre invitaţie!“ O doamnă a spus: „Tocmai citeam despre dumneavoastră, şi iată-vă la uşă! Asta-i invitaţia mea?“ Apoi a adăugat: „Martorii lui Iehova sunt de lăudat pentru lucrarea frumoasă pe care o desfăşoară!“
3 Au fost văzuţi mulţi oameni interesaţi apropiindu-se cu invitaţia în mână de locurile unde se desfăşurau congresele. Unii au venit de departe ca să asiste la congres. Datorită eforturilor pe care le-am depus asistenţa la congrese a crescut. Într-o ţară, aceasta a fost cu 27% mai mare ca anul precedent.
4 Cum vom parcurge teritoriul: Campania de distribuire va începe cu trei săptămâni înainte de congres. Trebuie să ne străduim să parcurgem întregul teritoriu al congregaţiei. În ultima săptămână a campaniei, vestitorii din congregaţiile cu un teritoriu vast pot lăsa în mod discret câte o invitaţie unde nu găsesc pe nimeni acasă. Congregaţiile trebuie să se străduiască să distribuie toate invitaţiile primite şi să parcurgă cât mai mult din teritoriul lor. Pionierii pot distribui invitaţiile pe care fraţii nu reuşesc să le distribuie.
5 Cum să o prezentăm: Am putea spune următoarele: „Participăm la o lucrare mondială de distribuire a unei invitaţii la un eveniment special. Acesta este exemplarul dumneavoastră. În invitaţie veţi găsi şi alte explicaţii“. Dacă ne vom strădui să fim concişi, vom reuşi să distribuim multe invitaţii. Desigur, dacă locatarul ne pune unele întrebări, îi vom răspunde la ele. Iar dacă cineva arată interes, trebuie să ne notăm adresa şi să revenim cât mai curând.
6 Este esenţial să ne străduim să-l urmăm pe Cristos (Ioan 3:36)! Congresul de district ne va ajuta să facem acest lucru. Fără îndoială, prin lucrarea mondială de anunţare a Congresului de District „Urmaţi-l pe Cristos!“ se va depune mărturie pe scară largă. De aceea, să fim zeloşi şi să invităm cât mai mulţi oameni la congres. Fie ca Iehova să binecuvânteze din plin eforturile pe care le depunem pentru a lua parte la această lucrare mondială!