Să ne ajutăm elevii să cultive apreciere pentru măreţele calităţi ale lui Iehova
1 În minister, noi nu ne limităm doar la a-i învăţa pe oameni adevărurile fundamentale ale Bibliei. Noi îi ajutăm să cunoască personalitatea lui Iehova şi să cultive apreciere pentru măreţele sale calităţi. Adevărul despre Dumnezeu are o influenţă profundă asupra oamenilor sinceri îndemnându-i să-şi schimbe viaţa ‘ca să umble într-un mod demn de Iehova, cu scopul de a-i plăcea pe deplin’. — Col. 1:9, 10; 3:9, 10.
2 Noul manual de studiere a Bibliei: Încă de la primele ei pagini, cartea Ce ne învaţă în realitate Biblia îndreaptă atenţia asupra calităţilor lui Iehova. În primul capitol găsim răspuns la întrebările: „Îi pasă într-adevăr lui Dumnezeu de tine?“, „Cum este el?“ şi „Este posibil să te apropii de el?“ Acest capitol vorbeşte şi despre sfinţenia lui Iehova (par. 10), dreptatea şi compasiunea sa (par. 11), iubirea sa (par. 13), puterea sa (par. 16), îndurarea, bunăvoinţa, dorinţa sa de a ierta, răbdarea şi loialitatea sa (par. 19). Iar paragraful 20 conchide: „Cu cât înveţi mai mult despre Iehova, cu atât ţi se va părea mai real şi vei găsi mai multe motive să-l iubeşti şi să te apropii de el“.
3 Cum putem folosi cartea Ce ne învaţă în realitate Biblia pentru a-i ajuta pe elevi să se apropie de Iehova? După ce analizăm un paragraf care prezintă o calitate divină, l-am putea întreba pe elev: „Ce îţi spune acest lucru despre personalitatea lui Iehova?“ sau „Cum arată aceasta că lui Dumnezeu îi pasă de tine?“ Punând din când în când astfel de întrebări în timpul studiului, îi învăţăm pe elevii noştri să mediteze la cele studiate şi îi ajutăm să-şi adâncească aprecierea pentru măreţele calităţi ale lui Iehova.
4 Să folosim chenarul recapitulativ: La încheierea fiecărui capitol, invitaţi elevul să comenteze cu propriile cuvinte fiecare idee din chenarul „Ce ne învaţă Biblia“. Îndreptaţi atenţia asupra versetelor indicate. Pentru a-l ajuta să spună ce are în inimă, l-am putea întreba din când în când: „Ce părere ai despre ceea ce spune Biblia cu privire la acest subiect?“ Astfel, nu numai că vom evidenţia ideile importante ale capitolului, dar vom reuşi şi să vedem cum gândeşte în realitate elevul. Aceasta îl va ajuta pe elev să înceapă să cultive o relaţie de prietenie cu Iehova.