Watchtower – BIBLIOTECĂ ONLINE
Watchtower
BIBLIOTECĂ ONLINE
Română
  • BIBLIA
  • PUBLICAȚII
  • ÎNTRUNIRI
  • km 10/06 pag. 1
  • Ce ocupă primul loc în viaţa ta?

Nu este disponibil niciun material video.

Ne pare rău, a apărut o eroare la încărcarea materialului video.

  • Ce ocupă primul loc în viaţa ta?
  • Serviciul pentru Regat – 2006
  • Materiale similare
  • „Mă iubești mai mult decât pe aceștia?”
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova (studiu) – 2017
  • Are destinderea un efect pozitiv asupra ta?
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2011
  • Să nu permitem niciunui lucru să ne îndepărteze de Iehova!
    Turnul de veghe anunță Regatul lui Iehova – 2013
  • Să ne folosim timpul cu înţelepciune
    Serviciul pentru Regat – 2005
Vedeți mai multe
Serviciul pentru Regat – 2006
km 10/06 pag. 1

Ce ocupă primul loc în viaţa ta?

1 Cum ai răspunde la această întrebare? Desigur, toţi ne dorim ca interesele Regatului să ocupe primul loc în viaţa noastră (Mat. 6:33). Însă ne-am putea întreba: Demonstrez acest lucru prin alegerile pe care le fac? Biblia ne îndeamnă: „Dovediţi mereu ceea ce sunteţi voi înşivă“ (2 Cor. 13:5). Cum putem dovedi că interesele Regatului ocupă primul loc în viaţa noastră?

2 Timpul nostru: Pentru început, am putea să analizăm cum alegem să ne petrecem timpul (Ef. 5:15, 16). Cât timp dedicăm întâlnirilor cu prietenii, urmăririi programelor TV, navigării pe Internet sau hobby-urilor? Dacă ne-am nota timpul pe care îl petrecem cu aceste activităţi şi l-am compara cu cel pe care îl dedicăm lucrurilor spirituale, am putea rămâne surprinşi. Lucrăm peste program, în detrimentul serviciului sacru, doar ca să ne putem permite mai multe bunuri? Cât de des lipsim de la întruniri sau nu mergem în lucrare din cauză că la sfârşit de săptămână plecăm în excursii pentru a ne relaxa?

3 Să ne stabilim priorităţi: Cei mai mulţi dintre noi nu dispunem de suficient timp ca să facem tot ce ne place. Prin urmare, ca să punem interesele Regatului pe primul loc în viaţă, trebuie să ne analizăm priorităţile, iar apoi să ne rezervăm timp pentru „lucrurile mai importante“ (Filip. 1:10). Printre acestea se numără studierea Cuvântului lui Dumnezeu, participarea la minister, îngrijirea familiei şi asistarea la întrunirile creştine (Ps. 1:1, 2; Rom. 10:13, 14; 1 Tim. 5:8; Evr. 10:24, 25). Alte activităţi, precum exerciţiile fizice făcute cu moderaţie şi destinderea sănătoasă, sunt şi ele importante (Mar. 6:31; 1 Tim. 4:8). Însă aceste lucruri mai puţin importante trebuie ţinute la locul lor.

4 Un frate tânăr a căutat să pună interesele Regatului pe primul loc în viaţa sa începând serviciul cu timp integral. El a renunţat la o instruire superioară care l-ar fi ajutat să-şi facă o carieră. A învăţat o limbă străină şi s-a mutat într-o zonă în care era mai multă nevoie de proclamatori. Fratele a spus: „Mă simt de minune aici! Ministerul e foarte înviorător! Aş dori ca fiecare tânăr să facă ceva asemănător şi să simtă ce simt eu. De-ar şti oamenii că nu există nimic mai frumos decât să-i slujeşti lui Iehova din tot sufletul!“ Într-adevăr, punând interesele Regatului pe primul loc în viaţa noastră vom avea parte de binecuvântări, dar, mai important, îi vom fi plăcuţi Tatălui nostru ceresc, Iehova! — Evr. 6:10.

    Publicații în limba română (1970-2026)
    Deconectare
    Conectare
    • Română
    • Partajează
    • Preferințe
    • Copyright © 2026 Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania
    • Condiții de utilizare
    • Politică de confidențialitate
    • Setări de confidențialitate
    • JW.ORG
    • Conectare
    Partajează