Noul program al congresului special de o zi
Impulsionaţi de spiritul sfânt, primii creştini au depus toate eforturile pentru a răspândi vestea bună la cât mai mulţi oameni (Fap. 1:8; Col. 1:23). Programul congresului special de o zi pentru anul de serviciu 2007, „Fiţi intens ocupaţi cu cuvântul“, ne va ajuta să imităm exemplul lor excelent. — Fap. 18:5.
Regele David a spus cu privire la cuvântul lui Dumnezeu: „Aducerile-aminte ale lui Iehova sunt demne de încredere şi-l fac înţelept pe cel fără experienţă“ (Ps. 19:7, NW). Programul pregătit cu atenţie pentru congresul special de o zi din anul de serviciu 2007 va scoate în evidenţă rolul important al Scripturilor de „a îndrepta lucrurile“ şi ne va ajuta să îndeplinim lucrarea de predicare şi de predare cu sentimentul urgenţei (2 Tim. 3:16, 17). Programul ne va arăta cum putem evita capcanele şi cum putem trage foloase din aplicarea principiilor Bibliei în viaţa de zi cu zi. Mai mult, ne va arăta cum să folosim Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-i ajuta pe tineri şi pe cei noi să facă progrese spirituale.
Luaţi toate măsurile să fiţi prezenţi de la începutul programului şi acordaţi cea mai mare atenţie. Notaţi-vă ideile pe care le puteţi aplica în viaţa voastră. Arătaţi-vă aprecierea pentru instruirea şi aducerile-aminte primite şi meditaţi la cum veţi pune în practică lucrurile învăţate.
Programul congresului special de o zi ne va spori aprecierea faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, ne va aminti să continuăm cu hotărâre să predicăm cu zel vestea bună despre Regat şi ne va arăta cum putem să-i ajutăm pe alţii să facă la fel. Aşadar, fiţi hotărâţi să nu pierdeţi nicio informaţie spirituală pe care Iehova ne-o va da la acest congres pentru instruirea şi îndrumarea noastră! — Is. 30:20b, 21.